Sari direct la conținut

Care sunt noile condiții pentru organizarea de nunți, botezuri și alte evenimente private / Acestea intră în vigoare de la 1 iulie

HotNews.ro
Salon pregatit de nunta, Foto: Freepik
Salon pregatit de nunta, Foto: Freepik

Guvernul a aprobat joi măsuri de relaxare privind evenimentele private precum nunți, botezuri sau mese festive, la care pot participa cel mult 100 de persoane în spații închise (150 în cele deschise) dacă incidența din localitate sau județ este sub 3 la mia de locuitori.

În cifrele stabilite de autorități nu sunt incluși copiii cu vârste până în 16 ani.

Numărul celor de la interior poate crește la 300 dacă este vorba de pesoane vaccinate complet, cu test negativ la coronavirus sau care au fost bolnave de Covid-19 într-o perioadă anterioară.

Restricțiile modificate sau ridicate au fost prezentate joi de premierul Florin Cîțu și de secretarul de stat Raed Arafat.

Decizia privind numărul maxim de persoane la nunți, botezuri, și alte evenimente private

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) va fi permisă începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente este permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/ localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro