Sari direct la conținut

Cătălin Cherecheș ar fi fugit din România. A fost emis mandat european de arestare / El era sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara / Ce spune avocatul lui

HotNews.ro
Catalin Chereches, Foto: Inquam Photos / Paul Ursachi
Catalin Chereches, Foto: Inquam Photos / Paul Ursachi

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi fugit din România înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani de închisoare într-un dosar de corupție, conform unor surse judiciare. Cherecheș se afla sub control judiciar de la începutul lunii octombrie, astfel că era dat în consemn la frontieră.

Cherecheș ar fi ieșit din România prin vestul țării, deși se afla sub control judiciar și avea interdicția de a părăsi țara, astfel că era dat consemn la toate frontierele țării.

  • „Conform art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată, până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
  • Față de persoana la care se face referire în spațiul public, era instituită măsura preventivă a controlului judiciar, iar aceasta și-a respectat obligațiile impuse, respectiv de a se prezenta în fața polițiștilor, de două ori pe săptămână, lunea și vinerea, ultima prezentare fiind luni, 20 noiembrie.
  • În acest moment, se realizează activități specifice de verificare, în vederea identificării bărbatului față de care instanța de judecată a dispus executarea pedepsei cu închisoarea”, a transmis Poliția Maramureș.

Ulterior, pe numele lui Cătălin Cherecheș a fost emis de către Tribunalul Cluj un mandat european de arestare.

Joi noapte, Cătălin Cherecheș, a transmis live pe Facebook, susținând că este nevinovat și că i s-au furat 10 ani din viață. „Am suferit umilința publică, însoțită de acuzații mincinoase, dar nu am renunțat la luptă, și la a-mi apăra onoarea mea și a familiei mele”, a spus Cherecheș.

Viceprimarul din Baia Mare Doru Dăncuş a declarat că în momentul care a ajuns la birou primarul Cătălin Cherecheş nu se afla în clădire şi că dimineaţa devreme a făcut un live pe pagina sa de Facebook.

Ce spune avocatul lui Cherecheș

Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheş, susţine că apărarea edilului este îngreunată de faptul că acesta nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi ridicat în vederea executării condamnării date de Curtea de Apel Cluj.

„Nu este o chestiune pozitivă dacă domnul Cherecheş nu este de găsit şi nu cred că ajută pe nimeni o astfel de situaţie. Mă refer din perspectiva apărării”, a declarat Răzvan Doseanu petru Agerpres.

Avocatul a invocat o solicitare de strămutare care a fost înregistrată în urmă cu o săptămână şi a afirmat că probabil va fi luată în calcul o cale extraordinară de atac.

  • „Există o strămutare înregistrată de o săptămână înainte de a se da soluţia pentru care nu s-a fixat termen. Se pare că cei de la Curtea de Apel Cluj nu s-au grăbit să înainteze cât mai repede la Bucureşti strămutarea. (…) Nu am certitudinea că este aşa. Dacă se admite strămutarea, legea prevede clar că există posibilitatea ca strămutarea să se judece după rămânerea definitivă a hotărârii în cazul domnului Cherecheş şi în situaţia unei admiteri se anulează, practic, hotărârea de condamnare şi se rejudecă procesul în apel. Separat de asta, dacă tot s-a dat azi hotărârea definitivă, probabil că luăm în calcul exercitarea unei căi extraordinare de atac pe care Codul de Procedură Penală o prevede exact pentru situaţii în care hotărârea este dată nelegal, de către un complet nelegal constituit, şi anume are în componenţă un judecător incompatibil”, a spus Răzvan Doseanu.

Avocatul a susţinut că există o incompatibilitate în cazul judecătoarei a cărei mamă ar fi purtat negocieri cu soacra primarului Cătălin Cherecheş.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Instanța a dispus, de asemenea, majorarea perioadei în care nu mai poate ocupa funcții publice de la 4 la 5 ani. De asemenea, magistrații au menţinut sechestrul pe bunurile edilului.

Potrivit deciziei instanței, din durata pedepsei de 5 ani lui Cherecheș ar urma să îi fie scăzută perioada de câteva luni în care a stat în arest, în 2016.

În completul de judecată s-a aflat judecătoarea căreia socrii lui Cherecheș au încercat să îi dea mită 50.000 de euro pentru o pedeapsă mai blândă, conform DNA.

Cătălin Cherecheș, pe numele căruia există mandat pentru executarea pedepsei cu închisoarea, a fost dat în urmărire generală de Poliția Română.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro