Sari direct la conținut

Cateva motive pentru care chinezii s-au saturat de Coreea de Nord

HotNews.ro
Phenian, Foto: Agerpres
Phenian, Foto: Agerpres

In ultimele saptamani, guvernul chinez si-a schimbat atitudinea fata de Coreea de Nord si a abordat o politica mai dura in raport cu regimul lui Kim Jong-un din cauza frustrarii fata de regimul de la Phenian, sustin mai multi analisti si diplomati straini. China pare iritata de retorica agresiva a Coreei de Nord, de amenintarile la propria sa securitate si de desfasurarea in regiune a unor forte militare americane. Care sunt motivele pentru care chinezii s-au saturat de comportamentul belicos al liderului nord-coreean si cat de adevarata este aceasta distantare intre cei doi aliati?

Unul dintre primii diplomati care au remarcat modificarea abordarii chineze este un fost oficial al Departamentului american de Stat. In opinia lui Kurt Campbell, Beijingul este iritat de faptul ca retorica agresiva a Coreei de Nord submineaza interesele de securitate ale Chinei, care nu doreste o stare de conflict la granitele sale.

Campbell, care pana luna trecuta a fost principalul oficial pentru Asia din Departamentul de Stat, a declarat ca „principalul nou ingredient (in criza nord-coreeana) a fost o recunoastere, de catre chinezii, a faptului ca abordarea lor anterioara fata de Coreea de Nord nu si-a aratat roadele. Ca trebuie sa fie mult mai clari si mult mai directi in relatia cu Phenianul si ca ceea ce face Phenianul submineaza securitatea Chinei”.

„Chinezii recunosc ca actiunile pe care Coreea de Nord le-a intreprins recent sunt de fapt contradictorii in raport cu propriile lor interese nationale de securitate”, a afirmat Campbell.

„S-a produs o schimbare subtila in politica externa chineza. Ati vazut-o la Natiunile Unite, ati remarcat-o in discutiile noastre private, in declaratii… Eu nu cred ca aceasta schimbare subtila nu a fost remarcata la Phenian. Nu e in interesul lor strategic sa-si indeparteze toate tarile care-i inconjoara. Cred ca au reusit sa-si submineze nadejdea si increderea in Beijing”, a afirmat diplomatul american intr-un discurs tinut la School of Advanced International Studies din cadrul Johns Hopkins University.

Campbell afirma ca, de multa vreme, China a considerat Coreea de Nord o contrabalanta utila impotriva unei Peninsule Coreene unita si pro-americana. Frustrarea pe care China o are in prezent fata de Phenian ar putea duce eventual la o schimbare si mai dramatica a politicii externe chineze, care va transforma situatia actuala din Asia de nord-est. „Este foarte clar pentru China: daca acesta (Coreea de Nord) este un stat-tampon, la ce e bun?”, a spus diplomatul american, citat de „Foreign Policy„.

Intr-un interviu pentru „The Wall Street Journal”, Campbell afirmase ca China „nu poate fi fericita” si ca asteapta sa vada o abordare mai dura din partea Beijingului in relatia cu nord-coreenii.

Opinia lui Campbell este imbratisata si de alti diplomati. Gordon Houlden, un fost diplomat canadian care a efectuat numeroase vizite la Phenian, e de parere ca autoritatile chineze se gandesc serios sa-si inaspreasca atitudinea fata de Coreea de Nord. „Cred ca s-a produs o schimbare semnificativa”, a spus Houlden, care a fost multi ani director-general pentru Asia de Est in Ministerul canadian de Externe, iar in prezent este director al China Institute in cadrul University of Alberta.

„Nu va fi usor pentru chinezi sa sa schimbe. Intr-un fel, ei sunt prinsi intre ciocan si nicovala, dar e opinia mea ca ei desfasoara o noua abordare”, a afirmat fostul diplomat, care a dat ca exemplu decizia Chinei de a sustine noi sanctiuni economice impotriva Coreei de Nord, dupa testul nuclear efectuat in februarie de nord-coreeni. Houlden a subliniat faptul ca, in cadrul Consiliului de Securitate, China a cooperat cu americanii pentru realizarea noii liste de sanctiuni, ceea ce reprezinta „o abatere clara de la politicile trecute”.

Iar Daniel Pinkston, expert in probleme nord-coreene la International Crisis Group, a spus ca Beijingul este „saturat” de distragerile create de regimul de la Phenian, in contextul in care China incearca sa-si concentreze energiile in alta parte. „Chinezii trebuie sa abordeze problemele din Marea Chinei de Sud, au o campanie de coruptie in plina desfasurare acasa, iar Coreea de Nord le provoaca dureri de cap”, a declarat Pinkston.

