Canada: Justin Trudeau a pariat degeaba pe alegeri anticipate, s-a întors de unde a plecat
Premierul canadian Justin Trudeau rămâne la putere după alegerile de luni, el susținând că a câștigat un nou mandat clar de a guverna, deși nu și-a îndeplinit obiectivul de a obține majoritatea, transmite Reuters.
Trudeau, la putere din 2015, ce guvernează doar cu o minoritate de locuri în Casa Comunelor din 2019, a decis să mizeze pe un vot anticipat pentru a se folosi de modul cum a gestionat pandemia, în condițiile cheltuielilor masive de sprijinire a persoanelor fizice și firmelor și a campaniei pentru vaccinare.
În loc să obțină majoritatea, însă, el a ajuns de unde a plecat după un rând de alegeri strâns, caracterizat de o campanie electorală mediocră și de nemulțumirea alegătorilor privind organizarea unui scrutin în timpul pandemiei.
Liderul conservator Erin O’Toole, al cărui partid s-a clasat pe locul 2, și-a recunoscut înfrângerea. Câștigătorul a spus că va colabora cu celelalte partide.
”Ne trimiteți înapoi la muncă cu un mandat clar de a trece Canada prin pandemie și către zilele mai bune ce urmează”, a declarat Trudeau, adăugand că ”milioane de canadieni au ales un program progresist”.
Potrivit Elections Canada, guvernul liberal al lui Trudeau va avea un guvern minoritar, urmând să câștige în 156 de districte electorale, cu unul mai mult decât înainte de alegeri.
”Este o Zi a Cârtiței în alegeri. Se pare că ambivalența a rămas”, a spus Gerlad Baier, profesor de științe politice la Universitatea British Columbia.
Casa Comunelor are 338 de locuri, așa că un partid are nevoie de 170 de mandate pentru o majoritate. Consevatorii sunt pe locul 1 în numărătoarea parțială în 122 de districte.