CCR, despre legea care acorda stimulent de risc în pandemie profesorilor: Fără o justificare obiectivă, măsura constituie un beneficiu nejustificat

Stimulentul de risc acordat personalului din învăţământ în contextul pandemiei constituie un beneficiu sau o favoare nejustificată, în lipsa unei motivări de natură să justifice, în mod obiectiv, cu date concrete, situaţia diferită, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei de admitere a sesizării Guvernului, citat de Agerpres. Legea, care aparține PSD, a fost declarată neconstituțională în decembrie. Aceasta prevedea acordarea unui stimulent între 1.500 și 2.000 de lei pe lună angajaților din învățământ.

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională asupra acestei legi la începutul lunii noiembrie.

Inițiativa legislativă aparține PSD și a fost adoptată în regim de urgență de către Parlament. PNL și USR s-au opus proiectului de lege, catalogându-l drept populist, pentru care nu există sursă de finanțare.

Actul normativ, adoptat de Camera Deputaţilor în 13 octombrie, prevede acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.

Judecătorii constituţionali explică în motivare că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie însă să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional.

„Când criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a persoanei, privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă”, se arată în document.

Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea constată că legea criticată nu este de natură să evidenţieze vreo deosebire fundamentală de situaţie juridică între cadrele didactice şi alte categorii de personal plătit din fonduri publice, care să susţină tratamentul diferit instituit de legiuitor.

Potrivit CCR, aşa cum rezultă din expunerea de motive a legii, stimulentul ce se doreşte a fi acordat personalului din învăţământ are în vedere „începerea noului an şcolar 2020-2021 în plină evoluţie epidemiologică, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului-COVID 19” şi „circumstanţele excepţionale create de ameninţarea cu infecţia COVID-19, precum şi de faptul că atât cadrele didactice, cât şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul de stat vor fi implicaţi direct în lupta cu pandemia şi vor fi extrem de expuşi”.

„Motivarea generală referitoare la începerea/desfăşurarea activităţii în ‘plină evoluţie epidemiologică’ poate fi aplicată, mutatis mutandis, şi altor categorii profesionale care îşi continuă activitatea şi care, prin prisma unor considerente similare, ar putea să invoce ‘expunerea’ în contextul pandemiei. Nu rezultă din niciun act de fundamentare a legii criticate de ce doar categoria profesională vizată, respectiv ‘personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat’, ar fi expusă unui risc semnificativ mai mare decât alte categorii profesionale care, de exemplu, lucrează cu publicul, pentru a putea justifica o soluţie de compensare în sensul actului normativ criticat. Prin urmare, nu este motivat ‘criteriul obiectiv şi raţional’, în sensul jurisprudenţei citate, de natură să susţină măsura legislativă criticată”, spun judecătorii.

În motivare se mai precizează că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art.16 alin.(1) din Constituţie „priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite”.

Astfel, spune Curtea, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un „avantaj” sau „favoare nejustificată” acordată unei persoane/categorii de persoane.

În acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat, menţionează CCR.