Semne ale nemultumirii chineze

China este considerata singurul sustinator financiar si diplomatic al Coreei de Nord, insa semnele nemultumirii chineze fata de regimul de la Phenian s-au intensificat in ultimele saptamani, simultan cu cresterea retoricii agresive a liderului nord-coreean. O relatie pe care, cu multe decenii in urma, Mao a descris-o ca fiind „la fel de apropiata ca buzele si dintii”, devine acum tot mai fragila.

* China a respins recent cererea Coreei de Nord de a trimite la Phenian un emisar diplomatic la nivel de ministru-adjunct, pentru a imbunatati relatiile tensionate dintre cele doua tari.

Informatia, dezvaluita de cotidianul sud-coreean „Joongang Daily„, preciza ca regimul nord-coreean a solicitat guvernului de la Beijing sa trimita un diplomat, insa China ar fi refuzat cererea. Atitudinea Chinei este vazuta de analisti ca un avertisment la adresa nord-coreenilor si a discursului lor razboinic.

Potrivit surselor publicatiei, China ar fi raspuns ca „daca vor un emisar, Coreea de Nord trebuie sa trimita prima un diplomat” la Beijing. Pana in prezent, niciun diplomat nord-coreean nu a ajuns in China. Analistii cred ca, daca acest liucru se va intampla, cel mai probabil China ii va presa pe nord-coreeni sa puna capat atitudinii agresive si sa se reintoarca la masa negocierilor cu China, Coreea de Sud, Statele Unite, Japonia si Federatia Rusa.

„Joongang Daily” reaminteste ca, de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre cele doua state comunite, acestea au facut schimb de trimisi la nivel de ministri-adjuncti o data sau de doua ori pe an. Insa, dupa ce Li Jianguo, membru al Biroului Politic din China, a vizitat Coreea de Nord in noiembrie 2012, nu au mai existat intalniri la nivel inalt intre cele doua tari.

Este a doua oara cand cele doua tari suspenda intalnirile la nivel inalt timp de cateva luni. In 1992, cand Coreea de Sud si China au stabilit relatii diplomatice, cei doi aliati comunisti au intrerupt comunicarea mai multe luni.

Potrivit surselor, China a incercat in ultimele luni sa trimita de trei ori diplomati la Phenian, insa nord-coreenii au refuzat sa-i primeasca. In plus, in ciuda opozitiei exprese a Chinei, nord-coreenii au efectuat un test nuclear in februarie.

Nemultumita de refuzurile repetate ale regimului de la Phenian, China a aprobat adoptarea unei rezolutii a Consiliului de Securitate al ONU de a impunere a unor sanctiuni mai stricte impotriva Coreei de Nord. In acest context, relatiile bilaterale dintre cei doi aliati s-au racit vizibil.

* China a avertizat in legatura cu situatia conflictuala de la granitele sale, intr-o mustrare publica asociata de analisti cu regimul de la Phenian.

Presedintele Xi Jinping

Presedintele Xi Jinping

Foto: Agerpres

Presedintele chinez Xi Jinping a declarat, in timpul unui forum desfasurat la Hainan, ca „niciunei tari nu ar trebui sa i se permita sa arunce regiunea si chiar intreaga lume in haos pentru castiguri egoiste”.

Fara a numi specific Coreea de Nord, Xi a spus ca stabilitatea in Asia „intampina noi provocari, in contextul in care continua sa apara probleme in zonele fierbinti, iar amenintarile de securitate traditionale si non-traditionale exista”.

Comunitatea internationala si controlul sau colectiv ar trebui sa actioneze mai degraba ca o platforma pentru dezvoltarea comuna, decat ca „o arena unde gladiatorii se lupta unul cu altul”.

O declaratie de nemultumire similara a facut si seful diplomatiei de la Beijing, Wang Yi, care sambata a avut o convorbire telefonica cu secretarul-general al ONU, Ban Ki-moon.

„Ne opunem cuvintelor si actiunilor provocatoare din partea oricarei parti din regiune si noi nu permitem crearea de probleme la usa Chinei”, a afirmat ministrul.

Iar un purtator de cuvant al diplomatiei chineze, Hong Lei, a declarat zilele trecute: „China considera ca niciuna dintre partile implicate nu trebuie sa ia masuri care sunt provocatoare si, cu siguranta, nu trebuie sa ia masuri care vor inrautati situatia”. Mesajul pare sa fi fost adresat direct Coreei de Nord.

