Care este produsul de bază din România care s-a scumpit cel mai mult. Un litru costa în medie 3,25 lei în 2020. Astăzi ajunge la 6,37 lei 

Între 2020 și 2026, alimentele de bază din România s-au scumpit în medie cu 65%. Nu e vorba de produse de lux – e vorba de lapte, ouă, miere, carne și chiar și mere. 

• Datele oficiale din 41 de orașe reședință de județ arată o povară reală care apasă pe fiecare familie.
• Pentru că, în realitate, dincolo de specificul fiecărei zone, asistăm la o „scumpire națională” și despre asta merită să vorbim acum, având exemplul mai multor produse. 

Peste jumătate din comercianți spun că prețurile vor crește în continuare, conform unei anchete a Institutului Național de Statistică. 

Comercianții mici se plâng de cererea insuficientă (29%) și de concurență (18%). Cei mai mari (cu 50-249 de salariaţi) se plâng mai întâi de instabilitatea economică, scăderea puterii de cumpărare și inflație în primul rând și abia apoi de cererea insuficientă.

Cel mai lovit produs

În șase ani – din 2020 până în 2026 – coșul zilnic al unui român obișnuit s-a scumpit puternic. Laptele aproape s-a dublat ca preț. Carnea de vită, la fel. Brânza de oaie, merele, ouăle – toate au depășit cu mult creșterile salariale. Care salarii au crescut și ele cu 63% în medie. 

Cel mai lovit produs este laptele – un aliment de primă necesitate, prezent în fiecare gospodărie, de la bebeluși la bătrâni. Un litru costa în medie 3,25 lei în 2020. Astăzi ajunge la 6,37 lei. Nici o altă țară din regiune nu a înregistrat o dublare atât de clară la un produs atât de banal, arată datele Eurostat.

Carnea spune o poveste similară. Kilogramul de vită, care se găsea în 2020 la puțin peste 7 lei, costă acum în jur de 14-15 lei în funcție de oraș. Carnea de pui – alternativa mai ieftină pentru familiile cu bugete strânse – a crescut și ea cu 72%, de la 3,70 lei la 6,35 lei kilogramul.

Scumpirile se adună

Există însă și un paradox aparent: mierea s-a scumpit cel mai puțin dintre toate – doar 31%. Cartofii și ceapa, produsele de care depind gospodăriile cu venituri mici, au crescut moderat față de restul. 

Dar tocmai această „moderație” e înșelătoare: pentru o familie care trăiește din salariu minim, o creștere de 37% la cartofi nu e mai puțin dureroasă doar pentru că laptele a crescut cu 99%. 

În viața oamenilor, creșterile se adună. Mai ales la alimentele de bază. 

N.red: Prețurile sunt luate din baza de date Tempo a INS și reprezintă preturile medii la poarta fermei ale principalelor produse agricole

Dispar economiile din consum

Cifrele mai spun ceva care nu apare în statistici: oamenii și-au schimbat comportamentul de cumpărare. Consumă mai puțin carne, aleg sortimentele mai ieftine, renunță la brânzeturi artizanale în favoarea celor industriale. 

Magazinele de tip discount (Penny, Lidl) au raportat creșteri de trafic în toți acești ani – nu pentru că au devenit mai bune, ci pentru că au devenit mai căutate.

Cei mai vulnerabili sunt pensionarii cu pensii mici și familiile cu un singur salariu. Pentru ei, scumpirea alimentelor nu este o problemă de confort – este o problemă de aritmetică brutală. Dacă cheltuielile cu mâncarea au crescut mai repede decât veniturile, atunci altceva a trebuit să fie tăiat: o consultație medicală, o haină sau o pereche de pantofi.

Țara e divizată, dar scumpirea e națională

Există și variații geografice semnificative. Ploiești înregistrează unele dintre cele mai abrupte creșteri din țară: cartofii s-au scumpit cu 103%, merele cu 230%, morcovii cu 200%. Orașele mari – București, Cluj, Timișoara – au prețuri absolute mai ridicate, dar creșterile procentuale nu diferă dramatic față de orașele mici. Scumpirea a fost, în esență, națională.

Există un termen economic pentru ceea ce trăim: erodarea puterii de cumpărare. Înseamnă că, deși câștigăm mai mulți lei, cumpărăm mai puțin cu ei. Înseamnă că progresul nominal al salariilor – real, incontestabil – a fost în bună parte absorbit de creșterile de prețuri. Înseamnă că masa de seară costă mai mult, chiar dacă o gătești acasă, cu cele mai simple ingrediente.

Și asta, mai mult decât orice grafic sau statistică, este ceea ce simte omul de rând în 2026.