Cat costa rambursarea anticipata a creditelor
Desi consilierii si ofiterii de credite ar trebui sa explice toate conditiile de creditare de la bun inceput, clientul nu afla de ele decat pe masura ce se intocmeste dosarul. Educatia se face din mers, si abia dupa ce semneaza contractul de creditare, clientul afla cu adevarat ce inseamna toate comisioanele, asigurarile si dobanzile.
Cine are, insa, si norocul de a putea plati inainte de termen banii imprumutati, se loveste de comisionul pentru rambursarea anticipata, pe care, in febra demersurilor de obtinere a creditului, nici nu l-a luat in seama. Greseala se plateste, si, uneori, mai scump decat ar fi cazul, tinand cont ca acest comision variaza, de la banca la banca, intre 1% si 5% din suma achitata anticipat.
Majoritatea comisioanelor de acest tip reprezinta minimum echivalentul a trei rate lunare. Mai mult chiar, sunt si banci care nu admit plata in avans decat dupa un anumit interval de timp.
Legea privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate persoanelor fizice spune ca, in cazul achitarii anticipate a obligatiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabila a costului creditului, stabilita proportional cu perioada de utilizare a creditului respectiv.