Sari direct la conținut

Casa de Asigurări de Sănătate se delimitează de Gala în care antivaccinista Olivia Steer a fost premiată pentru "rolul activ" în sănătate

HotNews.ro

Poziția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost și rămâne cea de sprijinire și încurajare a vaccinării populației, a declarat joi, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al instituției, Augustus Costache, după ce șeful CNAS a participat miercuri seara la o gală în cadrul căruia Olivia Steer, celebră pentru pozițiile anti-vaccinare, a fost premiată pentru „rolul său activ în societate”.

„Dl președinte al CNAS, Răzvan Vulcănescu, a fost prezent aseară la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate, pentru a înmâna un premiu echipei de la Institutul clinic Fundeni care a avut o serie de performanțe de excepție în domeniul oncologiei.

Poziția CNAS a fost întotdeauna și rămâne cea de sprijinire și încurajare a vaccinării populației”, a precizat purtătorul de cuvânt al CNAS.

Medicover România și Aqua Carpatica, doi dintre sponsorii Galei Femeilor care Dăruiesc Sănătate, eveniment în cadrul căruia Olivia Steer, celebră pentru pozițiile anti-vaccinare, a fost premiată pentru „rolul său activ în societate”, s-au delimitat, joi, de eveniment și de invitații acestuia.

O fotografie în care Rodica Nassar și Răzvan Vulcănescu apar împreună la gală a fost postată pe Facebook.

Reamintim că România este țara europeană cu cea mai gravă epidemie de rujeolă (49 de morți și peste 12.000 de cazuri înregistrate de la debutul epidemiei) și cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro