Sari direct la conținut

Campania umanitară #leapsapepovesti susţine prin lectură colectarea donațiilor pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București

HotNews.ro
#leapsapepovesti, Foto: Leapșa pe povești
#leapsapepovesti, Foto: Leapșa pe povești

Alături de nume îndrăgite precum Călin Goia, solistul trupei Voltaj, jurnalistul Adelin Petrișor sau actorul Voicu Hetel, mai mulți părinți, bunici și voluntari din ONG-uri le citesc zilnic povești copiilor, în cadrul campaniei „Leapșa pe povești”. Derulată între 2 aprilie – 1 iunie 2020, campania este asociată unui apel public la solidaritate. Prin donații de cel puţin 10 lei contribuim cu toții la achiziționarea de echipamente de protecție pentru medicii din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Poveștile pot fi accesate pe paginile de Facebook și canalul de YouTube ale inițiatorilor, Asociația Lira Projects și Asociația pentru Educație în Științe Socio-Umane (ESSU).

Lectura de povești

De-a lungul primei luni a campaniei „Leapșa pe povești”, copiii au putut asculta peste 30 de povești culese și citite cu multă bucurie și în totalitate benevol de către contributori: cadre didactice, scriitori, actori, marketeri, psihologi, influenceri, părinți, bunici și oameni de bine, cât și de membrii asociaţiilor iniţiatoare. Sunt așteptați să se alăture lecturii de povești toți iubitorii acestui „joc” și să preia #leapsapepovesti.

Startul #leapsapepovesti a fost dat de Ziua Internațională a Cărților pentru Copii (2 aprilie) cu povestea Hainele cele noi ale Împăratului de Hans Christian Andersen, lectură oferită de Ana-Maria Cetățean, vicepreședinte ESSU, căreia i s-au alăturat mai multe persoane publice. Printre aceștia se numără: Alina Teianu-Cocioran – actriță a Teatrului Țăndărică din București, dr. Dana Amanolesei – medic, Raluca Arvat – jurnalistă şi prezentatoare a Telejurnalului TVR2, Mihaela Helmis – realizator Radio România Actualităţi, Mihai Duţescu – scriitor, pr. Marcel Stavără de la Biserica Icoanei din Bucureşti, Ionela Purcaru – reporter şi voiceover al ştirilor Kiss FM şi Magic FM, Florentina Chifu – profesoară şi autoare a numeroase cărţi şi manuale şcolare, precum și mulți alții care și-au anunțat deja contribuția. Mihaela Chișamera, asistent medical generalist, a scris și a citit Povestea halatului alb special pentru această campanie.

Prin intermediul înregistrărilor audio, toţi copiii pot avea acces gratuit, cu ajutorul adulţilor, la un „raft virtual” de poveşti, însoțite de întrebări, care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine mesajul ascultat și să descopere însușiri ale eroilor principali, contribuind, astfel, la prevenirea analfabetismului funcțional, fenomen care atinge 45% dintre elevii de 15 ani din România.

Cum poți dona?

Oricine poate susţine #leapsapepovesti! În plus, ascultătorii adulți, care vor facilita copiilor accesul la aceste înregistrări, promovate pe paginile de Facebook și canalul de YouTube ale asociațiilor implicate, pot susţine financiar eforturile medicilor Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București pentru a trata în condiții optime de siguranță micii pacienți. Doritorii pot dona sume începând cu 10 lei, în contul Asociației pentru Educație în Științe Socio-Umane | IBAN: RO51INGB0000999910093425 | Moneda: RON | Detalii tranzacție: STOP COVID-19.

Donațiile primite în cadrul campaniei umanitare „Leapșa pe povești” sunt utilizate integral și responsabil pentru achiziția de echipamente și materiale de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19, verificate și aprobate de cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București.

,,Chiar dacă, aparent, societatea noastră se îndreaptă către o perioadă de relaxare a restricţiilor impuse de pandemie, presiunea asupra cadrelor medicale va creşte. De aceea, este necesar să susţinem spitalele şi personalul medical cu echipamentele şi materialele necesare, pentru a-şi putea face datoria în condiţii de siguranţă. Prin campania „Leapşa pe povești”, realizată 100% în regim de voluntariat, ne propunem să suplimentăm, până pe 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, materialele de protecţie necesare cadrelor medicale din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București. Aşadar, cine ne sprijină să ducem #leapsapepovesti mai departe?”, a adăugat Ana-Maria Cetăţean, vice-preşedinte ESSU.

Donații de echipamente de protecție în cadrul #leapsapepovesti

În prima lună de #leapsapepovesti, din fondurile proprii ale promotorilor campaniei, au fost livrate 100 de combinezoane către Secția de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. În plus, din donațiile oamenilor de bine care au sprijinit campania #leapsapepovesti, până în prezent au fost livrate alte seturi de măști și de ochelari speciali de protecție, reutilizabili, în valoare de 3000 lei, pe care medicii din cadrul spitalului îi folosesc pentru a opera în condiţii de siguranţă, având totodată vizibilitate optimă în timpul intervenţiilor chirurgicale.

Actualizând dictonul „mens sana in corpore sano” prin „viralizarea” lecturii, #leapsapepovesti aduce educația în sprijinul sănătății și spune #STOPanalfabetismfunctional și #STOPcovid19!

Inițiatorii #leapsapepovesti Inițiatorii campaniei umanitare „Leapșa pe povești” sunt Asociația pentru Educație în Științe Socio-Umane (ESSU), prin programul #lecturEXPLORAM și Asociația Lira Projects, prin proiectul Podul lui Sfredeluș – Povești de jucat și jocuri de povestit, organizații nonguvernamentale axate pe dezvoltarea de programe educaționale non-formale pentru copii, cu o echipă multidisciplinară care cuprinde: cadre universitare, formatori și voluntari în programe educative de amploare derulate în România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro