Sari direct la conținut

Cazul Nastase, inchis pana la toamna. PD-L contesta din nou Regulamentul la Curtea Constitutionala

HotNews.ro

Deputatii s-au certat din nou, miercuri, pe procedura de vot in cazul dosarului Zambaccian 1. Dupa ce, ieri, parlamentarii au facut zid in jurul lui Nastase si au respins cererea procurorului general, grupul PD-L a incercat, in sedinta de azi, sa reia votul in dosarul Zambaccian 1, fara succes, insa.

‘Coalitia’ PSD, PNL si UDMR s-a opus, iar PD-L a anuntat ca va contesta la Curtea Constitutionala o serie de articole din Regulament, invocate in cazul Nastase.

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a incercat, in sedinta de miercuri, sa supuna din nou la vot cererea procurorului general Laura Codruta Kovesi, respinsa anterior de deputatii PSD, PNL si UDMR. In replica la solicitarea lui Anastase, PSD a cerut sa se reia si votul pe legea care prevede trecerea Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei in cea a Camerelor de Comert.

Dupa o pauza de consultari, deputatii PD-L au anuntat ca renunta la solicitarea de reluare a votului in cazul lui Nastase. In final, dupa alte doua ore de dezbateri pe procedura, parlamentarii au renuntat sa supuna cererea din nou la vot.

In acest fel, eventuala reluare a discutiilor in dosarul Nastase se amana pana la toamna, cand parlamentarii se intorc din vacanta.

PD-L contesta din nou, la Curtea Constitutionala, Regulamentul Camerei

Grupul PD-L a anuntat ca va contesta cateva articole din Regulamentul Camerei la Curtea Constitutionala, in cazul Adrian Nastase. PD-L sustine ca Parlamentul nu are dreptul sa se pronunte ca o instanta si cere Curtii sa interpreteze procedura de anchetare a ministrilor. Sesizarea, initiata de deputatul PD-L Mihail Boldea si semnata de 52 de deputati, a fost depusa la Secretariatul Camerei Deputatilor si urmeaza sa mearga la CC.

„Sesizarea sustine ca articolele 154, 155 si 156 din Regulamentul Camerei, care au stat la baza respingerii unei noi cereri de demarare a anchetei penale in cazul deputatului Adrian Nastase, intra in contradictie cu legea suprema a statului roman”, se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Potrivit deputatului Boldea, Parlamentul se face vinovat de imixtiune in justitie, negand dreptul acesteia de a-si urma cursul firesc si legal. „Articolele din Regulament, folosite de tabara pro-Nastase prin fortarea si interpretarea reglementarilor legale, ar trebui modificate astfel incat, pe viitor, sa nu mai existe cazuri de blocare a actului de justitie in functie de cum dicteaza interesele unei majoritati ad-hoc, unita de interese de casta”, sustine Boldea.

PD-L si PSD s-au certat din nou pe continutul scrisorii remise lui Kovesi

In sedinta Biroului Permanent, PD-L si PSD s-au certat din nou pe formularea scrisorii pentru Procurorul General Laura Codrut Kovesi. Astfel, potrivit secretarului Camerei, Dumitru Pardau, presedintele Roberta Anastase (PD-L) si deputatul PSD Nicolae Banicioiu au venit cu versiuni diferite ale textului.

Varianta presedintelui Camerei propunea ca Procurorul General sa fie informat ca, in urma solicitarii sale, plenul Camerei, reunit in sedinta din 23 iunie, a avut inscrise pe ordinea de zi doua proiecte. „Primul, votat, a stabilit ca cererea dvs (n.r. lui Kovesi) referitoare la dosarul nr. 114/C/2007 este inadmisibila. Al doilea, aflat inca in dezbatere si care urmeaza sa raspunda fondului cererii, se refera la dosarul nr. 33/P/2009, asa cum apare in adresa inaintata la 10 martie 2009. Prin urmare, va rugam sa ne precizati pentru care dosar ati solicitat cererea de urmarire penala”, se arata in scrisoare.

In schimb, varianta lui Banicioiu solicita lui Kovesi sa comunice care sunt faptele penale pentru care se solicita acordul Camerei pentru inceperea urmaririi penale si daca sunt aceleasi cu cele mentionate in referatul nr. 114/P/2007 al DNA, dar si care sunt actele procedurale efectuate in dosarul 33/P/2009 al DNA.

In final, deputatii au decis, cu 5 voturi pentru si 2 abtineri (PNL), ca versiunea lui Anastase sa fie cea care va fi trimisa lui Kovesi. Reprezentantul PSD a refuzat sa voteze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro