Caseta de argint in care a fost transportata inima Reginei Maria de la Balcic la Constanta, expusa la bordul Fregatei Regina Maria
Caseta de argint in care a fost transportata inima Reginei Maria de la Balcic la Constanta cu Distrugatorul Regina Maria va fi expusa vineri, 11 septembrie, la bordul Fregatei Regina Maria, prin grija Muzeului National de Istorie al Romaniei, pastratorul acestui obiect de tezaur al Romaniei. Dupa 75 de ani, caseta ajunge la bordul navei care poarta numele reginei, pentru cateva ore, fiind expusa cu prilejul ceremoniei de aniversare a 85 de ani de la intrarea in serviciul Marinei Romane a navelor de razboi Regina Maria si Regele Ferdinand.
„Un eveniment important, inscris in istoria Romaniei de catre marinarii militari, a avut loc in luna octombrie 1938, dupa decesul Reginei Maria. Conform testamentului reginei, trupul i-a fost inmormantat la Curtea de
Arges, iar inima a fost transportata de la Constanta la resedinta din Balcic (in Bulgaria de astazi) cu Distrugatorul Regina Maria, sub comanda capitan comandorului Horia Macellariu, fiind adusa inapoi in tara, in
anul 1940, cand Romania a pierdut Cadrilaterul, tot cu Distrugatorul Regina Maria, pentru a fi pastrata in capela resedintei regale de la Bran”, se arata intr-un comunicat al Statului Major al Fortelor Navale
Bucuresti.