Sari direct la conținut

Candidatul Mișcării Naționale se retrage și el din cursa pentru Cotroceni. El spune că a strâns doar 173.000 de semnături

HotNews.ro
Candidatul Mișcării Naționale se retrage și el din cursa pentru Cotroceni. El spune că a strâns doar 173.000 de semnături

Candidatul Mișcării Naționale Române la alegerile prezidențiale, Andrei Valentin Stoican, a anunțat, duminică, faptul că se retrage din cursa pentru Cotroceni, deoarece nu a strâns numărul necesar de semnături, respectiv 200.000.

„Nu-mi voi depune candidatura. Nu vreau să intru în competiţia prezidenţială printr-o fraudă. Am reuşit să strâng 172.893 de semnături. Astăzi, până la ora 24, mai aştept din Suceava, Maramureş şi Teleorman încă aproximativ 5.500. Evident, nu sunt suficiente. Dar sunt semnături asumate”, a transmis Valentin Stoican, potrivit Mediafax.

”Eu sunt mândru de ele şi pentru asta le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi au crezut în mine. Înţeleg frustrarea lor. Dar – din respect pentru mine şi pentru ei – am refuzat să accept ofertele de ultimă oră de pe piaţa neagră a semnăturilor. Am 42 de ani, am un crez politic împărtăşit cu aproape 200.000 de români, iar munca noastră de strângere de semnături a fost un impresionant exerciţiu democratic. Îi asigur pe toţi că acesta nu e sfârşitul, ci abia începutul. Un început construit pe corectitudine şi adevăr!”, a mai spus acesta.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu, cel care anunțase în iulie că va candida ca independent la prezidențiale, a anunțat duminică dimineață că a strâns doar 146.000 de semnături din cele 200.000 de semnături necesare. Pleșoianu spune că niște ”anonimi binevoitori” au vrut să-l ”compromită” cu zeci de mii de semnături ce l-ar fi dus peste pragul cerut la BEC, însă acestea erau ”produse la un minunat xerox color”.

Potrivit declarațiilor candidaților, Iohannis a depus 2,2 milioane de semnături, Dăncilă aproape 1,5 milioane, Barna aproape 400.000, Paleologu 360.000, Cataramă peste 230.000 (însă BEC spune că 94.000 sunt false), Hunor 266.000 și Diaconu peste 400.000.

Biroul Electoral Central a validat, până acum, candidaturile depuse joi, cea a liderului PSD Viorica Dăncilă și a prezidențiabilului PMP, Theodor Paleologu.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro