Câți oameni completează anual declarațiile de avere și interese. Sunt de ordinul sutelor de mii
Aproximativ 450.000 de oameni completează anual declarația de avere și de interese, având această obligație 40 de categorii de persoane – de la președintele României, până la funcționarul public de execuție. Toți aleșii locali, toți demnitarii, toți șefii din societățile de stat, a explicat pentru HotNews șeful Agenției Naționale de Integritate (ANI), Florin Moise.
El spune că mecanismul prin care cele 40 de categorii de angajați ai statului trebuia să își declare averea, până la decizia CCR de joi, era „probabil cel mai puternic la nivel european și cred că și la nivel global”: „Cei care aveau o transparență mai ridicată, dacă nu mă înșel, cei din Ucraina”.
„Sunt 40 de categorii de deponenți. Și plecăm de la președintele României până la funcționarul public de execuție. Vorbim de toți aleșii locali, toți demnitarii, funcțiile de conducere din societățile de stat. Sunt aproximativ, din datele noastre, undeva la 450.000 de persoane care completau anual declarația de avere și de interese”, a spus, într-un dialog cu HotNews, președintele ANI.
ANI este instituția publică care este responsabilă de „gestionarea sistemului de declarații de avere și de interese și identificarea, prevenirea și combaterea incidentelor de integritate”.
Cum ajungeau declarațiile de avere să fie publice pentru oricine
Cele 40 de categorii de persoane care trebuiau să depună declarația de avere care devenea ulterior publică erau obligați, conform legii, să completeze declarația de avere în termen de 30 de zile de la ocuparea funcției. În fiecare an, până la data de 15 iunie, declarațiile de avere trebuiau actualizate, conform datelor din anul fiscal precedent încheiat.
„După completarea declarației de avere aceasta se publică pe site-ul angajatorului, pe portalul angajatorului, sub ce formă au, și se transmit către Agenție pentru publicare. Agenția reprezenta, de fapt, locul unde erau regăsite toate declarațiile din țară, ale tuturor angajaților din toate instituțiile. Dar, fiecare, avea totodată obligația să le posteze pe site-ul angajatorului”, a explicat, pentru HotNews, Florin Moise.
Declarația de avere și interese trebuia să includă și bunurile și veniturile soților și ale copiilor aflați în întreținere. Joi, CCR a decis să elimine din lege această obligație. Tot judecătorii constituționali au hotărât să nu mai existe nici obligația de publicare a acestor declarații de avere și interese pe site-ul ANI sau pe site-ul instituției unde lucrează persoana care a completat declarația de avere.
„După completarea declarației de avere aceasta se publică pe site-ul angajatorului, pe portalul angajatorului, sub ce formă au, și se transmit către Agenție pentru publicare. Agenția reprezenta, de fapt, locul unde erau regăsite toate declarațiile din țară, ale tuturor angajaților din toate instituțiile. Dar, fiecare, avea totodată obligația să le posteze pe site-ul angajatorului”, a explicat, pentru HotNews, Florin Moise.
Până când decizia CCR de joi nu va fi publicată în Monitorul Oficial ea nu produce efecte, a spus președintele ANI: „Deci se transmit și se publică în continuare. Aceste articole se suspendă și nu se vor mai publica după ce se publică decizia în Monitorul Oficial”.
„Din câte am observat în comunicatul CCR, efectele sunt doar pe viitor, ceea ce ne face să credem în momentul de față și aceasta ar fi optica, declarațiile depuse până în momentul de față nu vor fi afectate, ele vor fi în continuare vizibile și vor rămâne în continuare pe site-ul ANI. Deci istoricul declarațiilor de avere din 2008 până în prezent, care sunt peste 12 milioane, care se găsesc pe site-ul nostru sau al altor instituții nu vor fi afectate de această decizie”, a mai explicat Florin Moise.
Care sunt cele 40 de categorii de angajați care trebuie să completeze declarații de avere
În Legea 176/2010 sunt prevăzute cele 40 de categorii de persoane care trebuie să depună anual declarații de avere:
1. Președintele României;
2. consilierii prezidențiali și consilierii de stat;
3. președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii;
4. membrii din România în Parlamentul European și membrii în Comisia Europeană din partea României;
5. primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilații acestora, precum și consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;
6. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
7. judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, asimilații acestora, precum și asistenții judiciari;
8. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor;
9. judecătorii Curții Constituționale;
10. membrii Curții de Conturi și personalul cu funcții de conducere și de control din cadrul acesteia;
11. președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție;
12. Avocatul Poporului și adjuncții săi;
13. președintele și vicepreședintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
14. membrii Consiliului Concurenței;
15. membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității;
16. membrii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;
17. membrii Consiliului Economic și Social;
18. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
19. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;
20. membrii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;
21. membrii Consiliului Național al Audiovizualului;
22. membrii consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare ale Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de Televiziune;
23. președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Integritate, precum și membrii Consiliului Național de Integritate;
24. directorul general și membrii consiliului director al Agenției Naționale de Presă AGERPRES;
25. directorul Serviciului Român de Informații, prim-adjunctul și adjuncții săi;
26. directorul Serviciului de Informații Externe și adjuncții săi;
27. personalul diplomatic și consular;
28. directorul Serviciului de Protecție și Pază, prim-adjunctul și adjunctul său;
29. directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prim-adjunctul și adjuncții săi;
30. aleșii locali;
31. persoanele cu funcții de conducere și de control, precum și funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice;
32. persoanele cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților sistemului de învățământ de stat și unităților de stat din sistemul de sănătate publică;
33. personalul încadrat la cabinetul demnitarului în administrația publică centrală, precum și personalul încadrat la cancelaria prefectului;
34. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ, direct sau indirect, inclusiv în filiale sau alte dezmembrăminte și unități ale entităților enumerate anterior, precum și în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care una dintre entitățile enumerate anterior este acționar majoritar sau semnificativ;
35. guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administrație, angajații cu funcții de conducere ai Băncii Naționale a României, precum și personalul din conducerea băncilor la care statul este acționar majoritar sau semnificativ;
36. personalul instituțiilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, implicat în realizarea procesului de privatizare, precum și personalul instituțiilor și autorităților publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare;
37. președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale;
38. prefecții și subprefecții;
39. candidații pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar;
40. președinții, vicepreședinții, secretarii generali, directorii economici și/sau trezorierii federațiilor sportive naționale, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai Comitetului Național Paralimpic.