Duminica, Ministerul de Externe de la Beijing si-a exprimat „preocuparea grava” in legatura cu cresterea tensiunii din zona, intr-o alta declaratie-avertisment la adresa Coreei de Nord.

In plus, China a cerut nord-coreenilor „sa asigure siguranta diplomatilor chinezi din Coreea de Nord, in concordanta cu Conventia de la Viena si cu legile si normele internationale”, dupa ce Phenianul a anuntat ca, incepand cu 10 aprilie, nu mai poate asigura protectia diplomatilor straini din tara.

* China este nemultumita de faptul ca amenintarile razboinice ale Coreei de Nord au dus la intensificarea prezentei militare a Statelor Unite in regiune. In urma cu 10 zile, americanii au efectuat zboruri de antrenament deasupra Coreei de Sud cu doua aparate invizibile B-2 pentru a sublinia angajamentul american fata de alianta militara cu Seulul, in caz de agresiune din partea Nordului.

Washingtonul face doar rareori publice zborurile sale de antrenament cu avioane de tip B-2, o arma redutabila,

Prezenta bombardierelor B-2 in regiune ingrijoreaza China

Prezenta bombardierelor B-2 in regiune ingrijoreaza China

Foto: Agerpres

conceputa pentru misiuni speciale de bombardare strategica de la mare altitudine (pana la 15.000 de metri) in spatele liniilor inamice.

Nedectatbil pe radar, zburand cu o viteza apropiata sunetului, avionul poate sa transporte pana la 18 tone de armament conventional sau nuclear, ca de exemplu 16 bombe de 900 de kilograme ghidate prin satelit sau opt dintre teribilele bombe de tip GBU-37 „antibuncar”.

De asemenea, Statele Unite au trimis mai multe distrugatoare dotate cu rachete performante in largul Peninsulei Coreea si se pregatesc sa desfasoare in zona si aparate fara pilot ce au ca misiune supravegherea permanenta a Coreei de Nord.

Toata aceasta desfasurare de forte are darul de a nemultumi China, care s-a trezit aproape peste noapte cu o prezenta militara americana crescuta intr-una din zonele sale de inters major.

Pe de alta parte, chiar si faptul ca Beijingul nu a protestat public sau privat in legatura cu desfasurarea de forte americane in zona este, crede Washingtonul, un nou semn al frustrarii chineze fata de Coreea de Nord.

* China a avansat atat de mult economic si a ridicat standardul de viata al propriilor cetateni la un nivel important incat mentinerea unei relatii distructive cu Coreea de Nord nu i-ar aduce decat dezavantaje, impiedicand-o sa-si continue boom-ul cunoscut in ultimul deceniu.

In opinia lui Kevin Rudd, fost premier si ministru de externe al Australiei, dezvoltarea economica spectaculoasa a Chinei ar fi cea care ar determina-o sa renunte la alianta cu un „prieten periculos”, precum Coreea de Nord.

Rudd, care este recunoscut ca un expert in chestiuni legate de China, a afirmat intr-un discurs tinut in fata Carnegie Endowment for International Peace din Washington, ca a remarcat recent nemultumirea oficialilor chinezi in legatura cu Coreea de Nord. Diplomatul a afirmat ca, printre altele, a auzit din partea chinezilor remarci de genul „Sa abandonam Coreea de Nord ca aliat” sau „Cum sa lucram cu sud-coreenii pentru a manifesta retinere?.

* Opinia publica chineza devine tot mai nemultumita de sprijinul pe care guvernul de la Beijing il acorda vecinului sau agresiv. Corespondentul in Asia al publicatiei digitale „Quartz” (detinuta de Atlantic Media Co.) a scris recent ca un ziarist chinez ce lucreaza in Hong Kong i-a spus ca publicul chinez nu mai percepe Coreea de Nord ca un aliat apropiat, mentionand o „mentalitate specifica a Razboiului Rece” cu care generatiile tinere din China nu se mai identifica.

In mediul online din China, internautii il insulta constant pe Kim Jong-un, caruia ii spun „Grasunul Kim” sau „Grasul al III-lea”, cu referire la tatal si bunicul sau.

