Sari direct la conținut

Ce ne spunem cand nu ne vorbim – roman si spectacol semnat Chris Simion

HotNews.ro
Ce ne spunem cand nu ne vorbim, Chris Simion , Foto: Editura Trei
Ce ne spunem cand nu ne vorbim, Chris Simion , Foto: Editura Trei

Romanul Ce ne spunem cand nu ne vorbim, de Chris Simion a aparut recent la editura Trei. Romanul este structurat ca si o corespondenta pe e-mail. Cel de-al doilea volum se constituie intr-un spectacol regizat de autoare, si nu va aparea niciodata ca text.

Un diagnostic fatal o determina sa o ia la fuga si sa se ascunda. Fara nicio explicatie. Isi abandoneaza iubitul, parintii, prietenii… tot. Pleaca din tara ca sa-si traiasca sfarsitul intr-o singuratate deplina, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodata. Dupa doi ani, isi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamita. Anuleaza toate asteptarile. E sanatoasa tun, fara urma de neoplasm, prin urmare, in viata. Dupa doi ani in care a dansat tango cu moartea, revine in povestea din care evadase, dar nu se mai identifica profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ganduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramane dupa aceasta jupuire e sinele. Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era… nu mai conteaza atata timp cat, insotind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am facut tandari ca sa ne recompunem, am mintit ca sa descoperim adevarul, am urat ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Potrivit editurii Trei, va urma si un al treilea volum care este in curs de scriere. Autoarea isi invita cititorii sa participe la continuarea povestii romanului, respectiv pe aceea a spectacolului, trimitind texte, adica, noi episoade, pe adresa zmeul_albastru@yahoo.com. In prima faza corespondenta va fi publicata pe www.chrissimion.ro. Cele mai bune texte vor vedea si lumina tiparului.

Chris Simion s-a nascut pe 20 august 1977, in Bucuresti. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” – Bucuresti sectia teatrologie in 2000 si sectia regie teatru in 2005. In 2000 a infiintat Compania de Teatru D’AYA impreuna cu scriitorul francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior si Presedintele Onorific al companiei. D’AYA este un teatru profesionist, independent care colaboreaza atat cu actori tineri, cat si cu nume mari ale scenei romanesti.

In 2006 initiaza proiectul Teatrul Undercloud din Laptaria lui Enache – Terasa „La Motoare”.

In 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

A scris: Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani (1994 ); Dogmatica fericirii (1995); Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine (2002).

A regizat numeroase spectacole, printre care: Copilul divin dupa Pascal Bruckner, Scaunele dupa Eugene Ionesco, Dragostea dureaza 3 ani dupa Frederic Beigbeder, Hell dupa Lolita Pille, Si caii se impusca, nu-i asa? dupa Horace Mccoy, Calatoria sau Pescarusul Jonathan Livingstone dupa Richard Bach, Maitreyi dupa Mircea Eliade, Oscar si Tanti Roz dupa Eric Emmanuel Schmitt.

Dintre premiile obtinute amintim: 1995 – bursa de studii in literatura sanscrita, New Delhi – Sanskriti Kendra. 2000 – Spectacolul „Calator in noapte” premiat la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo. 2002 – „Premiul debut in proza” acordat de Ministerul Culturii si Cultelor. 2004 – „Premiul pentru cel mai bun spectacol” pentru „Scaunele” acordat de Alliance Française, urmat de turneu in India in 8 orase. 2006 – „Premiul de Excelenta” in Gala Antidrog acordat de Guvernul Romaniei pentru spectacolul „Hell”.

Ce ne spunem cand nu ne vorbim este o doza de comedie despre nesfarsitul conflict dintre ratiune si inima.

Ce avem in mintea noastra, coincide foarte rar, sa nu zicem intamplator, cu ceea ce spunem sau cu ceea ce facem. De cele mai multe ori mintea nu traieste in acord cu sufletul. De parca am trai permanent cu o a doua persoana in noi insine. Spectacolul din mintea noastra este al doilea volum al romanului „Ce ne spunem cand nu ne vorbim”. In cheie absolut comica…umorul fiind singurul care ne salveaza din absurd.

Distributia spectacolului: Cristi Iacob, Ilinca Goia, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob

Regia artistica: Chris Simion

Spectacolul se joaca la Lăptăria Enache marti, 15 martie, ora 20 si joi, 17 martie, ora 21. Pretul unui bilet este 25 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro