Sari direct la conținut

Casa Verde Fotovoltaice, ultima sesiune: Bugetul pentru Vest s-a epuizat într-un minut și 26 de secunde

HotNews.ro
Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com
Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com

Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoanele fizice a continuat marți cu regiunea Vest, respectiv județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Fondurile s-au terminat și aici într-un timp foarte scurt: 1 minut și 26 de secunde.

Locuitorii din această regiune au avut la dispoziție 229,1 milioane de lei și s-au înscris 7.637 de dosare.

Aceasta a fost ultima sesiune pentru persoane fizice din acest an.

Recordul de timp a fost vineri, când bugetul pentru sesiunea București-Ilfov a fost epuizat într-un minut și 5 secunde, iar luni banii pentru cei din Oltenia s-au terminat într-un minut și 20 de secunde.

În celelalte cinci sesiuni din acest an, înscrierile s-au încheiat în circa 2 minute.

Bugetul total al schemei în acest an este de 2 miliarde de lei, iar fiecare beneficiar primește 30.000 de lei de la stat pentru a-și instala panouri fotovoltaice și baterii de stocare.

Asociația Prosumatorilor: Sunt suspiciuni de fraudă, din cauza numărului mare de dosare depuse în foarte scurt timp

Asociația Prosumatorilor din România susține că înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice s-au terminat într-un timp atât de scurt, încât ridică suspiciuni de fraudă cu ajutorul inteligenței artificiale.

Asociația a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că înscrierea într-un minut nu pare exagerată, însă suspiciunea vine din faptul că o persoană care s-a înscris în 40 de secunde a avut cronologic al 1.100-lea dosar validat.

În replică, Administrația Fondului pentru Mediu susține că până acum nu există dovezi că ar fi fost încercări de fraudă.

„AFM derulează o analiză minuțioasă a dosarelor depuse, verificând orice posibilă încercare de fraudare a aplicației informatice. Până în acest moment, nu au fost identificate astfel de încercări, iar Administrația Fondului pentru Mediu rămâne vigilentă în a păstra standarde ridicate de integritate”, se arată într-un comunicat remis vineri de AFM.

Un soft care se vinde pe internet înscrie un dosar în 9 secunde, completând inclusiv codurile captcha

Un soft care se vinde cu 250 de lei pe internet rezolvă înscrierea persoanelor fizice în programul Casa Verde chiar și în 9 secunde, completând automat inclusiv cele două coduri captcha, cu ajutorul inteligenței artificiale, după cum arată un filmuleț postat de cel care îl comercializează.

„Extensia de depunere dosar pentru fonduri Casa Verde de la (…) se distinge de toate celelalte disponibile. Completează automat toate câmpurile de text, încarcă fișiere automat și include un modul experimental de rezolvare Captcha bazat pe inteligență artificială. Dezvoltată de o firmă specializată, oferim suport non-stop, 24/7. Prețul este de 250 lei (TVA inclus), iar factura va fi emisă și încărcată în eFactura”, spune cel care vinde softul.

Aceasta deși, în comunicatul de vineri, AFM preciza că anul acesta a adăugat un cod suplimentar de verificare captcha tocmai pentru a evita utilizarea roboților în procesul de depunere a dosarelor.

  • „Administrația Fondului pentru Mediu a dezvoltat și utilizat aceeași aplicație informatică pentru înscrierea în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice ca și anul trecut, la care a adăugat suplimentar încă un cod de verificare (captcha) tocmai pentru a evita utilizarea roboților în procesul de depunere a dosarelor.
  • Platforma utilizată în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este aceeași pentru toate regiunile, iar funcționalitățile ei au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură”, spune AFM.

În filmulețul pe care îl postează pe Facebook, utilizatorul care comercializează acest program arată cum toată pagina este completată automat, inclusiv cele două coduri captcha, iar dosarul este depus în 9 secunde.

„Nouă secunde. Recomandarea noastră este să nu se depună așa rapid, ci undeva la undeva între 20 și 30 de secunde”, spune el la finalul filmulețului.

Într-o discuție privată cu reporterul HotNews.ro, persoana care vinde acel soft susține că programul „se va folosi pe proprie răspundere”.

Este legală folosirea AI pentru rezolvarea codurilor captcha?, l-am întrebat.
„Nu scrie nicăieri că este sau nu, mai ales ca ei zic ca exact aia este „protecția”, a răspuns el, precizând că a folosit acest soft la toate sesiunile, iar AFM a transmis public că nu s-au găsit dovezi de fraudare.

HotNews.ro a întrebat și la AFM dacă folosirea acestui soft este compatibilă cu regulamentul programului, însă nu am primit un răspuns până acum.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, pentru știrileprotv.ro: „Sistemul nu a fost fraudat, în sensul în care cineva ar fi înscris beneficiari obținând un avantaj împotriva altor persoane fizice. Programul este victima propriului succes. În viitor trebuie să reevaluăm metoda de înscriere a dosarelor”.

Sursa foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro