Ce ți-e și cu predestinarea asta! Studiu de caz pe Joachim Neumann
Sunt unii, domnule, pe lumea asta, de zici că indiferent ce ar face sunt loviți de o predestinare ceva de groază. Oriunde s-ar duce, oricât ar fugi ei de destin, ăsta tot îi lovește și îi trimite unde le era locul stabilit. Așa a fost și cazul unui compozitor de imnuri religioase din prin Germania secolului al XVII-lea, Joachim Neumann pe numele lui, care numai pentru imnuri religioase nu a rămas faimos, deși doar asta a făcut la viața lui.
Acum, dacă vă imaginați că o să vorbim doar despre un preot care a scris cântece, vă înșelați. Puțintică răbdare, că imediat ajungem la partea interesantă! Și chiar e interesantă.
Neumann s-a născut la 1650 cap, undeva prin Bremen, și a făcut în viață exact ce a văzut în familie. Adică, taică`său fusese profesor de latină și de teologie, bunicul fusese compozitor. El a îmbinat influențele astea și a devenit atât dascăl, cât și compozitor. Foarte frumos!
În scurta lui carieră, omul a ajuns să predea în Düsseldorf, acolo pe unde s-a îndrăgostit iremediabil de valea râului Düssel căci, preot fiind, de altceva sau altcineva nu prea avea voie. Acolo se inspira el pentru imnurile sale religioase, și tot acolo începuse să scoată oamenii din biserică și să le țină slujbe în aer liber. Și asta tot frumos ar fi fost, dacă ai gândi ca un laic.
Ei bine, mai marii bisericii de la vremea aia nu gândeau așa, iar faptul că fan club-ul lor era scos din biserică și dus pe coclauri li s-a părut suficient de periculos încât să ia imediat măsuri drastice. Așa a rămas Neumann fără slujbă și așa zice-se că ar fi ajuns să doarmă într-o peșteră din zonă, trăind din mila oamenilor.
Acum, e musai să venim cu câteva completări. Dacă aveți de gând să verificați cele scrise aici și să vă duceți să vedeți cât frumoasă e valea râului Düssel, trebuie să știți că ea nu mai arată deloc ca în vremea lui Joachim Neumann. Pe la 1674, când a ajuns el în Düsseldorf, pe acolo existau o sumedenie de peșteri, de dealuri șamd, care azi nu mai există pe motiv de exploatare de piatră. Asta s-a făcut acolo aproape 200 de ani, încât nu ai mai recunoaște nimic din gravuri, tablouri sau alte imagini de epocă.
Apoi, o scurtă mențiune despre Joachim. Numele său de familie original era Neuman. Pe la vremea aia apăruse însă o modă printre intelectualii germani ca să își elenizeze numele. Și astfel, bunicul lui Joachim a decis ca Neumann să devină Neander. Tot aia însemna, adică „omul nou”. Buuun! Hai că pe asta am rezolvat-o!
Revenind la problemele cu slujba ale lui Joachim, pe care nu toți istoricii le confirmă, trebuie spus că tânărul nostru s-a îmbolnăvit de tuberculoză prin peșterile alea, boală care s-a dovedit fatală. De fapt, omul a trecut în lumea drepților la mai puțin de un an după ce fusese iertat și după ce își găsise o slujbă ca pastor. Și atât de atașați au fost oamenii locului de el, adică ăia din Düsseldorf, încât au ajuns să uite numele vechi al văii și să o redenumească după dascălul lor. Mai exact, valea lui Neander. Ați prins-o? Neanderthal! Pe aceeași filieră, Peștera Feldhof, cea în care trăise Neumann, a devenit și ea Grota lui Neander.
Anii au trecut, numele au rămas, iar pe la 1856, când nu mai existau acolo decât două peșteri din cele peste 20 care fuseseră odinioară, și-a adus aminte și destinul că avea o lovitură de dat. Respectiv, proprietarul carierei, Wilhelm Beckershoff, a găsit niște oase dubioase în pământul aruncat de muncitorii lui pe o pantă. Oamenii i-au zis că erau oase de urs de peșteră, așa cum mai găsiseră o sumedenie, deci să nu își bată capul cu ele.
Apropo, ca un amănunt, la noi în țară a existat chiar și o fabrică de măcinat oase de urs de peșteră, că se găseau cu nemiluita. Mă rog, dacă e să fim scrupuloși, fabrica a existat în Imperiul Austro-Ungar, căci era vorba de fabrica din comuna Pui, Hunedoara. Ca un alt amănunt, fix acolo în zonă, mai precis la peștera Cioclovina, a fost descoperit un craniu uman vechi de vreo 33.000 de ani, unul dintre cele mai vechi din Europa. Având în vedere că oasele umane erau adesea confundate cu cele de urs de peșteră… you do the math!
Ca să nu o lungim prea mult, și ca să nu deviem discuția, vom spune că, așa cum știe toată lumea, oasele alea din Germania s-au dovedit a fi umane, iar după ele s-a denumit o specie umană diferită, străveche, respectiv omul de Neanderthal. Tot ca o mică doză de cultură generală, vom mai sublinia faptul că fosilele alea din Germania nu au fost nici pe departe primele fosile neanderthaliene descoperite vreodată. Deloc!
Primele au fost descoperite în peștera Engis, Belgia, în 1829, de către paleontologul belgiano-olandez Philippe-Charles Schmerling. Omul n-a vrut să se compromită vorbind despre preistorie, subiect tabu la vremea aia, așa că le-a numit simplu… antediluviene, adică de dinainte de potopul lui Noe.
Un alt craniu a fost descoperit în Gibraltar, pe la 1848, atunci când făceau englezii nu știu ce lucrări la o fortificație. Nici ăla nu a fost băgat în seamă. Deci, carevasăzică, cum s-ar zice, cei patru apostoli erau trei, Luca și Matei. Fosilele din valea lui Neander au fost descoperite la ani buni după alte descoperiri similare, dar ele au fost primele recunoscute ca atare. Altfel, i-am fi zis Homo Engisus, sau Homo Calpicus (după Calpe, denumirea latină a Gibraltarului). Sincer, între noi fie vorba, Neanderthal sună al naibii de bine față de alte denumiri.
În fine, ca să nu vă amețim de cap și ca să revenim la ce spuneam la început, iată cum a funcționat destinul lui Joachim Neumann și cum a ajuns el să influențeze studiile despre evoluția omului deși, cel mai probabil, i-ar fi plesnit o venă la tâmplă dacă îi vorbeai despre așa ceva. Numele său înseamnă „Omul Nou”, și fix asta s-a descoperit în valea cu pricina. Un om de tip nou. Apoi, Joachim a murit la vârsta de 30 de ani, fix atât cât trăiau în medie și neanderthalienii care îi poartă numele. Dacă și asta e coincidență… că uite, ți se și ridică părul pe mână.
Bibliografie
Ackermann H., 2005, Joachim Neander. Sein Leben, seine Lieder, sein Tal, Ed. Presseveraband der evangelischen Kirche im Rheinland, 120 p.
Jordan P., 1999, Neanderthal Man and the story of human origins, Ed. Sutton Publishing, 256 p.
Rudwick M. J. S., 2008, Worlds Before Adam: The reconstruction of Geohistory in the Age of Reform, Ed. University of Chicago Press, 648 p.
Schmerling P.-C., 1834, Recherches sur les ossemens fossiles découverts dans les cavernes de Liege, 2nd ed, Ed. P–J. Collardin, Imprimeur de L’Universite Liege, 404 p.
Winkworth C., 1869, Christian Singers of Germany, Ed. Christian Classics Ethereal Library, 374 p.