Catedrala Mântuirii Neamului văzută de arhitecți: „Un proiect dorit de pe vremea lui Eminescu și a regilor României. Nimeni nu s-a plâns de ce se face Arena Națională. Trebuie să trăim împreună”

Catedrala Națională va fi sfințită astăzi. Se discută mult, pro și contra, despre proporțiile și soluția arhitecturală a Catedralei Mântuirii Neamului, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume, cu un iconostas care a intrat în Cartea Recordurilor. Șeful filialei din București a Ordinului Arhitecților din România, Emil Ivănescu, spune că „este un proiect necesar”.

• Doctor în arhitectură, Ivănescu conduce din 2022 filiala din București a Ordinului Arhitecților din România (OAR).
• Am discutat și cu un alt arhitect, Augustin Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București și directorul studiilor doctorale ale universității (din 2016). A urmat studii postuniversitare la Oxford (Marea Britanie) și la University of Cincinnati (SUA).
• Augustin Ioan câștigase un proiect al catedralei, care n-a mai fost aplicat. „Un preot mi-a spus: Domn’ profesor, eu îl văd pe fiul meu dându-se cu skateboard-ul în piața de aici, din fața catedralei. Mi s-a părut de bun augur”. Arhitectul nu e un simpatizant al actualei forme.
• Dar chiar dacă proiectul lui n-a fost, până la urmă, făcut, Augustin Ioan spune că ideea catedralei „are o istorie lungă și, dacă-mi dați voie, respectabilă. Și regii s-au ocupat de tema asta pentru că era nevoie. Și celelalte țări din jur au catedrală patriarhală. Este și o chestiune de geopolitică”.
• Catedrala Națională, cunoscută și sub numele de Catedrala Mântuirii Neamului, este sfințită, astăzi, 26 octombrie, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului României Daniel

O dorință de pe vremea regilor României

Dimensiunea nu e doar dimensiune. Este putere. „Când arhitectura exprimă o putere, o putere reală, ea își schimbă scara, devine foarte mare”, explică Emil Ivănescu, șeful Ordinului Arhitecțior din București. 

Iar Catedrala Mântuirii Neamului, un proiect dorit încă de pe vremea Regelui Carol I și mai apoi a Regelui Ferdinand, a fost imaginată din capul locului drept o construcție de mari proporții.

„Era probabil nevoia bisericii de a-și exprima puterea, nevoia statului de a exprima faptul că suntem în direcția aceasta religioasă”, subliniază arhitectul Emil Ivănescu.

„Istoric vorbind, și în perioada interbelică și chiar și înainte, când au apărut primele idei (n.r. despre catedrală), ele erau gândite în aceeași scară colosală, ba poate chiar mai mare – raportat, desigur, la acea vreme – față de ce este acum construit”, continuă Emil Ivănescu. 

În 1929, patriarhul regent Miron Cristea sfințea o troiță la poalele dealului Mitropoliei, unde ar fi trebuit să fie ridicată Catedrala Patriarhală și stabilea ordinul de mărime pentru aceasta: îi erau alocați 30.000 de metri pătrați din ceea ce se numea pe atunci Piața Bibescu Vodă, la care se mai puteau adăuga 20.000 de metri pătrați care ar fi rezultat din „acoperirea Dâmboviței”. Din motive financiare, o astfel de catedrală nu a putut fi ridicată. Până acum.

Puterea BOR în relația cu statul

Astăzi, terenul de pe Dealul Arsenalului, pe care se află construcția devenită realitate, se întinde pe o suprafață mai mult decât dublă – 110.000 de metri pătrați, adică 11 hectare, puse la dispoziție de către statul român. 

În cartea sa „Biserica de stat sau biserica în stat”, istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în Europa de Est, nota că niciodată în ultima sută de ani Biserica Ortodoxă Română nu a fost atât de puternică în relația cu statul, ca în prezent. 

Amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului lângă Casa Poporului, actualul sediu al Parlamentului, simbolizează, potrivit lui, „apropierea dintre stat și BOR. Deși BOR nu este menționată în constituție ca Biserică de stat, catedrala reprezintă simbolic realitatea de pe teren din România”.

„Bucureștiul ar fi putut avea parte de construcții valoroase care ne-ar fi pus pe o hartă contemporană”

Emil Ivănescu se uită la vecinătatea acelor edificii enorme și pune lucrurile în perspectivă arhitecturală. Este o poziționare mai bună, de exemplu, decât unul dintre amplasamentele propuse anterior, în Parcul Carol, în locul Monumentului Eroului Necunoscut, care ar fi trebuit din această cauză demolat. Și mai este ceva.

„Faptul că Catedrala se află în zona aceasta, pe platoul pe care se află Casa Poporului, îi mai reduce cumva din dimensiuni, cel puțin în aparență”, crede el.

„Entitățile s-au blocat unele pe altele, de 30 și ceva de ani. Cu cât un proiect este mai mare, cu atât el este blocat mai rapid. Problema e că Bucureștiul ar fi putut avea parte de construcții valoroase rezultate prin concursuri internaționale și care ne-ar fi pus și pe noi pe o hartă contemporană a valorilor spațiale și de calitate a vieții.

Biserica a reușit să treacă peste toate aceste lucruri și să facă un edificiu care o exprimă. De aceea, pentru mediul public poate părea ciudat, pentru că ea e singulară. Dar s-au încercat multe alte edificii și toate, cel puțin după ce au fost date soluțiile câștigătoare, au fost blocate de alte entități. E o poveste foarte veche a Bucureștiului. Și, de aceea, această clădire pare singura mare și singura tare”, spune președintela OAR București.

Ce îi lipsește astăzi orașului, în comparație cu alte capitale? „O filarmonică”, dă el un singur exemplu. 

Catedrala „va trebui să dea testul timpului”

Emil Ivănescu crede că o catedrală patriarhală este un proiect necesar într-o țară în care oamenii participă în număr mare la sărbătorile religioase.

„Câtă vreme una din valorile noastre este credința, un proiect de genul acesta cred că exprimă foarte corect starea noastră. (…) Hai să ne uităm și în alte orașe, din alte țări. În secolele trecute se ridicau monumente care pentru acele perioade erau imense, dar, în timp, și-au arătat valoarea, au devenit un fel de simbol. Acum, biserica nou construită va trebui să dea testul timpului”, consideră arhitectul. 

Un proiect abandonat

În anul 2002, Biserica Ortodoxă Română organiza, împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice și Primăria Capitalei, un concurs în urmă căruia era desemnat un câștigător: profesorul Augustin Ioan, care conducea o echipă de tineri arhitecți și studenți. 

Concursul fusese făcut pentru un alt amplasament al catedralei, în apropiere de Piața Unirii, pe axul Bulevardului Unirii, spre Nerva Traian, într-o zonă pe care ar fi trebuit construit, în anii ‘80, Centrul „Cântarea României”. După ce amplasamentul a fost schimbat, proiectul a fost atribuit, în urma unei licitații, unei firme din Bacău, care l-a și dus la bun sfârșit. 

„Ce avem acum este rezultatul unei negocieri între entitatea respectivă și o echipă de proiectanți. Și cam asta este, în linii mari, tot acest subiect. Ar fi fost bine, după părerea noastră, ca rezultatul concursului să se fi implementat, deși și scara acelui proiect era foarte mare. Dar, stilistic vorbind, la nivel estetic, lucrurile mergeau într-o direcție valoroasă”, consideră Emil Ivănescu. 

„Un anacronism”

Șeful OAR București vorbește și despre ce nu-i place: „Ce este un pic nesincronizat este faptul că noi trăim un avânt tehnologic foarte mare, însă limbajul final este unul foarte vechi – arce și lucruri din acestea care fac limbajul unei arhitecturi bizantine. Ele aveau în trecut o logică structurală”. 

„În momentul de față, s-au păstrat ca decoruri, însă logica structurală este total diferită. Adică nu mai exprimă ideea de structură, nu mai exprimă limbajul și devine totul un decor. Asta e partea tristă a lucrurilor”.

„În ochii unui profesionist sau ai unui om care știe și istorie, lucrul acesta este evident, chiar dacă decorul, să zicem, le poate plăcea unor oameni. E un anacronism aici, pentru că limbajul este cel de secol XIX, însă tehnologia care stă în spate este de secolul XX, ca să nu spunem uneori XXI. Orice construcție exprimă direct identitatea beneficiarului său. Și această construcție exprimă în mod absolut direct identitatea instituției”.