Deng Yewun, editor al unui ziar oficial al Partidului Comunist din China, a scris in februarie in „Financial Times” ca China trebuie sa abandoneze Coreea de Nord si sa faca presiuni pentru reunificarea Peninsulei Coreea. „De ce trebuie China sa mentina relatii cu un regim si o tara care se vor confrunta cu un esec mai devreme sau mai tarziu? Odata ce Coreea de Nord are arme nucleare, nu poate fi exclus ca regimul capricios al lui Kim se va angaja in santajarea nucleara a Chinei”, a scris Deng.

Jurnalistul a fost ulterior concediat pentru acel material, insa analistii afirma ca presa de stat de la Beijing pare la randul ei sa nu mai acorde aceeasi sustinere pe care o manifesta fata de Phenian anii trecuti.

China este cel mai mare furnizor de arme, bunuri de larg consum, alimente (50% din totalul importurilor) si combustibil (90 procente din total) pentru Coreea de Nord si, daca va continua sa irite Beijingul, guvernul de la Phenian va pierde avantaje viitoare in aceasta relatie cruciala. Orice schimbare a politicii Chinei fata de Coreea de Nord s-ar produce dupa ani de zile de cresterii a frustrarii liderilor chinezi, confruntati cu un aliat ciudat si imprevizibil.

Retinerile Chinei

Unii analisti cred totusi ca actiunile Chinei impotriva Coreei de Nord nu vor depasi stadiul avertismentelor lansate de oficiali de Beijing. China a mai dat in trecut impresia ca e gata sa se distanteze de Phenian, insa niciodata nu a pus in aplicare o strategie mai dura fata de regimul nord-coreean, cel mai probabil dintr-o reticenta evidenta de a conlucra cu americanii intr-o zona strategica vitala pentru interesele sale.

Corespondentul Quartz in Asia crede ca, cel mai probabil, China va continua pana la un anumit punct sa sustina regimul de la Phenian, din mai multe motive.

* Daca regimul lui Kim se va prabusi, China risca sa se confrunte cel mai probabil cu un mare numar de refugiati nord-coreeni, iar situatia umanitara va fi catastrofala.

Kim Jong-un

Kim Jong-un

Foto: Agerpres/AP

* China nu vrea sa trimita semnale pe care nord-coreenii sa le interpreteze ca un apel la rasturnarea lui Kim Jung-un. Beijingul nu doreste astfel materializarea unui scenariu in care cele doua Coreei se unesc cu sustinerea americana, lucru care va face ca un aliat major al Statelor Unite sa devina vecinul Chinei.

* China prefera ca nord-coreenii sa-si mentina teritoriul actual si, treptat, sa se alature comunitatii internationale. Beijingul vrea ca nord-coreeni sa adopte reforme economice in felul in care au facut-o China, lucru care va faca ca regimul de la Phenian sa renunte treptat la sprijinul chinezilor si sa devina mult mai stabil. Desemnarea unui premier ce favorizeaza tipul de reforme adoptat de China pare sa sustina aceasta teorie.

* Problema cea mai mare pentru China in relatia cu Coreea de Nord pare sa fie chiar faptul ca nord-coreenii pur si simplu nu tin cont de parerea Chinei. „Nord-coreenii tin la independenta lor. Nu le place sa fie dependenti de mine”, a afirmat Gordon Houlden, fostul diplomat canadian, in timp ce Andrew Scobell, expert in chestiuni legate de China la RAND Corporation, a declarat: „Correa de Nord nu se simte comfortabila cu rolul dominant al Chinei in economia sa”.

Astfel incat China mentine Coreea de Nord pe linia de plutire, este ignorata atunci cand vrea Phenianul si incearca cumva sa-l faca sa o asculte. „Pur si simplu nu exista solutie simpla pentru ei. Sunt saturati de asta, dar nu exista vreo politica evidenta care ar functiona. Nu exista un plan maret”, a afirmat Houlden.

„China are ceva de spus in relatia cu Nordul, dar nu are puterea sa la spuna n-o faceti atunci cand intervine chestiunea armelor nucleare sau probleme politice si militare. Coreea de Nord nu asculta de China”, a afirmat Kim Yeon-chul, profesor de studii privind unificarea la universitatea sud-coreeana Inje.

O idee impartasita si de Earl Drake, un fost ambasador canadian la Beijing. Acesta a vorbit despre frustarea exprimata de vechile sale cunostinte de la Beijing atunci cand discuta despre Coreea de Nord: „Ofteaza si-mi spun: Pur si simplu nu stim ce sa facem cu ei. Sunt niste salbatici„.

Surse: Foreign Policy, Jongang Daily, Reuters, The Atlantic, The New York Times, AP, The Telegraph, The Globe and Mail

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro