Ce spune un psiholog român despre „Blue Monday”, cea mai deprimantă zi a anului

Azi e „Blue Monday”, acea zi catalogată ca fiind „cea mai deprimantă” a anului. De ceva timp am tot văzut-o rostogolită la începutul fiecărui an ca o certitudine despre care nu se discută prea mult, ci e luată ca atare, ca un fel adevăr științific. Totuși, cât de adevărată e afirmația? Am vorbit cu un psiholog român să aflu ce e ficțiune, ce e realitate, și care sunt problemele cu care se confruntă cei care suferă de depresie în România.

Faza cu „ziua deprimantă a anului” în fiecare zi de luni a celei de-a treia săptămâni din ianuarie am luat-o și eu ca atare, fără să mă gândesc prea mult. Până ieri aveam impresia că e ceva de genul zodiacul chinezesc sau „cercetătorii britanicii au descoperit…”. Mi-a atras însă atenția când am văzut că un lector universitar de la Facultatea de Psihologie a UBB și un psihiatru s-au gândit să țină o discuție la modul serios despre subiect.

Așa că am vorbit cu un psiholog să văd cât e realitate și cât e ficțiune sau „popscience”. Mihai Copăceanu e psiholog, blogger, absolvent al Institutului de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiințe al King’s College din Londra, cadru didactic asociat la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba-Iulia și recent și-a susținut teza doctorală privind corelația dintre starea de sănătate și consumul de substanțe psihoactive în rândul tinerilor din România. Uite ce mi-a răspuns.

Cum a apărut ideea de cea mai deprimantă zi din an?

Ideea este una relativ recentă, din 2004, bazându-se pe o formulare, „Blue Monday”, a unui psiholog din Cardiff, Cliff Arnall. Însă chiar și acesta a recunoscut că nu e vorba de o descoperire cu o documentare științifică. Și nici nu poate fi. Noi recunoaștem, fără îndoială, importanța factorilor de mediu, a statusului economic-financiar în depresie, dar avem totodată și factori protectivi și, desigur, factori genetici.

Nu putem decreta o astfel de zi la modul universal. Reacția fiecărei persoane este individuală și unică. Avem o serie de diferențe personale sau culturale, de la o țară la alta. Aș adăuga că, anul trecut, chiar psihologul care a formulat conceptul și-a exprimat regretul față de amploarea mediatică la care s-a ajuns, insistându-se pe aspectul negativ al acestei zile. El a explicat că și-a dorit doar să încurajeze oamenii să fie activi, să adopte decizii importante la început de an.

Totuși cum s-a ajuns la această popularizare a noțiunii?

Formula a suferit ea însăși modificări, cuprinzând factori precum vremea, datoriile, salariul, timpul scurs de la Crăciun, nivelul scăzut al motivației. Pe de o parte, este intuitivă această constatare deoarece la modul general, europenii, după zile pline de odihnă, relaxare și cu mari cheltuieli financiare, pot experimenta o stare de deprimare mai ales în această zi de luni.

Dar nu poate fi vorba de o singură zi global. Cea mai deprimantă zi pentru o persoană este ziua aceea în care la modul pur subiectiv o persoană a simțit la intensități maxime deprimarea și, în cele mai multe cazuri, reține data acelei zile. La fel se întâmplă și cu „cea mai fericită zi”, o dată cu profund impact asupra existenței noastre.

Însă trebuie subliniat că nu există vreun consens asupra acestei zile. Dimpotrivă, există opinii ale cercetătorilor care propun zilele din noiembrie ca fiind cele mai deprimante. Rata suicidului este, de asemenea, mai ridicată în anumite luni, în funcție de țara la care ne raportăm: de exemplu, în America în august, în Africa de Sud în octombrie.

Se vorbește de depresie ca fiind „boala secolului XXI”, câtă legitimitate are afirmația respectivă și cum stau lucrurile în România?

Depresia este în mod clar boala secolului XXI. Numărul persoanelor care necesită tratament în clinici de specialitate, în mediul privat, este în creștere și va crește, iar vârsta persoanelor afectate va fi mult mai variată. Organizația Mondială a Sănătății estima la 5% rata depresiei în România în rândul populației generale.

Desigur, pe categorii de vârste cifrele sunt diferite. La nivel european, media era de 7%, depresia cronică atingând un nivel de 12% în Irlanda și peste 10% în Portugalia, Germania și Finlanda, iar nivelul mai scăzut au fost raportate în România, Cehia, Bulgaria sau Cipru.

Există vreo categorie mai predispusă la depresie, comparativ cu altele?

Vârstnicii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie pentru dezvoltarea depresiei. Însă se constată, în ultimii cinci ani, o creștere a simptomelor depresive în rândul populației tinere. Factori cu profund impact precum stresul ridicat, consumul de substanțe psihoactive, schimbările socio-economice, sau abuzul de tehnologie și social media, sunt mai mult prezenți astăzi decât în urmă cu 20 de ani. Raportându-ne la distribuția pe sexe, în toate țările incidența depresiei este mult mai ridicată în rândul femeilor. De exemplu, în Portugalia, rata depresiei cronice la femei a fost de 17%, comparativ cu o incidență de 6% în rândul bărbaților.

