Ce a obținut Putin la 9 luni de la invazie și ce urmărește în Republica Moldova?

Suntem la 9 luni de la declanșarea agresiunii militare a Rusiei contra Ucrainei. Este cazul să tragem niște concluzii și să deslușim încotro ne îndreptăm și unde este Republica Moldova în acest context.

Cauzele războiului

După ce a suferit costuri minore pentru invazia Georgiei în 2008, pentru anexarea Crimeei în 2014, declanșarea războiului din Donbas tot în 2014 sau imixtiunea în alegerile americane etc, Vladimir Putin a considerat că Occidentul și SUA sunt slabe și e momentul să arunce în aer ordinea bazată de dreptul internațional. Cu alte cuvinte, să conteste leadershipul american la nivel mondial. Putin nu este naiv să creadă că Rusia are puterea să ocupe locul SUA în lume (având o economie de 13 ori mai mică), dar crede că poate să obțină acea mult râvnită lume multipolară. Acel sistem la care visează strategii geopolitici ruși după căderea URSS. Putin în acest sens urmează cu sfințenie învățăturile lui Primakov. Elita care a preluat conducerea Rusiei după 2000 este formată de descendenții din KGB sovietic. Un grup mare de oameni extrem de frustrați, conspiraționiști, paranoici în gândirea lor. Așa zișii siloviki cred cu sfințenie în teoria conspirației conform căreia URSS a fost distrusă de trădători ce s-au vândut americanilor. Trecând prin metamorfozele anilor 90, acești oameni nu au uitat, nu au iertat, au trăit cu frustrarea revanșismului și speranței că vor face ei un complot larg și vor ”reda măreția de altădată a Rusiei”. Îi putem numi partida ”Make Russia great again”. Vladimir Putin la vârful verticalei puterii este întruchiparea perfectă a celor care o constituie. Acesta este contractul social al lui Putin – el e garantul preluării de către siloviki a întregii puteri politice, economice, militare, culturale din Rusia, tot el e cel care are ca misiune supremă de a pregăti Rusia pentru revanșa geopolitică. Dacă îl veți citi pe Primakov, acolo planul e negru pe alb scris. În prima etapă ”consolidarea internă” – centralizarea, lichidarea concurenței politice, a autonomiei locale (sub steagul luptei contra separatismului). Acești oameni chiar cred că Rusia era pe cale să se destrame sub Boris Elțin. Etapa a doua – recăpătarea controlului asupra țărilor ex-sovietice și contestarea sistemului de relații internaționale existent.

Pe fondul retragerii americane din Afganistan, a neînțelegerilor tot mai mari între SUA și UE, alimentate de Trump, dar și de slăbiciunea și oportunismul pe termen scurt al multor lideri europeni, a disensiunilor interne din SUA, dar și a instabilității economice post-Covid, Putin s-a gândit că acu-i momentul. L-a mânat și paranoia că poate pierde definitiv influența în Ucraina. Pozițiile Rusiei au slăbit în Asia Centrală și Caucaz, Moldova și-a ales o guvernare pro-occidentală care ar avea șanse reale să o rupă definitiv de Moscova (iar în gândirea paranoică a fsb-iștilor ruși – să se unească în timp scurt cu România). Plus – ruperea de realitate în procesul de planificare. După doi ani de auto-izolare în bunker, Putin ajunsese să creadă că operațiunea militară contra Ucrainei va fi scurtă. Că va reuși în câteva săptămâni să își pună un guvern marionetă la Kyiv. Presupun că pentru Republica Moldova nu și-a făcut planuri specifice, considerând că merge ”la pachet” cu Ucraina.

Toți au greșit în calcule

A greșit mult. Perioada premergătoare agresiunii la scară largă ar putea fi un remediu pentru adepții abordărilor conspirologice în relațiile internaționale. Lucrurile se întâmplă mai mereu exact cum se arată la televizor. Discuțiile chiar sunt cele despre care se spune în comunicatele oficiale. Americanii și britanicii i-au avertizat pe ruși că ucrainenii vor lupta, că va fi un rateu și Putin își va rupe dinții. Asta chiar dacă nu erau încă deplin conștienții de capacitatea uluitoare a militarilor ucraineni de a rezista în primă etapă. Nu se luase în calcul viteza fulgerătoare de mobilizare a voluntarilor. Rezistența ucrainenilor a mobilizat întreaga lume civilizată în susținerea luptei cu invadatorii. Trebuie totuși să recunoaștem că întreaga lume a subestimat nu doar voința și capacitatea de rezistență a ucrainenilor, dar și felul în care vor reacționa rușii de rând, sistemul de stat, economia. ”Sancțiunile din infern” nu au avut nici pe aproape impactul scontat. Nici măcar după 9 luni nu se poate prognoza colapsul economiei rusești. Mare parte a cetățenilor ruși susțin politica agresivă, revanșardă și sângeroasă a lui Putin.

