Sari direct la conținut

Camera Deputaților: Titlurile de călătorie vor putea fi eliberate și în format electronic

HotNews.ro
Camera Deputatilor, sedinta de plen, Foto: AGERPRES
Camera Deputatilor, sedinta de plen, Foto: AGERPRES

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede ca titlurile de călătorie eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate pentru a se întoarce în ţară să poată fi şi în format electronic, cu semnătură electronică calificată.

Proiectul de lege modifică şi completează art. 22 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate și a fost adoptat cu 227 voturi pentru şi 32 de abţineri.

Titlul de călătorie este documentul care se eliberează în formă tipărită și potrivit noilor modificări și în „formă electronică” de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil, pentru ca titularul să se întoarcă în ţară.

De asemenea a fost introdus un articol nou care prevede că „titlul de călătorie eliberat în formă electronică este semnat cu semnătură electronică calificată şi este asimilat înscrisurilor autentice”.

„În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Afacerilor Externe dezvoltă capacităţile tehnice ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României pentru programarea electronică a cetăţenilor români în scopul accesării serviciilor consulare, precum şi pentru primirea şi recunoaşterea certificatelor, atestatelor şi altor documente în format electronic eliberate de autorităţile publice din statele membre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European”, mai prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional iar proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro