Caz grav la Craiova. O fată de 14 ani a murit, iar un tânăr a ajuns la spital în stare gravă, după ce au fost înjunghiați / Cine ar fi atacatorul?
O fată de 14 ani și un tânăr de 20 ani au fost înjunghiați în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova. Fata a murit, iar tânărul a fost dus la spital în stare gravă. Agresorul a fost prins.
„În acestă după-amiază, în jurul orei 16.00, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat, prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că, în Grădina Botanică din Craiova, două persoane ar fi fost înjunghiate. La fața locului au fost direcționate, de urgență efectivele de poliție, prezumtivul autor fiind prins și imobilizat rapid, fiind în custodia polițiștilor. Din eveniment au rezultat două victime, o fată de 14 ani și un tânăr de 20 de ani, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale. În pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul minorei, în vârstă de 14 ani”, anunță Poliția Română.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.
UPDATE 20:45 Potrivit Gazetei de Sud, atacatorul ar fi elev la Liceul Militar Craiova, în clasa a XI-a.
UPDATE 20:10 În sala de operații, medicii au stabilit că victima suferise leziuni și la stomac și splină. În urma leziunilor, tânărul a pierdut peste patrul litri de sânge. La acestă oră(19.40), tânărul este încă în sala de operații, tot în șoc hemoragic, potrivit Gazeta de Sud.