Sari direct la conținut

Canada: O femeie care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite, condamnată la închisoare

HotNews.ro
Decizie instanță, Foto: Sergey Mironov / Alamy / Alamy / Profimedia
Decizie instanță, Foto: Sergey Mironov / Alamy / Alamy / Profimedia

O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100.000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează News.ro citând Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă.

„Doamna Manji şi-a victimizat propriii copii… propriile fiice, care au fost grav compromise de faptele sale”, a spus judecătoarea Mia Manocchio, din Nunavut, Canada.

Judecătoarea s-a confruntat cu un caz inedit: Karima Manji a pledat vinovată pentru fraudă în luna februarie a acestui an, după ce a pretins că fiicele sale erau inuite, ceea ce i-a permis să încaseze peste 150.000 de dolari canadieni (100.000 de euro) în beneficii pentru rezidenţii inuiţi. Joi, ea a fost condamnată la trei ani de închisoare, pe care îi va petrece într-un penitenciar federal.

Potrivit faptelor relatate de cotidianul britanic The Guardian, Karima Manji, rezidentă în Toronto, a trimis în 2016 documente pentru cele două fiice ale sale, Amira şi Nadya, cu scopul de a obţine o carte de identitate inuită. Canadianca în vârstă de 59 de ani a locuit în Iqaluit, capitala teritoriului, în anii 1990, dar cele două fiice ale sale s-au născut în Ontario şi nu au nicio legătură cu inuiţii sau cu teritoriile din Nunavut.

Cererea a fost atent verificată de membrii comunităţii pentru a evita înregistrările frauduloase şi a fost aprobată de Nunavut Tunngavik Incorporated (NTI). În acest proces, cei doi copii, în vârstă de 18 ani la momentul respectiv, au obţinut bani de la asociaţia Kakivak, descrisă în documentele judiciare ca fiind „o organizaţie în serviciul inuiţilor […] care oferă fonduri de sponsorizare inuiţilor din Baffin pentru cheltuieli legate de educaţie”.

Mama a returnat 130.000 de dolari canadieni

Între septembrie 2020 şi martie 2023, Nadya şi Amira au primit beneficii în valoare de 158.254,05 dolari canadieni de la organizaţiile din Nunavut. În primăvara anului 2023, Amira Gill avea de primit încă 64.413 dolari canadieni, dar suma nu a fost plătită. Până în prezent, mama a returnat 130.000 de dolari canadieni şi mai datorează încă 28.254 de dolari canadieni asociaţiei Kakivak.

„Acest caz ar trebui să servească drept semnal pentru orice viitor reclamant aborigen că deturnarea identităţii aborigene într-un context penal va duce la o sancţiune semnificativă”, a declarat judecătoarea Mia Manocchio.

Populaţia inuită a Canadei, de aproximativ 70.000 de persoane, trăieşte în principal în nordul ţării.

INTERVIURILE HotNews.ro