Campania electorală pentru alegerile locale a ajuns la final. Astăzi e ultima zi
Numărătoarea inversă pentru alegerile locale a început, vineri fiind ultima zi de campanie electorală pentru candidații înscriși în cursa pentru primării și consiliile județene și locale. Desfășurată în condiții fără precedent din cauza pandemiei de coronavirus, campania se încheie sâmbătă, la ora 7,00. De altfel, bătălia la sfârșitul căreia vom afla cine va conduce administrațiile locale a fost amânată luni de zile din cauza pandemiei. La fel ca la scrutinul din urmă cu patru ani, alegerile au loc într-un singur tur, iar procesul electoral ar putea fi îngreunat ca urmare a măsurilor de protecție sanitară din secțiile de votare.
Campania electorală a început pe 28 august şi a fost una atipică. Pentru prima oară, aceasta s-a desfăşurat în condiţii stricte de securitate sanitară, generate de pandemia de coronavirus.
Ultima zi de campanie se desfăşoară tot în stare de alertă pe teritoriul României, aceasta fiind prelungită cu încă 30 de zile începând cu data de 15 septembrie.
Peste o sută de candidaţi îşi vor disputa duminică fotoliul de primar general al Bucureştiului şi cele şase funcţii de primari de sectoare din Capitală.
Pentru fotoliul de primar al Bucureştiului candidează, în acest an, nume cunoscute.
Actualul edil general, Gabriela Firea, candidează pentru un al doilea mandat, bătălia ducându-se cu același Nicușor Dan în fața căruia a câștigat în 2016.
Marea diferență este că, deși nu s-a revenit la alegerile în două tururi de scrutin, partidele opozante PSD s-au coalizat de această dată și s-au grupat în jurul independentului Nicușor Dan, susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS.
Şi fostul preşedinte al României Traian Băsescu vrea să revină la Primăria Generală, el mai ocupând această funcţie înainte de a fi ales şef al statului.
De asemenea, în cursa electorală a intrat şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Senatului.