Ce spun cei doi soți din București dați dispăruți după ce au plecat cu cortul pe Transalpina
Escapada pe munte în doi s-a transformat într-un fiasco pentru Izabela și Vlad, cuplul din București care a fost dat dispărut de familie după ce niciunul dintre ei nu a mai putut fi contactat. Tinerii au povestit pentru Digi24 cum au ajuns să afle întâmplător că figurau pe lista persoanelor dispărute a Poliției Române.
Cei doi soți din București, în vârstă de 28 și 36 de ani, au plecat marți într-o excursie cu cortul pe Transalpina. Potrivit Poliției, alerta a fost dată de tatăl femeii, după ce nu a mai reușit să ia legătura cu ea și nici cu ginerele său, de miercuri după-amiază.
Numele și fotografiile tinerilor au apărut apoi pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „Persoane dispărute”.
„Eu vorbisem cu mama mea când eram în Hunedoara, în ziua de miercuri, și spuneam că ne căutăm cazare și că nu știam exact unde vrem să ne cazăm. Voiam să mergem în Munții Retezat și ne-am hotărât să urcăm până la lacul propriu-zis, până la Gura Apelor. Am rămas campați la lac timp de două zile”, a povestit Vlad, la Digi24.
Cei doi tineri au fost găsiți vineri la barajul Gura Apelor din Munții Retezat, la 70 de kilometri de Hunedoara.
„Am văzut că se uita cineva la noi mai insistent, era un paznic din Parcul Național Retezat și a venit cu telefonul la noi, cu o poză și a zis: Nu sunteți voi ăștia? Și zic:Ba da, dar ce? Suntem dați în urmărire generală? și zice: Nu, sunteți la dispăruți. Soția zice: OK, dați-mi și mie… Dumneavoastră aveți semnal aici?. Și și-a sunat părinții, să-i calmeze”, a mai spus tânărul.
Tinerii și-au întrerupt drumeția și s-au întors acasă, în București.
Apelul făcut de șeful Salvamont România
Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a explicat la Digi24 cum au decurs căutările salvamontiștilor pentru cei doi.
„Echipele de salvare montană au ieșit în zona alpină, nu știam în care sector al Transalpinei, Voineasa-Sebeș sau Voineasa-Rânca, și-ar fi făcut excursia. Am făcut verificări, am căutat corturi, mașini care s-ar putea să fie în proximitatea drumului și unde ar putea să fie cei doi”, a spus Sabin Cornoiu.
Șeful Salvamont a făcut și un apel la oamenii care planifică drumeții de munte, pentru a evita astfel de incidente.
„Întotdeauna e bine să informăm pe cineva despre ce traseu vrem să facem, care sunt timpii sau sectoarele de drum pe care vrem să le parcurgem și în câte zile, ca într-o anumită situație, echipele de salvare să aibă arie de cautare mai restrânsă și să intervină mult mai repede”,a recomandat Sabin Cornoiu.