Sari direct la conținut

Ministerul Mediului susține că nu au fost identificate încercări de fraudă în programul Casa Verde Fotovoltaice

HotNews.ro
Viitorii prosumatori din cadrul Casa Verde Fotovoltaice primesc finanțare în cuantum de maxim 20.000 de lei, Foto: Enel
Viitorii prosumatori din cadrul Casa Verde Fotovoltaice primesc finanțare în cuantum de maxim 20.000 de lei, Foto: Enel

Ministerul Mediului transmite, într-un comunicat oficial, că nu au fost găsite încercări de fraudă și dă asigurări că analizează minuțios fiecare dosar în programul Casa Verde Fotovoltaice. Reacția vine după ce Asociația Prosumatorilor din România a ridicat suspiciuni de fraudă cu inteligență artificială la înscrierile în regiunea București-Ilfov.

Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, vineri, bugetul pentru București-Ilfov s-a epuizat într-un timp-record, respectiv 1 minut și 5 secunde, în timp ce, pentru celelalte cinci sesiuni anterioare, fondurile s-au terminat în aproximativ 2 minute.

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie susține că înscrierea într-un minut nu pare exagerată, însă suspiciunea vine din faptul că o persoană care s-a înscris în 40 de secunde a avut cronologic al 1.100-lea dosar validat.

„Considerăm că limita de 30 de secunde este sub capacitățile umane de a înscrie informațiile cerute pe platformă. Dacă astfel de dosare există, cu siguranță există suspiciuni mari de implicare a unor programe speciale de înscriere rapidă în aplicație”, a transmis APCE.

„AFM derulează o analiză minuțioasă a dosarelor depuse, verificând orice posibilă încercare de fraudare a aplicației informatice. Până în acest moment, nu au fost identificate astfel de încercări, iar Administrația Fondului pentru Mediu rămâne vigilentă în a păstra standarde ridicate de integritate”, a răspuns Administrația Fondului pentru Mediu.

Sursa citată a susținut că a folosit aceeași aplicație pentru înscriere ca și anul trecut, la care a adăugat suplimentar încă un cod de verificare (captcha), „tocmai pentru a evita utilizarea roboților în procesul de depunere a dosarelor”.

„Platforma utilizată în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este aceeași pentru toate regiunile, iar funcționalitățile ei au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură”, a susținut Ministerul Mediului într-un comunicat.

Regiunea București-Ilfov a avut cel mai mic buget alocat dintre toate regiunile, în valoare de 114.120.000 lei, de până la trei ori mai mic decât alte regiuni cu mai multe județe.

„Cererea pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice este una extrem de mare, astfel că numărul de accesări în aplicația informatică între orele 9:55 – 10:03 a variat între 1,26 – 2,49 milioane, în funcție de regiune”, conform comunicatului.

Aplicanții au avut un video explicativ pentru înscrieri

AFM a explicat că, pentru a ajuta la crearea conturilor, beneficiarii au avut la dispoziție un video explicativ de aproximativ un minut și jumătate. În el era prezentat procesul de înscriere în mod detaliat, „demonstrând claritatea și simplitatea etapelor necesare pentru a completa un dosar în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice”.

Agenția susține că filmulețul a fost realizat într-un mod lent, dar timpul putea să fie unul mai scurt, dacă informațiile erau introduse într-un ritm alert.

Care sunt acuzațiile APCE

Din cauza cererii foarte mari pentru programul Casa Verde 2024 pentru București – Ilfov, ștacheta de timp a scăzut „extrem de îngrijorător”, conform APCE.

Asociația a reclamat că în ultimele două săptămâni, pe mai multe pagini de social media, au apărut anunțuri de „ajutor” contra cost, cu sume care porneau de la câteva sute de lei, până la peste o mie de lei. Sumele de bani erau cerute pentru a introduce direct sau printr-o extensie de browser, datele pentru înscrierea în program.

În plus, au apărut și persoane care făceau acest lucru gratuit, solicitând datele personale, precum buletinul sau extrasul de carte funciară, ale celor care nu se descurcau bine cu tehnologia, cu promisiunea că îi vor înscrie în câteva secunde.

„Acea copie de act de identitate poate fi folosită pentru a încerca fraude bancare, fraude financiare sau fel de fel de alte încercări de impersonare”, a explicat, pentru publicul HotNews.ro, Tudor Galoș, consultant în protecția datelor persoanale.

Specialistul a precizat că o astfel de intermediere, cum este completarea aplicației pentru Casa Verde Fotovoltaice, trebuie făcută cu firme specializate, cu care să încheiem un contract de confidențialitate.

Pentru a „da șanse egale tuturor celor care se înscriu”, Asociația Prosumatorilor a propus ca în edițiile viitoare ale programului, să fie finanțate dosarele în mod aleatoriu.  

INTERVIURILE HotNews.ro