Ce valorează mai mult, arta sau viața? Cum se văd protestele climatice, cu supă de roșii și piure aruncate pe lucrări celebre din muzee, prin ochii unor artiști români
Un nou trend pare să fi apărut în materie de proteste ce vor să atragă atenția asupra problemelor climatice provocate de industria petrolului: tineri activiști merg în muzee, aruncă cu mâncare peste opere celebre și apoi, înainte de a fi reținuți, adresează lumii următoarea întrebare: „ce valorează mai mult, arta sau viața?” Printre lucrările ce au căzut „victime” sunt picturi de van Gogh sau Claude Monet. În acest context, am întrebat câțiva artiști români ce părere au despre aceste acțiuni.
La mijlocul lunii, activiștii de mediu de la „Just Stop Oil” au aruncat cu supă de roșii în pictura „Floarea-soarelui” a lui Vincent van Gogh, expusă la Galeria Națională din Londra. Gestul, șocant, a fost motivat de indiferența oamenilor care pare că s-au resemnat cu ideea că planeta moare sub presiunea industriei petrolului.
Pe de-o parte, cei de la Just Stop Oil pare că și-au atins scopul, pentru că protestul s-a viralizat pe internet și foarte mulți oameni au vorbit despre el. Pe de altă parte, foarte multă lume l-a catalogat drept stupid și teribilist, alții, la fel de mulți, s-au revoltat la ideea de vandalizare a unei opere, neînțelegând care este legătura între artă și schimbările climatice.
Asta chiar dacă activiștii au spus explicit: „Ce valorează mai mult, arta sau viața? Valorează mai mult decât mâncarea? Mai mult decât justiția? Sunteți mai îngrijorați de protejarea unei picturi, decât de protejarea planetei și a oamenilor?”.
Pictura lui Van Gogh nu a pățit nimic, pentru că era protejată cu un geam de sticlă, iar purtătorii de cuvânt ai Just Stop Oil au declarat că știau acest lucru.
Protestul de la Galeria Națională din Londra nu a rămas singular. Duminică, 23 octombrie, activiști din grupul ecologist germano-austriac Noua Generaţie au aruncat cu piure de cartofi în tabloul „Les Meules” al lui Claude Monet, care valorează peste 110 milioane de dolari, expus la muzeul Barberini din Potsdam (și acesta era protejat cu geam). Mesajul a fost același.
Apoi, la o zi distanță, Just Stop Oil a mai avut un protest în care activiștii au aruncat cu o tartă în statuia de ceară a regelui Charles de la Madame Tussauds. Același mesaj. Cel mai probabil, protestele de acest fel vor continua.
Protest Just Stop Oil la Madame Tussauds, Londra. FOTO: Just Stop Oil/MEGA / The Mega Agency / Profimedia
Dan Perjovschi: „Am avut de-a face cu prostioare din categoria toilet freedom, adică putze și I love X sau Y. Pe care încerc să le demontez, dialogând cu autorii”
Dan Perjovschi este desenator, artist vizual, ilustrator, scriitor. Încă de la începutul discuției, artistul ne-a precizat că Just Stop Oil e o mișcare mai largă de protest, cu zeci de manifestări, nu doar o supă aruncată pe un tablou.
„Protestele nu pot fi judecate doar estetic. Puie Monta. Eu nu fac acest gen de protest. Dar asta nu însemna că nu simpatizez cu ce susțineau cele două protestatare și cu „Stop Oil” în general. Da! Ne pasă mai mult de valorile noastre materiale decât de viața însăși.
Ruinăm planeta cu modul nostru de viață. Protestul este nu stupid, ci fake. Tabloul era protejat de sticlă. Valoarea tabloului nu a fost afectată, ci a crescut din cauzele expunerii mediatice.
Așa, în aceeași ordine de idei, ce vi se pare mai nasol: o supă aruncată pe sticlă sau kitschurile care se vând în magazinele van Gogh – floarea soarelui aia mecanică, care dă din cap, glumițele alea idioate din care se fac milioane? Marfa aia nu degradează Marea Arta?”, spune Perjovschi.
Tot el subliniază și că „săracul van Gogh” nu are nicio treabă cu felul în care este instrumentalizat astăzi de piața de artă sau de proteste împotriva pieței. „Protestatarele mai bine aruncau cu supă de roșii în capul CEO-ul Exxon”.
L-am mai întrebat pe Dan Perjovschi cum ar reacționa dacă una dintre operele sale ar fi ținta unui astfel de protest.
„Nasol, cum să reacționez. În fine, depinde de protest sau proiect. Regula pe care o am cu instituțiile cu care colaborez este să lase intervențiile care răspund lucrării mele (și alea critice și alea pro) și să șteargă doar dacă sunt rasiste, xenofobe sau incită la violență. Până acum nu am avut de-a face cu proteste activiste sau artistice împotriva a ce fac.
Am avut de-a face mai ales cu prostioare din categoria toilet freedom, adică putze și I love X sau Y. Pe care încerc să le demontez, dialogând cu autorii și cerându-le în scris, pe perete, intervenții mai inteligente… Eu nu îmi numesc proiectele „opere”, iar desenele mele de pe pereții muzeelor lumii se șterg. Așa că protestatarii viitorului nu mă pot lua fizic la țintă”, clarifică Perjovschi.
Florica Prevenda: „Nu sunt de acord cu soluția găsită de activiștii Just Stop Oil. Suspectez autorii că vor să profite de notorietatea artistului”
Florica Prevenda este pictoriță cunoscută, ale cărei lucrări au fost expuse în galerii de artă din lumea largă și profesor asociat al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti între 1993 şi 1997.
Artista spune că e de acord cu faptul că trebuie să protestăm atunci când se fac abuzuri, atunci când ni se încalcă drepturi. „Trebuie să fim prezenți în realitate și să ne punem semne de întrebare referitoare la ceea ce este în jur și cum ne afectează felul în care sunt gestionate toate problemele… Dar nu sunt de acord cu soluția găsită de activiștii Just Stop Oil. Când se recurge la asemenea soluții, suspectez autorii că vor să profite de notorietatea artistului. S-ar fi putut găsi alte soluții de protest.”
În ceea ce privește întrebarea „ce valorează mai mult arta sau viața?”, Florica Prevenda răspunde că, desigur, viața, pentru că fără ea nu ar putea exista arta.
În același timp se întreabă ce legătură are arta cu protecția planetei. „Cred că este o lipsă de imaginație a celor ce protestează. Au ales Van Gogh pentru a atrage atenția pe care n-ar fi atras-o în alte împrejurări. Dar cu ce preț? Au atentat la opera unui artist atât de dedicat artei lui, nu merita așa ceva nici una din lucrările sale”, spune Florica Prevenda.
Artista mai susține că dacă o lucrare de-a sa ar fi distrusă, ar fi distrusă o parte din viața ei.
„Un artist parcurge un drum greu în căutarea propriilor adevăruri, lucrările lui sunt martori ai timpului lui, o lucrare distrusă nu mai poate fi refăcută, căci timpul facerii ei ține de trecut. Trecutul fiecăruia din noi este ireversibil.”
Suzana Dan: „Îmi place să-mi imaginez că cele două activiste au ales fix această lucrare știind că ea este, nu doar foarte cunoscută, cât extrem de bine protejată”
Suzana Dan este artistă, producătoare și curator de expoziții, fondatoare a Asociației Ephemair, inițiatoare a unor proiecte ca Noaptea Albă a Galeriilor. În opinia ei, acest tip de acțiune are o miză care depășește gestul în sine de a vandaliza o operă de artă.
„Mediatizarea este cea care „face treaba” și în acest sens alegerea unei picturi realizate de un artist al cărui nume asociat știrii va exploda în toate canalele mass media, a fost ținta cea mai bună cu putință.
