Când scăpăm de valul de frig și ploi. ANM anunță o „încălzire spectaculoasă” a vremii
Minivacanța de 1 Mai vine cu o vreme deosebit de rece, cu care nu ne-am mai întâlnit în ultimii ani. De săptămâna viitoare însă, temperaturile vor crește spectaculos, ajungând și la 25 de grade, a anunțat joi meteorologul ANM Oana Păduraru, la Digi24.
„Cel puțin în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Temperaturile au fost măcar apropiate de normele acestei perioade. Este, conform statisticii, o perioadă destul de lungă de când nu ne-am mai confruntat cu mase de aer foarte reci în zona țării noastre în această perioadă din an”, a declarat Oana Păduraru, la Digi24.
Potrivit meteorologului, temperaturile sunt, cel puțin în zona Moldovei, în Dobrogea, Muntenia și în Oltenia, dar și în bună parte din Transilvania, cu aproape 12 grade mai scăzute față de cele normale pentru finalul lunii aprilie și începutul lunii mai.
„Astăzi, maximele estimate sunt între 7 și 15 grade. Rămân valorile mai ridicate în Banat, Crișana, Maramureș și chiar și în nord-vestul Transilvaniei”, a explicat meteorologul Oana Păduraru.
Vremea de 1 Mai
Pentru minivacanța de 1 Mai, temperaturile vor crește puțin, însă vremea se menține mai rece decât normalul perioadei.
„Și în zilele următoare, tot aici, în vestul și nord-vestul țării, se vor înregistra valorile termice mai ridicate și trebuie să ținem cont că începând de mâine chiar vom mai câștiga câteva grade în termometre în aceste zone și chiar și în restul țării, dar în restul țării, mă refer la partea de sud și de est, în special, chiar dacă vor mai crește temperaturile cu câteva grade, vom rămâne în continuare cu vreme mai rece, decât în mod obișnuit”, a mai spus meteorologul ANM.
Potrivit acesteia, și minimele vor fi destul de scăzute, mai ales în noaptea care urmează, în depresiuni sunt estimate -5 grade.
„Cele mai ridicate valori rămân în zona litoralului, dar peste zi nu va fi o încălzire spectaculoasă, mă refer la zilele următoare, pentru că de la 7 grade vom mai câștiga vreo 4, cel mult 5 grade pe litoral și trebuie să ținem cont că vor fi și intensificări ale vântului și vor amplifica senzația de rece în bună parte din regiunile țării noastre”, a spus Oana Păduraru.
În Capitală, joi la prânz, temperaturile resimțite sunt de 1 – 2 grade.
„Nu sperăm la o îmbunătățire nici în orele următoare, având în vedere că maxima zilei este de 7 grade”, a spus meteorologul ANM.
La munte, la altitudini mai mari de 1.400m, continuă să fie ninsori și să se depună chiar și strat de zăpadă, estimat pentru următorul interval de timp ar fi cam 5-8 cm, a mai spus aceasta.
Când se încălzește vremea
Vremea se va încălzi spectaculos de săptămâna viitoare, când urmează temperaturi chiar mai ridicate decât este normal.
„O încălzire spectaculoasă a vremii va fi pe parcursul săptămânii viitoare, adică trecem de la valori chiar sub 10 grade la valori de 23 – 25 grade în mai multe zone din țară, ceea ce înseamnă că nu doar că ne apropiem de valorile normale ale perioadei, ci chiar le depășim ușor,” a precizat meteorologul Oana Păduraru.