După eșecurile ofensivelor ruse, lovite de rezistența eroică a armatei ucrainene și incompetența conducerii în regim manual al lui Putin, armata rusă a trecut în defensivă. Militarii ucraineni s-au dovedit a fi nu doar curajoși, dar și buni strategi – fapt dovedit de ofensiva de la Harkiv și succesul strategic de a forța retragerea rusă de pe malul drept al Niprului. Rușii continuă să dețină o artilerie enormă cu putere de lovitură distrugătoare. Calitatea tehnicii militare ruse este net inferioară celei cu care au invadat Ucraina în februarie, dar este suficient de multă tehnică cât pentru un război lung. Aceste fapte îngreunează simțitor ofensiva ucrainenilor. Cert este însă că începând cu luna august inițiativa strategică este definitiv de partea Ucrainei pe câmpurile de luptă.

Putin apasă pe frontul politic –propaganda ca armă strategică

Putin a fost cel personal responsabil de administrarea războiului. El și nu generalii a ales momentele și direcțiile de atac. Spre deosebire de ucraineni, unde armata este condusă de militari și nu de politicieni. Văzând cum se năruie achizițiile sale teritoriale, Putin și-a propus să încheie războiul în condițiile sale. Iar pentru aceasta a pornit la turații și mai mari câteva ofensive pe alte fronturi – contra populației civile ucrainene și contra opiniei publice internaționale. Prima o vedem în atacurile masive cu rachete balistice (inclusiv supersonice) și drone de producție iraniană asupra infrastructurii civile. Regimul fascist de la Kremlin nici nu mai ascunde că duce un adevărat război de genocid și are drept scop provocarea unei catastrofe umanitare de proporții. Își dorește să lase 30 milioane de ucraineni fără energie, căldură, apă, servicii medicale și sociale. Atacurile asupra centralelor electrice ucrainene nu au nimic cu capacitatea armatei ucrainene de a rezista și chiar avansa pe teren. Miza dictatorului de la Moscova este să forțeze populația Ucrainei să ceară președintelui Zelenskyi să accepte cedări de dragul păcii. Deocamdată fără efect. Consider că nici nu îl va obține. A doua ofensivă este asupra opiniei publice din Occident și restul lumii.

În primul rând este fluturat constant pericolul nuclear. Un subiect cu efect de descurajare foarte ridicat pentru populația și establishmentul în general hedonist din Occident. Subiectul a început cu știrile despre centrala de la Cernobîl, apoi s-a concentrat în jurul acuzațiilor că Ucraina ar bombarda din artilerie centrala de la Zaporijjya. Apoi au urmat discuții puternic alimentate de propaganda rusă despre potențiala utilizare a unei lovituri cu focoase nucleare tactice din partea Rusiei. Timp în care nu s-a prea auzit despre noi atacuri la centrala atomică. Imediat după a apărut tema ”bombei murdare” avansată de ruși. După ce comunitatea internațională și Agenția Internaționale pentru Energie Atomică au dezavuat minciunile despre ”bomba murdară”, au reînceput loviturile de artilerie în zona centralei de la Zaporijjya. Recentele deconectări de avarie ale centralelor nucleare ucrainene contribuie și ele la menținerea unei nervozități ridicate pe tema nucleară în societățile occidentale.

Menirea acestora este să convingă occidentalii că este mai puțin periculos să accepți unele cedări din partea Ucrainei, decât să suferi în urma unei conflagrații nucleare dezastruoase pentru întreaga omenire. Tema nu e unica – foametea în întreaga lume, criza economică generată de război și prețurile la resurse energetice, invocarea ”dreptului legitim” al Rusiei să atace Ucraina și multe altele sunt folosite pentru a pune presiune pe Ucraina să cedeze și pe Occident să nu mai susțină Ucraina. O temă de propagandă aparte este ideea că Rusia este gata să negocieze, dar Zelenskyi nu vrea, iar SUA și alte țări NATO l-ar susține pentru că nu doresc să găsească soluții diplomatice pentru încheierea războiului. Narațiunea vrea să convingă liderii și cetățenii de rând că NATO își dorește de fapt acest război și nu vrea încheierea lui. O atenție cu totul sporită se acordă publicului american, acolo unde Putin a încercat să susțină și alimenteze discursul aripii radicale (trumpiste) din Partidul Republican care cerea anularea sprijinului pentru Ucraina și ”concentrarea pe probleme interne – ajutați americanii, nu ucrainenii”. Această aripă a suferit o înfrângere usturătoare în alegeri. Atât de usturătoare încât până și perspectiva revenirii lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă nu mai pare deloc probabilă.

