Sari direct la conținut

Camion militar rusesc plin cu lucruri furate de soldații ruși, distrus de armata Ucrainei

HotNews.ro
Camion rusesc cu masini de spalat furate, distrus de trupele Ucrainei, Foto: Armata ucraineana
Camion rusesc cu masini de spalat furate, distrus de trupele Ucrainei, Foto: Armata ucraineana

Un camion militar rusesc plin cu mașini de spălat care ar fi fost furate de soldații ruși din casele pe care le-au jefuit în orașele ucrainene atacate a fost distrus de trupele ucrainene, a anunțat Armata Ucrainei.

Armata Ucrainei a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu camionul în care pot fi văzute resturi arse ale unor mașini de spălat.

„Nu orice trofeu militar ajunge în Rusia. Sute de mașini cu pradă din suburbiile Kievului – de la jucării pentru copii, covoare până la, ca în această fotografie, mașini de spălat, au fost luate în ultimele zile de trupele ruse în retragere”, spun reprezentanții Armatei Ucrainei.

De la declanșarea războiului de către Rusia, în 24 februarie, pe rețelele sociale au apărut numeroase imagini cu sodați ruși care jefuiau magazine, bănci sau case ale ucrainenilor din orașele atacate.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat de mai multe ori că invadatorii ruși jefuiesc proprietăți, fură mașini sau chiar aparatură electrocasnică și alimente pe care le trimit apoi în Rusia.

Potrivit Serviciului de Informații al Ministerului ucrainean al Apărării, trupele ruse au înființat o piață în aer liber în orașul Naroulia din Belarus, aproape de granița cu Ucraina, unde vând tot ce au furat în Ucraina, inclusiv jucării, bijuterii, mașini, produse cosmetice și valută.

Oficialii ucraineni spun că în bazar rușii vând: mașini de spălat rufe și mașini de spălat vase, frigidere, bijuterii prețioase, autoturisme, biciclete, motociclete, vase, covoare, opere de artă, jucării, cosmetice. „Adică tot ce au obținut prin jefuirea civililor din Ucraina”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro