Cauza ascunsă a crizei politice: de ce aruncarea cu bani din elicopter nu mai funcționează

Actuala criză politică, declanșată de ruperea coaliției și ieșirea PSD din guvernul condus de Ilie Bolojan, are cauze mai profunde decât „simplul balet” pe scena politică, scrie jurnalistul Cristian Grosu, de la Curs De Guvernare.

Moto: Abia după ce privești disperarea din măruntaiele celor două partide poți să-ți pui, la urmă de tot, întrebările concrete. Ce s-ar alege în acest moment din PNL fără unul ca Bolojan? Și ce s-ar alege din PSD cu unul ca Bolojan?

Ieșirea PSD de la guvernare prin retragerea miniștrilor din guvern după retragerea sprijinului politic pentru premierul Bolojan are rațiuni mai adânci decât simplul balet pe scena politică.

Iar cauzele profunde care stau la baza acestui comportament politic ne dovedesc că, da, în orice împrejurare și cu orice alt premier, PSD s-ar comporta la fel, ar fi o chestiune de doar câteva luni ca partidul să-și reia atacul. Asta pentru că PSD se află în convulsii existențiale, iar PNL nu e foarte departe de un simptom similar – pe care-l vom explica.

Fenomenul „mamutului pitic”

Referindu-ne doar la PSD, însă, merită pomenit aici un fenomen biologic pe care-l putem împrumuta din realitatea animală: fenomenul „mamutului pitic”.

În ce constă: în vreme ce mamuții continentali de pe actualul teritoriu al SUA aveau peste 4 metri înălțime si cântăreau in jur de 8 tone, o specie a lor, rătăcită pe insulele din largul Californiei (Channel Island), se modificase astfel încât măsurau cel mult 2 metri și cântăreau circa o tonă.

Micșorarea a avut – de-a lungul unor zeci de mii de ani, o rațiune de adaptare: pe insulă, resursele erau mult mai putine decât pe continent, astfel că animalul, pentru a supraviețui, a trebuit să-și „ajusteze” corpul pentru economia de hrană si energie. Și-au păstrat dimensiunile doar mamuții aflați în mijlocul resurselor, pe continent.

E situația în care până în 2024 ajunsese PSD – partidul statului și al administrației – care controla, de la putere sau din opoziție, toate lucrurile care contau pe scena politică, în economie, în instituții, în administrațiile locale sau centrale. După 2024, însă, partidul a scăzut drastic în sondaje, electoratul său s-a vărsat în AUR, capitalul politic s-a evaporat sub secetă, resursele s-au împuținat pentru că trebuie împărțite cu mai mulți, revenirea la statutul de mastodont al politicii românești pare, în acest moment, imposibilă.

Nu numai că iarba e puțină, dar nici nu „plouă”: toate eforturile partidului de a-și reveni electoral prin branșarea la resursele pe care le presupune guvernarea și prin criticarea măsurilor luate de guvernul Bolojan (din care făcea parte) nu i-au adus niciun vot în plus, coborârea continua – unele sondaje le dau 18%, altele 20%, altele chiar 15-16%, adică de două-trei ori mai putin decât în urmă cu două legislaturi.

Metodele folosite de PSD până acum nu mai funcționează

Marea problemă națională (cu adevărat națională) a vărsării electoratului PSD în partidul AUR este că PSD nu mai poate conta absolut deloc pe măsurile prin care și-a păstrat, trei decenii la rând, statutul de mastodont – căci s-a dovedit că ambele metode (foarte costisitoare, de altfel) nu mai funcționează:

1. Prima metodă folosită de PSD a fost întodeauna aruncarea cu bani (împrumutați) din elicopter – creșteri de salarii, pensii, beneficii sociale etc: în anul electoral 2024, însă, cu toate că guvernul a aruncat circa 5% din PIB în astfel de cadouri electorale, PSD s-a situat mult sub AUR.

În plus – iar acest lucru e si mai grav – creșterea deficitului la 9,3% din PIB și aruncarea banilor în consum au produs o creștere economică de… 0,9% din PIB – ceea ce arată că modelul de creștere economică bazat pe consumul de import NU mai funcționează, și nici nu avem în acest moment pregătit ceva de pus în loc.

2. A doua metodă folosită de PSD a fost formidabila mașinărie de vot formată din armatele de primari. La alegerile din 2024, însă, faptul că partidul controla 40% din administrație (adăugat si la controlul resurselor bugetare) n-a fost suficient nici măcar să-și ducă propriul candidat la prezidențiale (Marcel Ciolacu), în turul 2.

E limpede că partidul e foarte dezorientat, că se dezintegrează, că lipsa de resurse (capitalul electoral) îl constrânge la statutul de mamut pitic, de sub 20%.

Și că niciuna din cele două metode utilizate până acum nu mai e sigur că va functiona – acesta e si motivul pentru care PSD nu mai așteaptă rotativa din 2027 ca să arunce din nou cu bani din elicopter în pensii și în primăriile comunale și alege calea de-a incendia guvernarea, a crește haosul si incertitudinea politică și a încerca, la un moment dat, să pozeze în salvator. De altfel, acest statut de „salvator” i-l și contestă lui Ilie Bolojan – partidul și-a rezervat, probabil, dreptul de autor pe acest cuvânt.

Riscul unui pol iliberal pe modelul Fidesz

Aceasta e situația de fond, iar celelalte „detalii” pe care le vedem – convulsiile interne, de pildă – fac parte din stilistica ce însoțește acest gen de reașezare a puterii într-un partid: la ce altă stilistică ne putem aștepta de la dna. Olguța Vasilescu, de pildă, sau Claudiu Manda – ca să vorbim doar de „berbecele” cu care aripa sudistă a partidului forțează redistribuirea puterii în PSD? Pentru că și aici există un risc – unul mare, pentru toată scena politică românească și pentru direcția de politică externă a României: aripa pro-estică, chiar pro-rusească din PSD – începând cu linia Stănescu, Firea, Ponta etc, gata oricând să facă, împreună cu AUR, un pol iliberal asemănător cu Fidesz-ul care a supus vreme de 16 ani Ungaria. Asta nemaivorbind că noi suntem mai la est si mai „orientali” și mai „turciți” decât Ungaria.

Nu foarte diferit stau lucrurile în PNL, deși acolo situatia se așează pe alte coordonate: să încercăm să ne închipuim cât ar avea liberalii (cotati acum undeva la 15-16%), fără personalitatea atipică a lui Ilie Bolojan (care are o cotă de incredere de circa 25% – al doilea, alături de Nicușor Dan, după George Simion).

Și în PNL jocurile de la centru au rupt partidul de teritoriu, de electorat, de însăși doctrina lui – și numai disperarea de-a se agăța de personalitatea unui lider mai ține partidul la un scor de două cifre.

Paradoxul creat de alegerile locale într-un singur tur

O excelentă explicație pentru această situație în care se găsesc si PSD și PNL o dă în emisiunea de la podcastul Curs De Guvernare „Spiritul Timpului” sociologul Cristian Andrei, fondatorul Agenției de Rating Politic: alegerile locale într-un singur tur au creat situația paradoxală de-a livra primari partidelor, însă și de a păcăli aceste partide atât prin demobilizarea politică din administrația locală (primarul în funcție are 90% șanse să câștige, oricum), cât și prin ruperea de electorat: cu alegeri câștigate cu 30%, un primar e al PSD / PNL, însă ceilalți 70% din votanți se duc la alegerile parlamentare unde vor ei; de pildă, la AUR sau în sanatoriul lui Călin Georgescu.

Să mai adăugam la asta și un alt fel de presiune: jocul complicat pe care numeroasele și eficientele grupări economice din serviciile secrete îl fac pe scena politică, susținând sau dezmembrând structuri politice conjuncturale, catalizând crizele sau schimbând direcțiile de politici în favoarea unor ecosisteme de business care se dezvoltă pe sub radarele societății.

Viitorul nu sună bine

Dar situația nu arată bine nici măcar la nivel european: vedem bine ce prestidigitație politică are loc în Franța pentru ca partidul lui Marine Le Pen să nu ajungă la putere, sau coalițiile semafor din Germania, unde partide fundamental incompatibile se aliază la guvernare pentru a bloca accesul la putere al AfD.

Viitorul nu sună bine pentru alegerile 2028 – partidele mainstream s-au dez-ideologizat, cu marele pericol venind de pe stânga, acolo unde social-democrația (adică ideologia „celor mulți”) lasă (a lăsat deja) zeci de procente în mâinile populiștilor, și unde aruncarea cu bani din elicopter nu mai funcționează, căci tradiția politică și instinctul natural al electoratelor resping, dintr-un motiv sau altul, vechile promisiuni și năravuri.

Poate că avem aici de-a face cu o cauză si mai adâncă: anume că mai toate partidele cultivă cu precădere (și contează pe ele) slăbiciunile unui electorat, și mai puțin calitățile și virtuțile tradiționale care-l fac pe „omul simplu” să se simtă om.

La urma urmei, de ce n-am putea înlocui pe Tiktok o campanie de prostire și victimizare, cu una de înțelegere și luciditate? De ce, adică, n-ar funcționa?

PS: În mod normal ar trebui să se găsească o soluție conjuncturală pentru susținerea unui guvern care să rostogolească până la alegerile viitoare o agendă economică a României într-unul din cele mai sensibile momente din economia europeană și globală.

Dar soluția va fi chiar conjuncturală: Ce s-ar alege în acest moment din PNL fără unul ca Bolojan? Și ce s-ar alege din PSD cu unul ca Bolojan?

Articolul a fost publicat inițial pe CursDeGuvernare.