Carmen Dan: Am reuşit să convingem oficialii europeni că e nevoie de cărţi de identitate uniforme, cu măsuri de securitate suplimentare
Preşedinţia română a Consiliului UE a reuşit să convingă atât statele membre, cât şi Parlamentul şi Comisia Europeană că este nevoie de cărţi de identitate uniforme şi cu măsuri de securitate suplimentare, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, potrivit Agerpres.
„Cărţile de identitate vor trebui produse în format uniform de tip card de credit şi vor avea o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip. Toate aceste elemente sunt necesare în condiţiile în care cărţile de identitate sunt folosite şi pentru trecerea frontierei”, a spus Carmen Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.
Ea a arătat că, în plan naţional, MAI a pregătit deja un proiect pe această temă, prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene, care în prezent se află în Parlament.