Catedrala care ar fi putut fi

HotNews a vorbit și cu arhitectul care a câștigat concursul de soluții din 2002, dr. Augustin Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București, despre principiile care au stat la baza proiectului său.

„Am zis ca trebuie sa fie o recapitulare a istoriei arhitecturii ortodoxe de la noi, dar, în același timp, să ofere și o viziune de viitor. Îmi amintesc că unul dintre preoții implicați atunci în concurs mi-a spus: „Domn’ profesor, eu îl văd pe fiul meu dându-se cu skateboard-ul în piața de aici, din fața catedralei. Mi s-a părut de bun augur. Dacă acesta era un sentiment pe care îl exprima, și anume că poate fi și loc de joacă pentru copii, de ce nu?”, își amintește arhitectul. 

„Este suficient să te uiți cu bună-credință la proiect ca să vezi că sunt referințe la cam toată istoria esteticului din România. Și nu numai din România, pentru că asta nu este o chestiune locală, etno-religioasă, este o biserică universală,  care are are acest picior în România”, afirmă Augustin Ioan.  

El povestește că, după câștigarea concursului, a fost invitat în Portugalia pentru a-și prezenta ideea. Însă, potrivit lui „n-au fost fericiți cei din BOR” că juriul îl desemnase câștigător al concursului și, după schimbarea amplasamentului, biserica a desemnat o altă echipă care să se ocupe de proiect.

Catedrala Mântuirii Neamului „arată bătrânicios, dar nu este tradițională”

Augustin Ioan e de acord că România avea nevoie de o catedrala patriarhală, după ce Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală în 1885 și după ce a fost ridicată în 1925 la rang de patriarhie. 

.„Încă de la Eminescu s-a vorbit despre nevoia unei catedrale patriarhale, proiectul are o istorie lungă și, dacă-mi dați voie, respectabilă. Și regii s-au ocupat de tema asta pentru că era nevoie.

Și celelalte țări din jur au catedrală patriarhală. Este și o chestiune de geopolitică, mai ales acum, vedeți ce se întâmplă cu Ucraina și Rusia, vedeți cine vine la sfințire, patriarhul ecumenic, Bartolomeu”, spune Augustin Ioan. 

Când îl întrebăm despre reprezentativitatea Catedralei astăzi pentru întreaga populație a României, nu doar pentru ortodocșii practicanți, dă un răspuns în care face referire la Arena Națională:

„Există oameni care nu sunt pasionați de sport, dar cu toate acestea s-a făcut Arena Națională. Nimeni nu s-a plâns de ce se face Arena Națională. Sunt categorii de oameni care n-au copii și totuși plătesc pentru școli și grădinițe și așa mai departe. Dacă e să trăim împreună, trebuie să trăim împreună cu toate aceste relații”. 

Crede însă că, de vreme ce a fost făcută din bani publici, soluția câștigătoare ar fi trebuit aleasă prin concurs. Și că o biserică trebuie să conțină referințe la trecut, dar „să fie adresată generațiilor care vin”.

Catedrala Mântuirii Neamului  „arată bătrânicios, dar nu este tradițională”, mai spune Augustin Ioan.

După ce catedrala închipuită de el a fost abandonată de BOR, arhitectul s-a ocupat, între 2009 și 2018, de construcția noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeș, în a cărei necropolă au fost îngropați Regele Mihai și Regina Ana.

Sfințirea are loc astăzi

Catedrala Națională, cunoscută și sub numele de Catedrala Mântuirii Neamului, este sfințită, astăzi, 26 octombrie, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului României Daniel. Evenimentul este prezentat drept unul al „desăvârșirii spirituale” a edificiului și marchează finalizarea picturii mozaicate și a lucrărilor majore la interior, după mai bine de 15 ani de șantier. 

În interior, vor avea acces 2.500 de invitați oficiali, ierarhi, demnitari și reprezentanți ai statului. De asemenea, în curtea Catedralei Naționale, vor asista la slujbă „numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din țară, în număr de 8.000 de persoane, care vor putea urmări slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces în Catedrală”, potrivit Patriarhiei.