Sari direct la conținut

CBS a plătit cel puțin 7 milioane de dolari pentru interviul cu Meghan Markle și prințul Harry

HotNews.ro
Meghan Markle si printul Harry in timpul interviului acordat lui Oprah, Foto: Alex Todd / Avalon Editorial / Profimedia Images
Meghan Markle si printul Harry in timpul interviului acordat lui Oprah, Foto: Alex Todd / Avalon Editorial / Profimedia Images

Compania-mamă a CBS, ViacomCBS, a plătit între 7 și 9 milioane de dolari pentru drepturile de difuzare ale interviului realizat de Oprah Winfrey cu Meghan Markle și prințul Harry, relatează Insider.

Harpo Productions, compania de producție a lui Winfrey, a încercat de asemenea să vândă interviul altor două televiziuni americane, NBC – deținută de Comcast, și ABC – deținută de Disney, potrivit Wall Street Journal care a dezvăluit pentru prima dată informația.

ViacomCBS a cumpărat drepturile de a difuza interviul în Statele Unite și pe piețele internaționale, relatează WSJ.

Un reprezentant al cuplului a afirmat că Harry și Markle nu au fost plătiți pentru a lua parte la interviu.

În Regatul Unit ViacomCBS a vândut drepturile de difuzare ITV care a licitat mai mult pentru acestea decât Channel 4, Channel 5 și Sky, potrivit The Sunday Times.

BBC nu a licitat pentru drepturile de difuzare, potrivit aceleiași surse.

Meghan Markle a făcut mai multe informații șocante în cadrul interviului, printre care că a avut gânduri suicidare ca urmare a mediatizării sale intense de către presa britanică și că membri ai familiei regale au speculat cu privire la culoarea pielii fiului acesteia și a prințului Harry.

REFERINȚE:

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro