„Când o să fii la casa ta, faci ce vrei. Acum, faci ce zic eu!”. De ce ajungem să vorbim ca părinții noștri, deși am jurat că n-o vom face
Te-ai surprins vreodată spunând exact aceleași replici care te scoteau din minți în copilărie ori adolescență? (Când o să ai casa ta, faci ce vrei”, „Dacă nu te potolești, dau milităria jos din pod”…). Nu doar că nu ți-au plăcut, dar ai jurat că nu vei vorbi niciodată așa cu propriul copil. Și totuși, într-un moment de oboseală sau nervi, exact aceleași vorbe îți ies automat pe gură.
Acest lucru nu e întâmplător și, în niciun caz, nu arată că ai eșuat ca părinte. Pur și simplu, așa funcționează creierul uman: folosește tipare deja învățate atunci când se află sub presiune.
Ca adult, „porți în tine” copilul care ai fost, dar și părinții pe care i-ai avut. Iar modul în care îți educi copiii este influențat de propriile experiențe. Faptul că repeți frazele părinților este, în general, legat de tiparul familial, care se transmite, într-o oarecare măsură, de la o generație la alta, și de memoria afectivă. De cele mai multe ori, sunt automatisme.
„În copilărie, petrecem mult timp ascultându-ne părinții. Regulile formulate de ei devin modele interiorizate. Chiar dacă nu ne plăceau, ele constituie reflexe înscrise în memoria noastră”, explică Antoine Gourin, psiholog, citat de parents.fr.
Cum poți evita să repeți fraze toxice?
Atunci când copilăria a fost marcată de toxicitate, cu replici care umilesc sau ironii constante, riști să dai și acest aspect mai departe.
„A repeta anumite formule nu este neapărat o problemă. Cel mai important este să conștientizezi ceea ce spui și să vezi dacă chiar vrei să transmiți asta mai departe”, precizează specialistul. „Dacă vii dintr-o familie în care se țipa mult, este foarte dificil să ieși din acest tipar. Poți avea tendința să faci același lucru cu propriii copii. În acest caz, terapia este o soluție bună pentru a conștientiza și a face lucrurile diferit”, mai spune Antoine Gourin.