Cazul "Tocatorul uman de hartii" a fost preluat in presa francofona: Calvarul unei angajate obligate sa faca confetti
Subiectul „Tocatorul uman de hartii” tratat pe larg intr-un reportaj de HotNews.ro a fost preluat de presa francofona din Belgia si Elvetia, precum si de mai multe publicatii franceze. „Dupa reintegrarea sa, o angajata a fost obligata sa faca confetti toata ziua”, titreaza FranceTV. Subiectul a fost preluat apoi si de platforma de stiri Yahoo Franta, publicatia belgiana 7sur7 scrie despre „calvarul unei angajate obligate sa faca confetti”, iar ziarul elvetian 20 minutes relateaza ca societatea franceza Assystem a fost condamnata pentru „discriminare si hartuire” de catre Consiliul roman de combatere a discriminarii. Agentia France Presse a fost prima care a scris despre articolul publicat de HotNews.ro si a contactat compania Assystem din Franta, care a refuzat sa comenteze cazul.
Agentia France Presse a fost prima care a preluat subiectul tratat de HotNews.ro. Assystem France a precizat pentru AFP ca va face apel la decizia CNCD, refuzand insa sa faca orice comentariu suplimentar. „Am luat act de decizia justitiei si vom face apel”, a declarat, pentru AFP, un purtator de cuvant al Assystem, refuzand orice alt comentariu, in asteptarea deciziei justitiei.
France TV a tratat de asemenea cazul si a relatat ca o angajata romanca a avut ca sarcina de serviciu sa rupa, 8 ore pe zi, documente ale companiei, dupa ce a fost data afara si apoi reintegrata pe post ca urmare a unei decizii a justitiei. „O sarcina cel putin ingrata”, scrie France TV, care citeaza declaratiile acordate HotNews.ro de catre fosta angajata a companiei, precum si de catre Roger Coat, administrator Assystem Romania.
Articolul publicat pe platforma online a France TV a fost preluat si de platforma de stiri Yahoo Franta.
„Calvarul unei angajate obligate sa faca confetti”, titreaza publicatia belgiana 7sur7. Aceasta noteaza declaratiile pe care fost angajata a Assystem Romania le-a facut pentru HotNews.ro, decizia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) si pozitia Assystem Franta.
Despre decizia Consiliului si cazul publicat de HotNews.ro a scris si ziarul elvetian 20 minutes.
Amintim ca HotNews.ro a publicat joi, 13 februarie, un reportaj multimedia despre cazul unei tinere care a avut ca sarcina de serviciu sa rupa cu mainile, fara niciun instrument ajutator, documente confidentiale ale firmei. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a constatat ca aceasta a fost discriminata si hartuita la locul de munca, aceasta sarcina fiindu-i data dupa ce tanara a castigat un proces impotriva firmei si instanta a obligat compania sa o reintegreze pe post.
De partea cealalta, Roger Coat, administratorul companiei Assystem Romania, sustine ca a contestat in instanta decizia CNCD si ca distrugerea manuala a documentelor este o munca obisnuita pentru angajatii din firma, impusa de politica de confidentialitate convenita cu clientii. „Distrugerea documentelor se face intotdeauna manual in situatia inscrisurilor care, din cauza dimensiunilor, nu pot fi distruse mecanic, pentru a ne asigura ca nu exista documente care sunt aruncate la gunoi fara sa fi fost inainte distruse:, spune Roger Coat. Vezi in reportajul de mai jos pozitia pe larg a tuturor celor implicati. Vezi aici pe larg reportajul multimedia HotNews.ro Tocatorul uman de hartii.
Citeste si: