Sari direct la conținut

Camera Deputaţilor vrea să dea peste 3 milioane de euro ca să reamenajeze platforma din fața Parlamentului

HotNews.ro
Casa Poporului, Parlament, Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Casa Poporului, Parlament, Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Camera Deputaţilor vrea să repare şi să reamenajeze platforma din zona Izvor a Palatului Parlamentului, iar lucrările ar urma să coste peste 15.400.000 de lei.

Mai exact, Camera Deputaţilor doreşte să achiziţioneze lucrări la reparaţii platformă zona Izvor, iar valoarea estimată a acestor lucrări este de 15.422.846 de lei, transmite agenția Agerpres, citând un anunţ publicat pe e-licitatie.ro.

„Etapa 1 are ca obiectiv încheierea unui contract multianual (2023 – 2024) privind proiectarea şi execuţia lucrărilor (documentaţia tehnică de proiectare faza PTE), pentru lucrările de reparaţii platformă zona Izvor, în conformitate cu cerinţele din caietul de sarcini şi anexele acestuia. În funcţie de alocaţiile bugetare prevăzute în bugetele anuale ale achizitorului se va încheia act adiţional la prezentul contract având ca obiect lucrările ce se vor executa în anul respectiv şi termenele de execuţie a acestora, cu încadrarea în creditele bugetare aprobate pentru fiecare an. Durata prezentului contract este de maxim 12 luni de la data încheierii acestuia”, se arată în anunţ.

Lucrările de reparaţii la platforma zona Izvor care fac obiectul achiziţiei vizează drumurile, aleile, platformele, trotuarele, spaţiile verzi, zidurile de sprijin din incinta Palatului Parlamentului.

„Lucrările au ca obiectiv proiectarea şi executarea unor structuri rutiere adecvate, în funcţie de trafic şi realizarea unor lăţimi a platformelor conform cu standardele şi normele tehnice în vigoare, asigurarea scurgerii apelor, semnalizarea rutieră corespunzătoare, reabilitarea zidurilor de sprijin, relocarea tablourilor electrice şi a hidranţilor exteriori, după caz, completarea şi extinderea instalaţiei electrice şi de iluminat, după caz, extinderea sistemului de control acces în incintă şi în zonele de parcare auto, bolarzi retractabili, reabilitatea/executarea traseelor de curenţi slabi, fibră optică, realizarea instalaţiei automate de irigare a spaţiilor verzi şi amenajarea unei zone de evenimente culturale/ artistice sau de relaxare”, precizează Camera Deputaţilor.

Finanţarea lucrărilor se va face din fonduri bugetare, iar 4 septembrie este termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro