Cazul Tundrea: crima ramine, banii mai asteapta

Curtea Suprema a decis ieri rejudecarea cazului Tundrea, gorjeanul care a facut 12 ani de inchisoare pentru o fapta pe care nu a comis-o. Instanta a constatat ca proba ADN care l-a scos pe Marcel Tundrea din puscarie il poate absolvi doar de acuzatia de viol comis in 1992 asupra unei fetite de 13 ani, dar nu poate inlatura si acuzatia de ucidere a victimei.

Dosarul va fi rejudecat de Tribunalul Brasov. In cei doi ani scursi de la eliberare, viata lui Marcel Tundrea se raporteaza la un singur reper: banii cei multi pe care statul urmeaza sa-i dea pentru anii petrecuti pe nedrept in inchisoare.

Traieste de pe o zi pe alta, ajutat de avocata, a refuzat slujbe umilitoare, precum matura tor sau zidar, si cauta, cam fara succes, miliardari care sa-l imprumute pina vor veni banii aia multi. In asteptarea lor, viseaza ca, atunci cind va fi bogat, va parasi Romania si se va stabili in Honolulu, asa cum a vazut el intr-un film.

Au trecut doi ani fara o luna de cind ii ceruse comandantului inchisorii o cafea. Isi facuse ceva curaj pentru asta. Cind intrase el in pirnaie, comandantul era locotenent, acum ajunsese l’ent colonel.

Ofiterul ii intinse doua plicuri de nes, da’ nu mai apuca sa bea, ca intra pe poarta o coloana de condamnati intorsi de la muncile cimpului, care incepura sa urle la vederea lui: „Victorie, victorie, nea Marcele!!!”. O data cu ei, veni si ordinul de eliberare. L-au condus citiva pasi doi subofiteri cu zimbet incurcat.

La un metru dincolo de poarta, in lumea oamenilor liberi, se bateau ziaristii sa-l ingroape intre microfoane, alte televiziuni il asteptau in fata portii de acasa, iar el, Marcel Tundrea, nu stia cum sa-i impace pe toti. Astazi, se gindeste sa fuga cit mai departe de Romania. Stie deja unde: „Precis la Honolulu”.

Amanet pe banii din viitor

Asta-i numele care-i vine in minte, „Honolulu”, musai acolo si la subtioara parfumata a unei gagici, cum a vazut el in filme, la televizorul color primit de la deputatul Victor Ponta, asa ar vrea sa-si petreaca restul vietii, dupa 12 ani de temnita, gorjeanul Marcel Tundrea.

Pina sa primeasca si sa dea cite un „Aloha”, barbatul inalt, de 56 de ani si cam tot atitea kilograme, stinjenit ca-i spunem „Domnul Tundrea”, asteapta in casa bunicilor din Pojogeni, suburbie a oraselului Tirgu Carbunesti, sentinta de pe 3 aprilie. Traieste din ce-i dau altii, mai ales avocata sa, Liliana Clima, ii mai umple masa cu o piine, cirnati si bere. Multa bere.

Zilele trec pentru Tundrea cu un dublu freamat: sa-l vada in puscarie pe procurorul Ion Diaconescu, de la Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj, si o continua cautare de miliardari, carora le cere bani cu imprumut si le promite ca ii da inapoi dupa ce i-or veni milioanele ce le asteapta ca despagubiri din partea statului: „Am fost la multi, si de p-acilea, si de la Bucuresti, am ajuns si la Gigi Becali,

i-am cerut o mie de euro cu imprumut, i-am zis ca-i dau cinci mii inapoi, cind imi vin banii, facem hirtie prin notariat, i-am zis, dar n-a vrut, el da bani doar in fata camerelor de luat vederi, m-am prins io…” Doar Victor Ponta, deputat PSD de Gorj, „mare domn, deputatul!”, i-a daruit televizorul si l-a scutit de plata abonamentului la cablu. In ultimii doi ani, nici un miliardar nu s-a lasat purtat pin’ la notariat.

Sarac si celebru

I-au ramas omului alte bucurii, se mindreste ca-l recunosc oamenii pe strada, „imi string mina, imi zic sa nu ma las, si-mi fac semnul victoriei, si in Tirgu, si la Bucuresti”. Cum semnul victoriei are putine calorii, el se lasa mai degraba miscat de cite unul din sat care ii face cinste cu o bere in schimbul povestirii, pentru a mia oara, a bataliilor sale cu Justitia.

Imediat dupa ce-a iesit din inchisoare, poate pentru ca nu mai cunostea banii, Marcel Tundrea spunea ca va cere statului roman despagubiri de un milion de euro, apoi, sfatuit de avocata sa, nu a mai pronuntat nici o suma. Dar cu fiecare miliardar ratat se gindeste la una cu mult mai mare.

