Ce știm despre 3I/ATLAS, al treilea obiect interstelar care ajunge în sistemul nostru solar

Astronomii urmăresc de câteva zile un corp ceresc misterios care călătorește cu viteză foarte mare, a ajuns în Sistemul Solar și datele arată că este al treilea obiect din spațiul interstelar care a ajuns aproape de noi, anunță NASA.
Obiectul care a primit numele 3I/ATLAS trece prin sistemul nostru solar cu o viteză de 200.000 km/h, are un diametru de maxim 20 km și primele date par să indice faptul că ar fi o cometă. Nu este exclusă nici ipoteza ca acest obiect să fie un asteroid.
Obiectul, despre care specialiștii spun că nu prezintă niciun pericol pentru pământeni, se află în apropiere de Jupiter, la sute de milioane de kilometri distanță de Terra, și se deplasează spre orbita planetei Marte.
Față de alte obiecte de acest tip, A11pl3Z (denumit apoi 3I/ATLAS) va mai putea fi urmărit timp de câteva luni cu cele mai puternice telescoape, așa că sigur vom afla mai multe informații despre el.
Acest obiect a fost observat cu ajutorul unui telescop din Chile, pe 1 iulie și apoi s-au aflat mai multe date despre el și s-au putut calcula parametri precum traiectoria și viteza.
Primul vizitator interstelar confirmat a fost în 2017, numit ‘Oumuamua („cercetaș” în limba hawaiiană), în onoarea observatorului din Hawaii care l-a descoperit. Inițial clasificat drept asteroid, ulterior s-au observat semne care sugerează că ar putea fi o cometă.
Al doilea obiect confirmat a fost 21/Borisov, descoperit în 2019, considerat a fi o cometă provenită dintr-un alt sistem stelar.
Ce spune NASA despre 3I/ATLAS
Pe 1 iulie, telescopul de sondare ATLAS – finanțat de NASA și situat în Rio Hurtado, Chile – a raportat primele observații ale unei comete care provine din spațiul interstelar. Sosind din direcția constelației Săgetătorul (Sagittarius), cometa interstelară a fost denumită oficial 3I/ATLAS. În prezent, ea se află la aproximativ 670 milioane de kilometri (420 milioane de mile) distanță.
De la acel prim raport, astronomii au identificat observații anterioare ale cometei în arhivele a trei telescoape ATLAS situate în diferite părți ale lumii, precum și în datele colectate de Zwicky Transient Facility, de la Palomar Observatory din San Diego . Aceste observații „anterioare descoperirii” datează din 14 iunie. De atunci, numeroase telescoape au transmis observații suplimentare.
Cometa nu reprezintă nicio amenințare pentru Pământ
Va rămâne la o distanță de cel puțin 1,6 unități astronomice (UA)(aproximativ 240 milioane km. În prezent, se află la aproximativ 4,5 UA (aproximativ 670 milioane km) față de Soare.
Cometa 3I/ATLAS va atinge distanța minimă față de Soare în jurul datei de 30 octombrie, la 1,4 UA (aproximativ 210 milioane km.
Astronomii din întreaga lume studiază dimensiunea și proprietățile fizice ale cometei interstelare. 3I/ATLAS ar trebui să rămână vizibilă prin telescoapele de la sol până în septembrie, după care va trece prea aproape de Soare și nu va mai putea fi observată.
Se estimează că va reapărea de cealaltă parte a Soarelui la începutul lunii decembrie, permițând reluarea observațiilor.