Sari direct la conținut

Ce măsuri ar lua ministrul propus al Sănătății, Ioana Mihăilă, pentru limitarea dezastrului din valul 4: Decalarea anului școlar și recuperare în lunile de vară / "Nu sunt măsuri populare, dar e ceea ce avem nevoie"

HotNews.ro
Ioana Mihaila, Foto: Agerpres
Ioana Mihaila, Foto: Agerpres

Ministrul propus al Sănătății în Guvernul Cioloș, Ioana Mihăilă, a prezentat, marți seară, în timpul audierii în comisiile de specialitate din Parlament, lista măsurilor pe care le propune pentru limitarea dezastrului din valul 4 al pandemiei. Ioana Mihăilă a vorbit despre măsuri „nepopulare, dar necesare” și a prezentat lista acestora: limitarea evenimentelor sociale neesențiale în spații închise, decalarea anului școlar cu recuperare în lunile de vară și certificat verde obligatoriu pentru anumite activități.

„Este clar că spitalele sunt depășite, e nevoie de măsuri ferme, care să limiteze transmiterea. Nu sunt măsuri populare, dar este ceea ce avem nevoie în acest moment”, a declarat ministrul propus al Sănătății, în timpul audierii din comisiile parlamentare de specialitate.

Lista măsurilor propuse de Ioana Mihăilă:

  • Limitarea evenimentelor sociale și a activităților neesențiale în spațiu public închis
  • Limitarea numărului de participanți și distanțare fizică la evenimentele în spațiu deschis
  • Decalarea anului școlar, cu vacanță de două săptămâni pentru ciclul gimnazial și liceal, cu excepția claselor terminale și cu recuperare în lunile din vară – clasele primare și preșcolarii continuând în format fizic.
  • Am propus reluarea testării în școli.
  • Accesul în anumite spații închise, neesențiale dar care nu sunt grevate de un risc mare de transmitere, să se realizeze doar cu certificat sanitar.
  • Accesul în spațiile comerciale neesențiale să se realizeze la final de săptămână doar cu certificat sanitar.
  • Cred că cel mai important lucru: am propus ca măsurile de ridicare a restricțiilor să fie previzibile, corelate cu rata de incidență, dar și cu rata de vaccinare din unitatea administrativ-teritorială, să fie proporționate ca intensitate cu riscul de transmitere pe care îl imprimă o anumită activitate, cu precauții mai mari pentru activitățile cu număr mare de participanți și cu risc mare de transmitere și mai mici pentru activități cu risc mai mic de transmitere.
  • Pe termen mediu și lung: creșterea încrederii populației în instituțiile care gestionează pandemia. Am propus decuplarea deciziilor privind sănătatea publică de factorul politic, cu crearea Grupului tehnico-științific cu specialiști recunoscuți în epidemiologie, boli infecțioase, pneumologie, imunologie, sănătate publică, medicină de familie, pediatrie și științe comportamentale.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro