Ce înseamnă să ai prediabet și cele mai importante trei măsuri ce pot opri instalarea lui 

Peste 634 de milioane de adulți din întreaga lume trăiesc cu toleranță scăzută la glucoză, una dintre formele de prediabet, potrivit celei mai recente ediții a IDF Diabetes Atlas, publicată de Federația Internațională de Diabet. Estimările arată că, până în 2050, numărul ar putea urca la aproximativ 846 de milioane. În România, datele IDF pentru 2024 indică aproximativ 1,32 milioane de adulți cu diabet și încă 568.500 de persoane cu toleranță scăzută la glucoză, un stadiu care, fără intervenție, conduce frecvent spre diabet de tip 2.

Vestea bună este că prediabetul poate fi reversibil. Dacă este depistat la timp, glicemia poate reveni la valori normale prin modificări ale stilului de viață, fără a fi nevoie de tratament medicamentos pe termen lung. Cercetările arată că scăderea în greutate, activitatea fizică regulată și renunțarea la fumat pot reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2 cu până la 58%.

Ce este prediabetul și de ce rămâne, de multe ori, nedepistat

Prediabetul reprezintă o etapă intermediară în care nivelul zahărului din sânge este mai ridicat decât cel normal, dar nu suficient de mult pentru a justifica diagnosticul de diabet de tip 2. Concret, o glicemie sănătoasă se situează între 70 și 99 mg/dL. Când valorile oscilează între 100 și 125 mg/dL, vorbim despre prediabet. Peste 126 mg/dL, diagnosticul devine diabet.

Potrivit Cleveland Clinic, se estimează că, pentru o persoană de 45 de ani diagnosticată cu prediabet, riscul de a dezvolta diabet de tip 2 în următorul deceniu variază între 9% și 14%. Procentul crește însă odată cu înaintarea în vârstă și cu acumularea altor factori de risc.

Depistarea este dificilă tocmai pentru că, de cele mai multe ori, prediabetul nu provoacă simptome. Mulți oameni nu simt nimic neobișnuit și nu ajung să facă investigații decât întâmplător. Din acest motiv, cea mai sigură metodă de a afla dacă există prediabet rămân analizele de sânge făcute periodic.

În cazuri rare, pot apărea semne precum pete închise la culoare pe gât sau la axile (acanthosis nigricans), papiloame cutanate ori modificări oculare care pot evolua spre retinopatie diabetică.

Rezistența la insulină, cauza de bază

La baza prediabetului se află același mecanism care determină și diabetul de tip 2: rezistența la insulină. Cu alte cuvinte, celulele din mușchi, țesutul adipos și ficat nu mai răspund suficient de bine la insulină, hormonul produs de pancreas care ajută organismul să folosească zahărul din sânge.

Când organismul nu utilizează eficient insulina, glucoza rămâne în sânge în loc să fie preluată de celule pentru a produce energie. Astfel apar valori crescute ale glicemiei, iar în timp excesul de zahăr poate afecta vasele de sânge și nervii.

Există mai mulți factori care contribuie la instalarea rezistenței la insulină, printre care: 

• predispoziția genetică, 
• excesul de grăsime abdominală (în special grăsimea viscerală, care înconjoară organele interne), 
• sedentarismul, 
• consumul frecvent de alimente ultraprocesate, bogate în carbohidrați și grăsimi saturate. 

Pe această listă se mai adaugă utilizarea îndelungată a unor medicamente precum corticosteroizii, tulburările hormonale ca hipotiroidismul sau sindromul Cushing, stresul cronic și somnul de proastă calitate.

Cine este expus riscului

Factorii de risc pentru prediabet sunt multipli și, din păcate, nu toți pot fi controlați. Printre cei care nu depind de voință se numără vârsta (persoanele de peste 45 de ani sunt mai vulnerabile), istoricul familial (dacă un părinte sau un frate are diabet de tip 2) și apartenența la anumite grupuri etnice.

În schimb, alți factori pot fi modificați: 

• excesul ponderal (un indice de masă corporală peste 25), 
• lipsa activității fizice regulate (mai puțin de trei antrenamente pe săptămână), 
• fumatul, 
• apneea obstructivă în somn, 
• sindromul ovarelor polichistice,
• antecedentele de diabet gestațional.

Cu cât se acumulează mai mulți factori de risc, cu atât probabilitatea de a avea deja prediabet sau de a-l dezvolta în curând este mai mare. De aceea, discuția cu medicul de familie despre screeningul pentru prediabet nu ar trebui amânată.

Posibile complicații

Riscul principal al prediabetului este evoluția către diabet de tip 2. Iar diabetul nediagnosticat sau controlat insuficient crește probabilitatea unor complicații serioase, de la infarct miocardic și accident vascular cerebral, până la afectarea rinichilor (nefropatie diabetică), a nervilor (neuropatie diabetică) și a ochilor, uneori cu pierderea vederii.

Prediabetul poate fi, în multe cazuri, readus la valori mai bune prin schimbări făcute la timp. Dacă boala progresează și apar complicații, devine mai greu de corectat, iar unele leziuni pot rămâne permanente.

Cum se pune diagnosticul

Prediabetul este diagnosticat pe baza analizelor de sânge. Cele două teste utilizate frecvent sunt testul glicemiei à jeun (care măsoară nivelul zahărului din sânge după cel puțin opt ore pe nemâncate) și testul hemoglobinei glicozilate (HbA1c), care oferă o medie a glicemiei din ultimele două-trei luni.

Dacă glicemia à jeun este cuprinsă între 100 și 125 mg/dL sau HbA1c se situează între 5,7% și 6,4%, diagnosticul este prediabet. Valorile de sub 100 mg/dL, respectiv sub 5,7%, sunt considerate normale, în timp ce peste 126 mg/dL sau 6,5% HbA1c înseamnă diabet.

Trei schimbări care pot opri prediabetul

În cazul prediabetului, schimbarea stilului de viață poate fi chiar mai eficientă decât medicația. Iată, mai jos, care sunt cele mai importante trei intervenții. 

1. Scăderea în greutate, chiar și câteva kilograme

Dacă există kilograme în plus, slăbitul e una dintre cele mai rapide căi prin care glicemia se poate îmbunătăți. De multe ori nu e nevoie de schimbări spectaculoase. O scădere de 5-10% din greutatea corporală poate fi suficientă pentru a readuce glicemia în limite mai bune.

Un studiu citat de Cleveland Clinic a demonstrat că o pierdere de 7% din greutate poate reduce riscul de apariție a diabetului de tip 2 cu 58%. Pentru o persoană de 90 de kilograme, acest lucru înseamnă aproximativ 6-6,5 kilograme, o țintă realistă și realizabilă.

Pentru a atinge acest obiectiv, specialiștii recomandă reducerea porțiilor, limitarea alimentelor bogate în grăsimi (în special cele saturate), zahăr și carbohidrați simpli și, în același timp, creșterea consumului de fructe, legume, proteine slabe și cereale integrale. Dieta mediteraneană este frecvent menționată drept un model alimentar potrivit pentru persoanele cu prediabet.

2. Mișcarea regulată

Activitatea fizică este la fel de importantă ca alimentația. Recomandarea standard este de 30 de minute de exerciții aerobice de intensitate moderată (mers alert, ciclism, înot) timp de cinci zile pe săptămână. Pe lângă acestea, se recomandă și antrenamente de forță, cu greutăți sau benzi elastice, de cel puțin două ori pe săptămână.

Antrenamentele de forță construiesc masă musculară, care ajută la scăderea glicemiei, îmbunătățirea răspunsului organismului la insulină și arderea caloriilor chiar și în repaus.

Potrivit Cleveland Clinic, o singură sesiune de exerciții de intensitate moderată poate crește cantitatea de glucoză, folosită de mușchi cu cel puțin 40%, contribuind astfel la scăderea glicemiei. Efectul este imediat și măsurabil.

3. Renunțarea la fumat

Fumatul este asociat cu un risc mai mare de diabet de tip 2. În unele analize, fumătorii au avut un risc cu 30–40% mai ridicat decât nefumătorii de a dezvolta această boală. Iar pentru persoanele care au deja diabet, țigările înseamnă un risc mai mare de complicații, mai ales cardiovasculare, dar și oculare, până la afectarea vederii. Cu cât renunțarea se întâmplă mai devreme, cu atât scad riscurile pe termen lung.

Alte măsuri care ajută

Pe lângă cele trei intervenții principale, există și alte strategii utile. Gestionarea stresului, tratamentul tulburărilor de somn (inclusiv apneea în somn), controlul colesterolului și al tensiunii arteriale, sunt menționate de Cleveland Clinic drept măsuri complementare care susțin revenirea glicemiei la valori normale.

Când e nevoie de medicație

Schimbările de stil de viață pot fi suficiente pentru mulți oameni cu prediabet, dar nu pentru toți. În anumite situații, medicul poate recomanda și tratament medicamentos, cel mai frecvent metformină, mai ales când există factori de risc suplimentari, cum ar fi colesterol HDL scăzut („colesterolul bun”), trigliceride crescute, obezitate sau istoric familial de diabet. 

Tratamentul farmacologic nu înlocuiește însă stilul de viață sănătos, ci îl completează. Pacienții care iau metformină trebuie să continue să mănânce echilibrat, să facă mișcare și să revină periodic la medic pentru monitorizare.

Ce urmează după diagnostic

Pentru mulți oameni, diagnosticul de prediabet vine cu anxietate și cu sentimentul că trebuie schimbat totul dintr-odată. În practică, intervențiile durabile sunt cele construite treptat și urmărite consecvent. Obiectivele mici au șanse mai mari să se transforme în rutină decât un plan radical, greu de menținut.

Dacă, în ciuda tuturor eforturilor, prediabetul progresează către diabet tip 2, nu e vorba de lipsă de disciplină. Diabetul de tip 2 implică mecanisme biologice complexe, iar evoluția diferă de la o persoană la alta. 

Un alt lucru util este sprijinul social. Când cei apropiați înțeleg ce presupune prediabetul și ce schimbări sunt necesare, devine mai ușor să fie respectate pe termen lung.

Ce merită urmărit pe termen lung

Chiar și atunci când glicemia revine la valori mai bune, verificările periodice rămân utile. Organismul se schimbă în timp, iar unele măsuri care funcționează într-o perioadă pot avea nevoie de ajustări mai târziu. Medicul de familie sau endocrinologul poate stabili ritmul analizelor și al consultațiilor, în funcție de profilul fiecăruia.

Întrebările pe care le poți adresa medicului includ: 

• Ce pot face, concret, ca să reduc riscul de diabet de tip 2;
• Care este greutatea corporală ideală pentru mine;
• Ce tip de activitate fizică mi se potrivește, în funcție de vârstă și starea de sănătate;
• Are sens să merg la nutritionist.