Cum vezi aceste lucruri din perspectiva unui psiholog român?

Este nefericit că românii încă fac greșeli în raportarea la depresia persoanelor apropiate. Suntem o nație extrem de pasivă, indiferentă, aș zice chiar egoistă, din păcate, și fără o educație medical-psihologică. Facem confuzii grave între o dispoziție depresivă, între o condiție depresivă, depresie cronică (unde spitalizarea și medicația sunt obligatorii), sau un stil de viață introvertit, pesimist.

Mai grav, aceste probleme sunt puse adesea pe seama „lipsei de voință”. Despre depresie nu ne vorbește mai nimeni, excepție făcând situațiile în care ajungem la spital sau la psihoterapeut.

Personal, pe tot parcursul anului 2019, am susținut prezentări în școli, licee și universități despre depresie și câteva sesiuni despre suicid, care, de cele mai multe ori, este o consecință a depresiei. Nici în familie, nici în societate sau viața cotidiană, dar nici în școală, nu se vorbește despre sănătatea mintală, despre fericire sau depresie. Din păcate, întâlnim depresia chiar și în cazul copiilor de la grădiniță, deseori în situațiile de divorț sau abuz fizic/emoțional.

Ce crezi că e cel mai îngrijorător?

Faptul că nu avem programe de sănătate mintală, strategii guvernamentale, politici de stat eficiente. Dacă e să ne referim la școala românească, nu se pune deloc accentul asupra stării de bine a copilului și, implicit, asupra performanței învățării. Dacă s-ar conștientiza ce impact are mediul fizic, ca de exemplu lipsa unui teren verde, a unui teren de sport, cât de mult contează o sală primitoare, luminată natural, spațioasă, am construi altfel de școli. Nu am permite săli de clasă la mansardă, săli întunecoase la demisol, clase cu 25-30 de copii, etc. Doar un copil fericit poate învăța.

Mă tem că nici părinții, când îi întreb, nu îmi răspund că-și doresc fericirea copiilor la școală. Toți vorbesc de note, medii și de comportament dezirabil.

Psihologul Mihai Copăceanu

În România mersul la psiholog e încă tabu sau mulți nu și-l permit. Ai putea oferi câteva sfaturi pentru aceștia?

Sunt cunoscuți factorii de risc implicați în depresie, precum atașamentul anxios-dezorganizat, lipsa suportului social, izolarea, lipsa mecanismelor de coping, trauma, tulburări de comportament (la copii), cunoaștem genele implicate în depresie. Vreau să reamintesc cititorilor importanța unor factori protectivi, documentați științific precum:

– crearea unor relații emoționale sănătoase;

– implicarea activă în școală, cluburi extracuriculare, job, biserică, etc.;

– formarea și întreținerea unor legături emoționale puternice;

– dezvoltarea abilităților de a te împrieteni cu ușurintă și a sociabilității ridicate;

– oferirea de sprijin în rezolvarea a conflictelor;

– familiarizarea cu metode de management al stresului.

Din nefericire folosim mult prea des formulări nepotrivite când ne adresăm persoanelor care suferă de depresie sau episoade depresive. Ca să menționez doar câteva din cele mai uzual întâlnite, pe care nu ar trebui să le utilizăm când ne adresăm celor care se confruntă cu o astfel de problemă:

– încetează să mai ai regrete, nu ai de ce;

– nu arăți deloc depresiv;

– hai că nu e chiar atât de grav;

– putea să fie și mai rău, uită-te la alții;

– nu ai nicio ambiție/voință;

– e doar vina ta;

– termină odată cu prostiile astea;

– crede-mă, știu ce simți, și eu am avut câteva zile ca tine;

– încearcă să nu te mai gândești la …Gândește pozitiv’ – toți avem o zi proastă. Revino-ți!;

– nu cred că psihologii te pot ajuta, cum să te ajute un străin;

– ieși în oraș, socializează, fă sport, etc.

Ce tip de formulări ar trebui să folosim, în schimb?

Nu există un panaceu iar îndrumarea din partea celor apropiați să apeleze la ajutor de specialitate e singura soluție pe termen lung. Dar putem și noi folosi un limbaj pozitiv, care să nu agraveze problema. Poate că pentru unii vor părea banale sau clișeice, dar astfel de formulări ajută:

– în ultima vreme am simțit că ceva nu e în regulă cu tine, am văzut o schimbare la tine, m-am îngrijorat; cred că treci prin ceva greu;

– nu ești singur în suferința ta, sunt lângă tine;

– ești o persoană importantă pentru mine, îmi pasă;

– vreau să te îmbrățisez;

– nu e deloc vina ta;

– dacă simți, poți să plângi, nu e rușinos;

– nu pot înțelege ceea ce simți, dar vreau să te bazezi pe ajutorul și susținerea mea, vom găsi o soluție;

– nu ești deloc slab, e doar o perioadă din viața ta; spune-mi ce crezi că aș putea să fac pentru tine;

– iartă-mă dacă am greșit; ce ai vrea să facem împreună?

Aceste probleme nu trebuie minimizate, nu trebuie luate în derâdere, și, mai ales, nu trebuie confruntate pe cont propriu. Sprijinul familiei și celor apropiați e esențial, dar nu substituie ajutorul de specialitate.