Vocatia? Ospatar sau nas de tren

Si lui, tocmai lui, care are pe pereti ziare cu titlul „Tundrea – omul care a invins sistemul”, care a fost invitat in studio la Andrei Gheorghe, „la Monica, am fost, de la Prima TV, la Ochiu Magic, la cite n-am fost!”, a indraznit directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Gorj sa-i propuna un post de zidar, dar nici ala imediat, ci doar dupa un curs de vreo trei luni.

Asta-i insulta ultima, Tundrea se ridica in capul mesei, incarcata de avocata cu niste brinza, bere la pet de doi litri si cirnati, si-l suduie pe director si iarasi statul, „statul care m-a bagat in inchisoare si acum isi bate joc de mine si in libertate.

Daca ma pricepeam la zidarie crezi ca ar mai fi aratat asa casa asta?”, striga el, aratind spre peretii care stau sa cada si spre podeaua sparta tocmai de la cutremurul din ’77.

Tundrea a fost mecanic de cai ferate uzinale, calificare despre care directorul AJOFM Gorj spune ca nu mai are cautare. Ne indeamna si pe noi sa mincam. Avocata ne sfatuise pe drum sa nu-l refuzam, ca l-a refuzat Cristi Tabara de la PRO TV „si Marcel s-a facut foc si para”.

Incercam un cirnat, furculitele sint murdare, Tundrea tipa la avocata, „De ce n-ai spalat tu, furculitele!?”, si avocata, pis-pis, se intoarce cuminte cu furculitele curate.

Sapte zile in cimpul muncii

In cei doi ani de libertate, Marcel Tundrea a muncit sapte zile. Faptul s-a petrecut in noiembrie anul trecut, cind i-au dat de la primarie un post, sa curete de frunze si sa planteze castani pe linga stadionul echipei sale de suflet, „Gilortul Calinesti”. S-a lasat de castani. Spune ca a racit.

Dupa inca un pahar, isi varsa adevaratul naduf, ca nu de raceala-i vorba aici… „Nu ma pui tu pe mine sa matur pe jos, stat roman, adica iti bati joc de mine si-n libertate!?” Cit mai sta prin tara, singurul post care i-ar veni manusa ar fi cel de ospatar, „stiu sa beau, dar si sa fac ordine”.

„Atunci sa vezi cum ar tine circiuma, si plina, si curata”, il completeaza cu sobrietate Liliana, vorbind ca despre un adevar ce nu i-ar conveni cuiva anume. „Daca nu ospatar, atunci macar nas de tren, dar atit, nu zidar, auzi, tu, zidar”, face indignat catre avocata, care pare si ea a-l sudui in gind pe directorul de la fortele de munca.

„Un gunoi”

Rosu la fata poate de la furie, ne cere aproape tipind sa-i aranjam o proba de lucru la Regionala CFR Craiova. A mers 17 ani cu trenul, iar bilet si-a luat de doua ori. „N-as cere nimanui bilet, ce, ii trenu’ lu’ tata? Ca si eu daca as fi avut un nas care sa ma ierte, alt om as fi fost acum”.

Cind il intrebam despre ce si cit a lucrat inainte de a intra in inchisoare, Marcel Tundrea explodeaza iarasi: „Nu va intereseaza pe voi, am fost un gunoi, asta am fost, ce conteaza cit am lucrat, asta scrieti, un gunoi am fost. Daca statul si-a batut joc de un gunoi, atunci trebuie sa plateasca!”.

O viata distrusa

Marcel Tundrea a divortat chiar in anul intemnitarii sale, in 1992, de Dorina, educatoare, cea care i-a facut o fata, dar l-a parasit „pentru un colonel de securitate, Bodoc”. „Mi-au luat apartamentul de la oras si tot ei m-au bagat in inchisoare, ca Bodoc era prieten cu anchetatorii”. Tundrea a mostenit aproape un hectar de gradina si ceva mai multa padure.

Cit a stat inchis, i-au defrisat-o vecinii. O sa primeasca abia din aprilie un ajutor social. Odata a incercat sa se angajeze, la magazinul unei rude indepartate, i-a zis ala sa aiba intii sentinta definitiva si apoi il angajeaza. I-a cerut patronului si niste bani, prin notariat, dar n-a primit decit ceva maruntis.

Tundrea e la fel precum sute de mii de oameni din tara asta, care, ajunsi la peste 50 de ani si construiti launtric sub Ceausescu, nu-si mai gasesc de munca si inghesuie la spate fiecare zi jinduind sa le dea statul ceva, o firimitura, dar totusi, nu orice firimitura.

Spre deosebire de ei, multimea somera, tacuta si bisericoasa, pe care statul a batjocorit-o mai putin spectaculos, Tundrea ar putea primi o avere. La plecare, ne intreaba din nou. „Nu cunoasteti vreun miliardar? Imi da un milion, eu ii dau cinci. Prin notariat, cum sa nu!”

Articol integral in Cotidianul