Sari direct la conținut

Ce a făcut Putin în Kârgâzstan, prima ţară pe care o vizitează de când Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Pavel Bednyakov / AFP / Profimedia Images
Vladimir Putin, Foto: Pavel Bednyakov / AFP / Profimedia Images

În prima sa călătorie în străinătate de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său, în martie, preşedintele rus Vladimir Putin a purtat joi discuţii în Kârgâzstan, o ţară din Asia Centrală care are legături puternice cu Moscova.

Vladimir Putin a participat la o ceremonie care a marcat 20 de ani de la înfiinţarea bazei aeriene militare ruseşti Kant, aflată în afara Bişkek, capitala Kârgâzstanului, o facilitate de importanţă strategică ce permite Moscovei să îşi proiecteze puterea în regiune, relatează Reuters și News.ro.

„Acest avanpost militar contribuie în mod semnificativ la creşterea puterii defensive a Kârgâzstanului şi la asigurarea securităţii şi stabilităţii în întreaga regiune a Asiei Centrale”, a declarat Putin, care a spus că se aşteaptă ca Moscova să îşi extindă legăturile militare şi de apărare cu Kârgâzstanul.

Vizita sa a coincis cu un exerciţiu de securitate condus de Rusia în Kârgâzstan.

Liderul de la Kremlin a călătorit rar în străinătate de când a trimis trupe în Ucraina, la începutul anului 2022, şi nu a părăsit Rusia de când CPI a emis un mandat de arestare pe numele său, acuzându-l că a girat deportarea ilegală a copiilor din Ucraina. Rusia nu recunoaşte jurisdicţia CPI şi a respins acuzaţiile acesteia.

De asemenea, liderul rus urmează să se deplaseze săptămâna viitoare în China pentru cel de-al treilea Forum al proictului „Belt and Road” de la Beijing.

Nici Kârgâzstanul şi nici China nu sunt membre ale CPI, instanţă internaţională care a fost înfiinţată pentru a urmări penal crimele de război.

De ce este important Kârgâzstanul pentru Putin

Vizita de două zile a lui Putin în Kârgâzstan va culmina cu participarea sa la un summit al Comunităţii Statelor Independente (CSI), un grup de foste republici sovietice, care va avea loc vineri la Bişkek, pe fondul semnalelor că influenţa Rusiei în unele părţi ale fostei Uniuni Sovietice, cum ar fi Armenia, este sub presiune. Legăturile Moscovei cu alte ţări dintr-o regiune pe care a considerat-o în mod tradiţional sfera sa de influenţă au fost zdruncinate din cauza aplicării de către acestea a sancţiunilor occidentale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.

La o întâlnire cu preşedintele kârgâz Sadyr Japarov, Putin a subliniat importanţa Rusiei ca cel mai mare investitor în economia fostei republici sovietice şi a declarat că cele două părţi îşi vor dezvolta în continuare cooperarea. „Ţara noastră este principalul furnizor de produse petroliere în Kârgâzstan, aprovizionăm în totalitate consumatorii kârgâzi cu benzină (petrol) şi motorină”, s-a lăudat Putin în cadrul unui briefing de presă.

„Apreciem foarte mult parteneriatul strategic kârgâzo-rus şi relaţia noastră ca aliaţi”, a replicat Japarov.

Putin a citat creşterea rapidă a comerţului ruso-kârgâz, despre care unii din Occident suspectează că se datorează parţial intermediarilor kârgâzi care facilitează încălcarea sancţiunilor de către companiile ruseşti.

„Rusia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Kârgâzstanului. Cifra noastră de afaceri a crescut cu 37% anul trecut, ajungând la un nivel record de aproape 3,5 miliarde de dolari. În prima jumătate a acestui an, a crescut cu încă 17,9%”, a declarat Putin.

Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a patru companii kârgâze în iulie pentru reexportul de componente electronice şi alte tehnologii în Rusia. Banca centrală a Kârgâzstanului a cerut săptămâna trecută băncilor locale să înăsprească controalele privind respectarea sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro