Sari direct la conținut

Ce se întâmplă cu tezaurul încă nu știm, dar știm că Nicolae Ceauşescu s-a reîntors în Dacia pentru campania prezidențială

HotNews.ro
Ce se întâmplă cu tezaurul încă nu știm, dar știm că Nicolae Ceauşescu s-a reîntors în Dacia pentru campania prezidențială
Coiful de Aur de la Coţofeneşti. Credit line: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Furtul coifului dacic și a brățărilor s-a transformat „într-o temă de dezbatere electorală”, scrie profesorul Ioan Stanomir, într-un articol de opinie, publicat în Contributors. „În  România  de astăzi, Nicolae Ceauşescu se reîntoarce  în Dacia pe care  a zidit-o” ca să se implice în campania prezidențială, prezentată drept „o confruntare apocaliptică cu inamicii neamului nostru”.

Aurul dacic” şi politica românească: câteva remarci despre o rătăcire naţională

de Ioan Stanomir

Furtul artefactelor expuse în Olanda a devenit, în România anului de graţie 2025, o temă de dezbatere electorală. De la şamanii misticismului naţional la  Prim-Ministru şi Guvern, drama din muzeul olandez este plasată în rama unei traume naţionale. 

Coiful de la  Coţofeneşti este simbolul unei întregi naţiuni văduvite de dreptul ei la păstrarea originilor.

România întreagă pare să se afle în centrul unui complot cu ramificaţii infernale. Rusia, este pentru unii dintre compatrioţii noştri, organizatoarea acestei lovituri spectaculoase, în vreme ce pentru radicalii legionaroizi afacerea furtului este consecinţa capitulării laşe în faţa avansului globalismului: vocea lui Călin Georgescu se distinge în oceanul acestui delir colectiv.

Umbra lui Ceauşescu în Dacia

Beţia de cuvinte pare să fie, în aceste zile, unica întruchipare a conversaţiei publice din România: piesele de tezaur furate de gangsterii ce au dat spargerea sunt sufletul unei naţiuni, iar cei de astăzi sunt legaţi, prin fire de sânge şi de nostalgie, de cei care au plămădit obiectele evocate cu veneraţie.

Calmul, luciditatea, patriotismul sunt inlocuite de un elan ce evocă, prin vuietul propagandistic, anii ceauşismului târziu. Este ca şi cum dacismul şi protocronismul ar fi învins, iar cronica naşterii românilor ar fi scrisă de  cel din urmă secretar general al PCR.

Căci nu ştiinţa sau prudenţa elementară modelează discursul acestor momente, ci inflamarea demagogică ce îşi are rădăcinile în  acea istorie de mucava confecţionată de stalinismul naţional , prin istorie şi cinematografie.  

O linie tenebroasă, ce urcă până la Iosif Constantin Drăgan şi cercul său de istorici improvizaţi, este triumfătoare. Dacii coboară de ecranul epopeii lui Sergiu Nicolaescu spre a  se aşeza alături de noi, cei care trebuie să ne salvăm sufletul colectiv  de la corupţia lumii contemporane.

Mitologia care populează reţelele sociale de acum este cea plămădită de ceauşism: Dacia din inimile lui Călin Georgescu şi ale fidelilor săi este o producţie cinematografică kitsch, în decorul grotesc al unei antichităţi de carton. Spre a înţelege  aceste mituri ce renasc, este nevoie să ne întoarcem  nu la  Vasile Pârvan sau la Dan Botta, ci la memorabilul an 1980, anul ce marca celebrarea implinirii a 2050 de ani de la fondarea primului stat unitar şi centralizat de sub conducerea lui Burebista.        

Pedagogia ceauşismului târziu a altoit pe trunchiul stalinist mlădiţele  radicalismului etnocratic.   Preşedintele RSR era, în această cronică de partid şi de stat,  intruchiparea  geniului care a locuit de milenii acest pămnt binecuvântat.

Cât despre dacii de celuloid ai epocii de aur, aceştia erau imaginea  exemplarităţii ce acorda românilor un blazon  al vechimii nepătate. Vitejia lor era întrecută doar de înţelepciunea lor politică: ei predau constructorilor comunismului lecţia fidelităţii faţă de conducător. Dacia lor miraculoasă anticipa izbânzile anilor de după 1965.

Complexele mesianice ale ceauşismului au hrănit rătăcirea unei întregi naţiuni. Detaşamente de cineaşti şi de istorici de partid au  construit o impostură grotescă ce se confundă cu  trecutul însuşi al patriei:  variantele caricaturale de astăzi sunt reciclarea temelor de atunci. 

Dacia  lasă ca moştenire României un destin providenţial şi o viziune a  mântuirii. Doar lupta cu trădătorii şi cu duşmanii ne mai poate salva ca popor.

În  România  de astăzi, Nicolae Ceauşescu se reîntoarce  în Dacia pe care  a zidit-o,  vreme de un sfert de veac. Ceauşismul acordă urmaşilor “Securităţii” cheia de intrare în regatul miraculos al lui Decebal – alegerile prezidenţiale sunt o confruntare apocaliptică cu inamicii neamului nostru. Impasul  politic retrezeşte miturile anilor de demult: ceauşismul pulsează în arterele radicalismului demagogic de acum.    

INTERVIURILE HotNews.ro