Care este istoria Depoului Victoria și de ce merită să devină un muzeu al transportului din București

Depoul Bonaparte (în prezent, Victoria) este primul depou de tramvaie din București și din Vechiul Regat, fiind deschis în anul 1871. România are puține muzee în care sunt expuse autobuze sau tramvaie vechi, iar acest depou are șansa să devină un Muzeu al Transporturilor din București, scrie Asociația Pro Infrastructură.
Depoul Victoria, fost „Bonaparte”, o istorie de 154 de ani
Istoria Depoului Bonaparte / Ilie Pintilie / Victoria începe în vara anului 1871, când societatea engleză „Harry Hubert de Mervee” a obținut autorizația de a instala primele linii pentru tramvaiele cu cai. Un an mai târziu s-a dat în folosință prima linie de tramvai bucureșteană, traseu ce pornea de la Gara Târgoviștei și ajungea până la Piața Sf. Gheorghe. Ulterior, acest traseu a fost prelungit pe Calea Moșilor până la Bariera Moșilor (cu aproximație, intersecția cu Șos. Mihai Bravu).
În anul 1926 începe prima modernizare a depoului și sunt construite primele două hale (nr. 1 și 2), iar anul următor 1927, se mai construiesc încă două hale (nr. 3 și 4). În anul 1928 se finalizează sistematizarea remizei, construindu-se încă patru hale (nr. 5, 6, 7 și 8). În anul 1944, Depoul Bonaparte a fost bombardat masiv în timpul atacului aerian al Aliaților asupra Bucureștiului. În toamna aceluiași an încep reparațiile, care vor dura până în 1948.
Conform Societății de Transport București, în anul 1968 a avut loc un incendiu care a distrus halele aproape în întregime. Acesta este – posibil – momentul în care au și fost demolate toate celelalte hale, fiind păstrate doar halele nr. 1 și 2, care au fost scurtate până la lungimea de 45 m, aproximativ jumătate din lungimea inițială, se scrie în textul unei petiții pe care oamenii sunt invitați să o semneze.
Ce spune Asociația Pro Infrastructură
„De mai bine de șase ani, colegii (de suferință) de la Asociația Metrou Ușor fac demersurile pe lângă autoritățile locale ca Depoul Victoria să primească o nouă viață sub forma unui Muzeu al Transportului Bucureștean.
Construit în urmă cu peste 150 de ani, depoul Bonaparte, astăzi Victoria, este cel mai vechi depou de tramvaie din Capitală și primul din Vechiul Regat al României. Halele monument istoric ridicate la sfârșitul secolului XIX dedicate tramvaielor trase de cai au fost martore la evenimente ce au schimbat fața țării, de la incendii până la bombardamentele din 1944.
În loc să-și păstreze și să-și valorifice tradiția în fabricarea vehiculelor de transport public, orașul aruncă la gunoi tramvaiele, autobuzele și troleibuzele cu valoare istorică fabricate la București și livrate atât în țară cât și la export. Cele care au scăpat zac depozitate în condiții improprii, degradându-se pe zi ce trece.
În 2024, ultimele două troleibuze istorice românești din patrimoniul STB au fost restaurate și expuse temporar, spre bucuria a sute de copii. Zecile de parade cu tramvaie de epocă neîncăpătoare care au avut loc de-a lungul anilor arată apetitul publicului legat de mobilitatea urbană.
Deci poate mai există speranță! Până pe 15 februarie, completați în 5-10 minute acest chestionar și votați ca autoritățile să pună în aplicare Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean în Depoul Victoria, conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, document strategic adoptat deja de municipalitate, aflat în vigoare și recunoscut de instituțiile europene”.