Sari direct la conținut

Ce spun președinții organizațiilor de tineret ale partidelor despre căsătoria între cuplurile de același sex – VIDEO

HotNews.ro
Tineri la un marș pro LGBTQ, Foto: Inquam Photos - Virgil Simionescu
Tineri la un marș pro LGBTQ, Foto: Inquam Photos - Virgil Simionescu

Este sau nu pregătită societatea românească ca statul român să recunoască căsătoria între cuplurile de același sex? „O măsură legislativă nu trebuie să fie luată doar pentru că e fancy sau la modă”, spune Alexandru Ghigiu, liderul filialei de tineret PSD. Președinta UDMR tineret, Szilágyi Dóra Emese, susține crearea unui cadru legal, chiar dacă „nu suntem pregătiți”, argumentând că este „o discriminare” la adresa cuplurilor.

HotNews.ro a realizat o serie de mini-interviuri video cu liderii partidelor de tineret PSD, AUR, USR, Forța Dreptei, PMP și UDMR, despre acțiunile politice ale organizațiilor cu impact asupra tinerilor din România. Jurnalista HotNews.ro Alexandra Nistor a abordat teme de interes pentru publicul tânăr, precum armata obligatorie, traficul de droguri, condiții în căminele studențești, LGBTQ, măsuri politice adoptate în ultimul an și sfaturi în vederea celor patru runde de alegeri de anul acesta.

*HotNews.ro a lansat invitația participării la aceste interviuri și către TNL (tineret PNL), însă aceștia au refuzat invitația.

Publicăm astăzi al doilea material din această serie, cu răspunsul președinților la întrebarea: „Cum se poziționează partidul dvs. privind decizia CEDO de a obliga România să recunoască legal cuplurile de același sex, prin căsătorie sau parteneriat civil?”.

Au răspuns liderii filialelor de tineret ai PSD, AUR, USR, UDMR, PMP și Forța Dreptei.

„O măsură legislativă nu trebuie luată doar pentru că e an electoral”

Mihai Costea, președinte USR Tineret: „Strict vorbind despre parteneriatul civil, este vorba despre șansa pe care statul român o neagă. Nu doar cuplurilor de același sex, dar și pentru cele aproximativ 400.000 de cupluri care trăiesc în concubinaj, pentru că, bineînțeles, au decis să nu facă pasul către căsătorie civilă, eventual și religioasă. Acestea nu pot beneficia de aceleași drepturi pe care le au cuplurile care sunt căsătorite civil, recunoscute de Oficiul de Stare Civilă. Asta înseamnă că, indiferent de caracterul cuplurilor, avem sute de mii de români care nu pot merge la spital pentru a-și vedea partenerul de viață, nu pot avea drepturi succesorale și sunt considerați ca fiind cupluri inexistente, din perspectiva statului”.

Alexandru Ghigiu, președinte PSD Tineret: „Nu știu care este soluția. Nici la nivelul partidului nu s-a decis. Este un subiect care merită analizat, dar cred că este important ca o decizie să fie luată în momentul în care există o majoritate într-o formă… sau există o idee general acceptată. Insist pe ideea că o măsură legislativă nu trebuie luată doar pentru că e an electoral sau doar pentru că e fancy sau e la modă să faci un anumit lucru, ci trebuie luată după o analiză reală și la nivelul societății”.

„Societatea românească nu a avut o dezbatere reală pe această temă”

Szilágyi Dóra Emese, președintă UDMR Tineret: „Consider o discrimare. Nu cred că suntem în măsură să lăsăm mai mulți tineri să plece din țara noastră doar pentru că nu se simt bine acasă. Așa că eu susțin crearea unui cadru legal. Într-un fel, simt că nici societatea românească nu a avut o dezbatere reală pe această temă. Am avut un referendum în trecut, am văzut opinii și voci de-o parte și de cealaltă, însă nu am văzut un dialog real între cele două părți. Eu cred că nu suntem pregătiți, dar ar trebui să luăm o măsură în acest sens”.

Marius Lucian Lupu, președinte PMP Tineret: „Noi susținem clar căsătoria între persoanele de sex opus, cum este prevăzut și-n Constituție. România a publicat recent o OUG, care recunoaște căsătoriile între persoane de același sex în alte state din Uniunea Europeană. Dacă în Occident este un subiect ușor de dezbătut, în România nu cred că societatea este pregătită pentru a aborda acest lucru”.

„Susținem drepturile persoanelor LGBT, dar până la căsătorie”

Răzvan Biro, președinte AUR Tineret: „În mod categoric, AUR nu poate fi de acord cu asemenea tendință, cu atât mai mult cu cât considerăm că Uniunea Europeană se confruntă cu probleme mult mai apăsătoare, având chiar și un conflict la granița UE, dar și cu alte crize interne economice, energetice. Toți considerăm că sunt probleme mult mai grave cu care se confruntă societatea europeană, Uniunea Europeană, Europa. Credem că există o exagerare în perspectiva promovării a unor tendințe individuale la nivel de ideologii politice, care nu sunt specifice unei majorități”.

Cristian Opriș, președinte Forța Dreptei Tineret: „Suntem liberali conservatori, a spus-o și președintele partidului, Ludovic Orban. Susținem drepturile persoanelor LGBT, dar până la căsătorie. Considerăm că căsătoria, așa cum este astăzi, este formată dintr-un bărbat și o femeie. Aceasta este poziția noastră referitoare la căsătorie”.

CITEȘTE ȘI:

CEDO obligă statul român să adopte o legislație prin care să recunoască cuplurile de același sex / Șeful CNCD: România ar trebui să adopte legislația privind parteneriatul civil

România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. CEDO a respins contestația Guvernului român

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro