Ce înseamnă, de fapt, planul economic al lui Simion. De unde scoate 6 miliarde de euro pentru naționalizarea OMV Petrom?

Programul economic al candidatului George Simion este un amestec de utopii, populism și elemente îngrijorătoare pentru bunăstarea țării. Un punct din Planul Simion care merită analizat cu atenție este cel referitor la naționalizarea companiilor strategice.

„Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare“, scrie în programul de guvernare al AUR.

„Alte companii“ pot fi tot din energie, E.ON, Engie, PPC, Rompetrol etc, care au în prezent capital privat, după ce au fost ale statului. Dar ne referim doar la OMV Petrom, menționat explicit în planul Simion.

Este o propunere aproape imposibil de pus în practică în condiții normale de piață, într-un stat democratic. Valoarea de piață a OMV Petrom este, în acest moment, de aproximativ 10 miliarde de euro.

O preluare a pachetului majoritar de la compania austriacă OMV nu ar putea fi făcută fără cel puțin 6 miliarde de euro, conform unor specialiști consultați de HotNews. Sunt foarte mulți bani pe care statul român nu are de unde să-i scoată. Pentru o comparație, 6 miliarde de euro reprezintă tot bugetul Ministerului Transporturilor de anul trecut. Multe alte miliarde de euro ar trebui scoase de la buget pentru răscumpărarea celorlalte companii privatizate, bani care, pur și simplu, nu există, mai ales în contextul în care Guvernul Ciolacu ne-a lăsat cu un deficit uriaș, de 9%.

Ar fi un semnal negativ pentru toți investitorii străini, primul lor gând fiind, evident, închiderea afacerilor și plecarea cât mai rapid din țară. Alți investitori străini nu ar veni. Ce ar înseamna pentru România naționalizare panica în rândul investitorilor? Haos, blocaj, interdicții, instalarea unui regim autoritar – în această ordine. Și totul într-un timp foarte scurt.

Naționalizarea ar fi ca și cum ai desface un ceas elvețian care funcționează excelent, argumentând că statul l-ar putea reasambla mai bine. În loc de precizie și funcționare continuă, ai obține un morman de piese inutile, incacapabile să mai măsoare timpul.

Senatorul Petrișor Peiu, care anul trecut era prezentat ca fiind propunerea AUR pentru funcția de premier, vorbește de mulți ani despre naționalizarea OMV Petrom. Susține că pachetul majoritar poate fi revândut pe bursă românilor, care au în bănci peste 60 miliarde de euro. Cum pot fi forțați austriecii de la OMV să își pună toate acțiunile pe bursă, în ideea că le vor cumpăra poporul? Nu vor cumpăra grupuri de interese, companii din state poate ostile României, ci fix poporul. Ce spune Peiu este, de fapt, forțarea unui investitor privat de a renunța la participațiile sale în favoarea unor alte entități.

O naționalizare forțată nu este posibilă într-un stat democratic, ar încălca principiile Constituției României și ale Tratatului Uniunii Europene. Naționalizarea forțată este echivalentul unei forme de guvernare autoritare, cu efecte extrem de periculoase pentru economia țării. Ar fi o încălcare a drepturilor de proprietate și a principiilor statului de drept. În plus, orice naționalizare ar duce imediat la tensionarea relațiilor cu statele din care provin investitorii străini, cu repercursiuni diplomatice și economice masive.

Fondul Suveran de Investiții sau un nou „Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine!”?

Un alt punct din Planul Simion este înființarea unui Fond Suveran de Investiții care „va fi responsabil pentru administrarea resurselor naturale ale României, plasarea sumelor colectate în investiții cu risc scăzut în afara țării, acoperirea deficitului la fondul de pensii din câștigurile obținute și investiții în domenii cheie de interes național (energie, siderurgie, metalurgie șamd). Fondul Suveran de Investiții va fi organizat sub forma unui fond de stat ce poate fi capitalizat din banii contribuabililor români, permițându-le acestora să devină acționari.  

Altfel spus, Simion vrea ca banii din redevențe și din buzunarele cetățenilor să fie plasați în străinătate. Crearea unui astfel fond de investiții era cerută insistent și de Liviu Dragnea în 2017, fiind considerată în acel moment o propunere extrem de controversată din cauza efectelor negative: bugetul pierdea din start 5 miliarde de lei, fondul putea fi folosit pentru a garanta împrumuturi riscante, afectând stabilitatea financiară a ţării, controlul unor active de multe miliarde de euro sub o singură umbrelă ar fi dus la devalorizarea unor companii etc.

Fondul Suveran de Investiții a fost comparat chiar și cu țeapa numită Fondul Național de Investiții, care a funcționat ca un joc piramidal, la sfârșitul anilor ’90, când peste 300 mii de români au pierdut sute de milioane de dolari.

“Fondul Suveran de Investiții – a ce sună asta? Păi, seamănă al dracului de bine cu Fondul Național de Investiții, scula cu care, înșurubată în vechiul CEC, Sorin Ovidiu Vîntu, SOV, a jefuit la sfârșitul anilor `90 sute de mii de cetățeni ziua în amiaza mare, deși reclama era nocturnă: „Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine!”, spunea Cristian Tudor Popescu despre ideea lui Dragnea, in 2018, la Europa FM.

Simion vrea centrale energetice care să stea

Planul Simion prevede construirea de noi capacități energetice, în următorii trei ani, „pentru a asigura o producție excedentară de energie electrică, cu o putere netă disponibilă de cel puțin 10.000 de MW”.

Ce poate face România cu o producție excedentară? O asemenea capacitate excedentară ar însemna ca multe dintre noile centrale să nu producă nimic perioade lungi. Care ar fi rațiunea economică a construirii unor capacități care să stea? Mai ales în condițiile în care, potrivit specialiștilor din domeniul energetic consultați de HotNews, realizarea acestui obiectiv ar costa cel puțin 15 miliarde de euro. Cheltuiești 15 miliarde de euro pentru investiții care nu vor fi folosite? 

În acest moment, capacitatea instalată a României este de aproape 20.000 MW. Sunt perioade, mai ales primăvara, când necesarul de consum este foarte scăzut. În astfel de perioade, cum a fost cea de Paște, este necesară închiderea unor capacități de producție, pentru a nu pune în pericol sistemul prin exces de energie.

În schimb, ar fi mult mai eficientă investiția într-o rețea de stocare, aceasta fiind extrem de necesară pentru siguranța energetică, mai ales în condițiile în care a crescut producția de energie regenerabilă. Pana de curent istorică din Peninsula Iberică, din 28 aprilie, demonstrează cât sunt de necesare bateriile de stocare. România nu are, în acest moment, nici măcar 100 MW de stocare.