Războiul continuă. Occidentul deocamdată dă dovadă de capacitate de a se realinia și a fi solidar, chiar dacă mai apar unele derapaje. Economia Rusiei dă unele semne de slăbiciune, iar opinia publică internă treptat cedează în fața realităților. Dacă e un proces ireversibil și se poate termina cu o înlăturare a lui Putin de la putere nu poate prognoza nimeni. Armata și poporul ucrainean la fel nu dau semne de erodare. Așa cum era valabil și 5 luni în urmă – dinamica va fi determinată de situația pe fronturile de luptă.

Cum s-a schimbat situația Republicii Moldovadupă recentele evoluții ale războiului?

Viitorul Republicii Moldova depinde foarte mult de rezultatele războiului din Ucraina. Totuși – odată cu alungarea trupelor ruse peste Nipru, suntem într-o stare de amenințare directă militară mult mai mică decât în martie-aprilie sau chiar septembrie, atunci când Putin a concentrat un număr impunător de soldați, tehnică și artilerie pe malul drept al Niprului. Flota rusă a fost alungată din Nord-Vestul Mării Negre, insula Șerpilor a fost eliberată. Pericolul ofensivei ruse înspre frontiera cu Republica Moldova, inclusiv Transnistria este mult mai mic chiar decât înainte de 24 februarie. Deasupra noastră zboară rachete, suntem loviți direct, pe străzile Chișinăului mărșăluiesc zilnic mercenarii politici ai lui Putin. Zeci de gigabaiți de propagandă și minciuni în toate formele posibile sunt turnate peste ochii și urechile moldovenilor de presa și formatorii de opinie sponsorizați de Kremlin. Republica Moldova riscă să se aleagă cu blocaje majore în livrările de energie electrică, chiar să fie nevoită să facă deconectări pentru durate lungi ale zilei (în cazul sabotării din partea centralei de la Cuciurgan), să se lovească de un deficit acut de gaze naturale. Cu toate acestea, siguranța independenței și a integrității teritoriale a Republicii Moldova este astăzi mult mai ridicată decât încă acum o lună.

Republica Moldova este lovită prin instrumentele războiului hibrid. Un război în care Kremlinul și-a asigurat aliați puternici în interiorul țării – grupările cleptocratice care au guvernat țara în trecut. În așa situație Republica Moldova trebuie să nu piardă imaginea de ansamblu și să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante.

Care sunt acum interesele Rusiei în Republica Moldova?

Rusiei i-ar conveni haosul în Republica Moldova, până și o eventuală reizbucnire a conflictului armat pe Nistru. Kremlinul astăzi gândește în termeni de război. Republica Moldova este percepută drept factor care influențează Ucraina. Din această perspectivă Moscova ar prefera ca Republica Moldova să fie un fel de spațiu închis, inutil pentru ajutorul Ucrainei. Din cauza statutului constituțional de neutralitate, Republica Moldova deja nu poate oferi Ucrainei asistență militară și nici măcar nu poate oferi teritoriul pentru tranzitul de ajutoare militare destinate armatei ucrainene. În schimb, teritoriul și infrastructura moldovenești au devenit foarte importante pentru a asigura fluxul de mărfuri civile, unele extrem de utile și pentru armată. Cum ar fi alimente, combustibili, ajutoare umanitare și multe altele. Aeroportul din Chișinău, la fel ca cele din Polonia, este un punct important pentru contactul ucrainenilor cu restul lumii. Prezența militară rusă în Transnistria deranjează foarte mult Ucraina și impune menținerea unei grupări militare importante la frontieră, în loc de desfășurarea acesteia în Est.

Calitatea analizei strategice efectuate de serviciile Kremlinului este foarte greu de evaluat. Recentele scurgeri de informații în presă denotă o cunoaștere și înțelegere superficiale de către FSB a realităților din Republica Moldova. Cert este că Republica Moldova nu face parte din careva planuri prioritare ale Moscovei. În războiul său contra Ucrainei, planurile potențiale care implică Republica Moldova sunt mai curând de rezervă. Însă pentru a avea această rezervă pregătită, se face o anumită muncă, coordonată de FSB, după cum se poate constata din publicațiile de presă. Probabil că unii executanți din ierarhia serviciilor ruse văd diferit scopul operațiunilor pe care le execută astăzi în Republica Moldova (inclusiv în regiunea transnistreană). În general nu pare să se practice în verticala puterii ruse explicarea foarte clară a scopurilor urmărite. În lipsa acestei comunicări, siloviki aplică gândirea conspiraționistă care îi caracterizează și încarcă acțiunile și ordinele superiorilor cu acel sens care le pare mai fezabil, sau care va permite sifonarea a cât mai multe fonduri alocate din buget. Și cei care bagă adânc mâna în fluxul de bani publici se consideră patrioți ruși. E un paradox care e normalitate în regatul lui Putin. Trag concluzia că unii în FSB cred că pun la cale o revoluție și nu a mai rămas mult ca după primele facturi din iarnă moldovenii să ia în brațe televizorul LED cu imaginea lui Ilan Șor pe el și să dea buzna în piață ca să răstoarne ordinea constituțională. Amintesc că în Republica Moldova nu a avut loc niciodată o schimbare violentă a guvernării. Alții din FSB văd scopul final al efortului lor în semănarea de haos și conflict social intern, împingerea la confruntare a autorităților de la Tiraspol. Este posibil că aceștia să creadă că o Republică Moldova în derivă și în haos i-ar dăuna mult Ucrainei. Este greu să estimăm acum ce ar însemna un astfel de scenariu pentru Ucraina, dar cert este că potențiale noi valuri de refugiați vor fi mai complicat de gestionat cu o țară în care, de exemplu, autoritățile locale nu se subordonează celor centrale, în care populația nu are cu ce plăti facturile. Într-o țară aflată în derivă este mai ușor să organizezi provocări cum ar fi blocarea căilor ferate, sau chiar atacuri teroriste asupra infrastructurii critice. O astfel de țară nu va mai tranzita mărfurile către Ucraina și de acolo.

Corupții – aliați de nădejde ai lui Putin.

Aliații Kremlinului în acest joc periculos își urmăresc scopurile lor. Destul de diferite de cele ale lui Putin. Ilan Șor știe că aberează atunci când se declară viitor prim-ministru, sau că protestele vor duce în scurt timp la alegeri anticipate. Alegerile anticipate în Republica Moldova pot avea loc prin câteva căi legale – toate presupun existența în Parlament a unei majorități care să dorească alegeri anticipate. Alternativa ar consta în preluarea cu forța a puterii la Chișinău, după modelul Donbas 2014, apoi declararea alegerilor. Numai că pentru un astfel de scenariu Rusiei îi lipsește frontiera comună cu Republica Moldova. Oricât de ridicată fi susținerea Rusiei în Găgăuzia sau la Bălți, elementele radicale sunt foarte puține. Nici măcar prezența militară rusă în Transnistria nu poate substitui lipsa de frontieră directă. Încă o opțiune ar fi trădarea masivă a forțelor de ordine și trecerea acestora de partea protestatarilor coordonați de Ilan Șor. Un scenariu puțin probabil. În special având în vedere atitudinea majorității ofițerilor serviciilor speciale moldovenești la adresa Rusiei, dar și faptul că Armata Națională nu pare nicidecum favorabilă unor astfel de dispoziții. Deci, alegerile anticipate sunt practic imposibile. Prin proteste acestea nu vor fi provocate. Atunci ce urmăresc grupările corupte din spatele protestelor? Înțelegerea mea este că își doresc să țină guvernarea de la Chișinău ocupată și mereu sub presiune.

Provincialismul clasei politice moldovenești –un aliat nesperat al lui Putin la Chișinău.

Republica Moldova este sleită de resurse financiare, cheltuite pentru a atenua costurile crizei energetice pentru populație. Guvernul este ocupat și el cu stingerea incendiilor crizelor suprapuse, dar și cu asigurarea stabilității interne pe fondul protestelor și a campaniilor de influență ruse. Ratingul de susținere a partidului de guvernare s-a înjumătățit la un an și 4 luni după alegeri. Bucuria cea mai mare a oligarhilor fugari Șor, Plahotniuc, Platon și locotenenții lor – reforma justiției trenează, procesele de judecată se mișcă lent. Susținătorii foștilor regimuri stau confortabil în funcțiile din justiție. Unii chiar au reușit să amăgească vigilența noii guvernări și s-au ales cu promovări. Grupările cleptocrate câștigă timp prețios pentru a nu fi condamnați și se pregătesc pentru următorul ciclu electoral în care speră să recapete puterea prin puzderia de partide pe care le susțin împreună cu Kremlinul. Și-au cristalizat și un potențial prezidențiabil, primarul Chișinăului Ion Ceban, care va fi calul de tracțiune pentru o majoritate parlamentară care va arunca la gunoi puținele rezultate ale reformelor. Între timp pare să aibă de suferit și unitatea partidului de guvernare, ambițiile personale ale premierului Natalia Gavrilița și vicepremierului Andrei Spînu sunt puse peste interesul partidului și aceștia nu par a fi dispuși să plece din funcții pentru a proteja imaginea PAS. Calitatea guvernării lasă de dorit. Ea rămâne mult în urma oportunităților oferite de suportul internațional fără precedent acordat țării și Președintei Sandu. Gafele de comunicare, lipsa transparenței, incompetența politică se țin scai de Guvernul Republicii Moldova. Insistența de a păstra persoane nepotrivite în funcții publice oferă ocazie opoziției pentru a acuza guvernarea PAS că nu este cu nimic mai bună decât precedentele. Citeste continuarea artiolului pe Contributors.ro