Îmi place să-mi imaginez că cele două activiste au ales fix această lucrare știind că ea este nu doar foarte cunoscută, cât extrem de bine protejată, drept pentru care acțiunea lor va avea efect în direcția dorită prin amplificarea unui mesaj, nicidecum prin distrugerea unei capodopere a culturii. Fiindcă, oricât de melancolic ar suna „We will die but our culture will survive us”, îți vine să dai cu niște roșii pe our culture atunci când știi că mori mâine”, mai spune Suzana Dan.
Artista mărturisește, însă, că întrebarea „ce valorează mai mult, arta sau viața?”, o blochează un pic. „Din nefericire prima intenție (în contextul vieții pe care o trăim) este aceea de a asocia cuvântul valoare cu potența financiară a entității aflate în discuție ignorând multiplele sale valențe și efecte pe care le are asupra existenței noastre.
Iar în cazul meu, cel puțin, cele două coexistă. Deci, nu am cum să aleg arta sau viața. Chiar și in extenso perspectiva activistă îmi pare în acest moment una cu valențe artistice, în care actul protestatar a fost preluat și inserat în arta contemporană sub forma performance-ului, acțiunii. Și viceversa. Și tot așa.”
Suzana Dan mai spune că trebuie să înțelegem că mobilul protestului Just Stop Oil nu a atacat nici o secundă arta, ci factorii decizionali în mâna cărora stă în acest moment soarta planetei. „Factori care întotdeauna vor evalua valoarea a tot ceea ce există în jurul lor exclusiv din punct de vedere financiar.”
Chiar dacă nu are nici o legătură cu acțiunea Just Stop Oil, Suzana Dan ne dă un exemplu comparativ ca situație. În 2016 Joe Corré, fiul lui Malcolm McLaren, managerul legendarei trupe punk Sex Pistols, a ars o colecție din cultura punk, evaluată la suma de 5 milioane de lire sterline.
În fața unei audiențe restrânse, Corré declara că un punker nu ar trebui să fie niciodată nostalgic, că nu poți învăța cum să fii unul de la un workshop ținut la Museum of London și-și manifesta dezamăgirea că punk-ul a devenit doar un alt instrument de marketing folosit pentru a-ți vinde lucruri de care nu ai nevoie.
Suzana Dan mai spune că mama lui Joe Corré, nu mai puțin celebra Vivienne Westwood, era și ea prezentă la acea acțiune și cu acel prilej transmite mesaje legate de iminentul pericol pe care îl reprezintă schimbările climatice și necesitatea orientării către resurse de energie nepoluante, sugerând că aceasta este calea către o lume liberă și cel mai important lucru pe care-l poți face în viață.
Ulterior, Corré adaugă într-o altă declarație în care transmite că toată lumea e obsedată de prețul operelor distruse, dar că ar fi mai bine să se gândească la ce e cu adevărat valoros. De ce lucrurile distruse de el aveau acea valoare? Pentru că reprezentau un moment din scurgerea timpului în care oamenii credeau că pot face ceva diferit, iar apoi (punk-ul) a devenit doar un nou fel de a poza.
„Am dat acest exemplu pentru că Joe Corre a distrus iremediabil un fragment din cultura contemporană, justificându-și acțiunea în primul rând prin (anti)valoarea declarată de însăși autorii ei. Cultura împotriva (muzeificării) culturii. Apoi, de faptul că numele unor artiști care devin bombe mediatice asociați fiind cu opera lor sau nu, nu (mai) au nicio legătură cu valoarea lor artistică per se. Totul se datorează exclusiv marketizării lor.
Sper că putem să fim un pic sinceri și să admitem că din procentul de 100% al celor care ajung în fața unei capodopere de artă, probabil 1% o contemplă cu adevărat. Iar din cei 100% oameni care au în creier informația că acel artist este o valoare, probabil mult sub 1% au această informație indirect, și, foarte posibil, habar nu au în ce îi constă opera și de ce este valoros artistul pentru umanitate, altfel decât financiar.
Nu în ultimul rând, am făcut această comparație și prin asocierea cu ideea unui protest împotriva climate change-ului, deși, cum de altfel s-a și comentat la momentul respectiv, arderea unor materiale în aer liber în semn de protest legat de schimbările climatice este, dacă nu inconștient-ironic, atunci cu siguranță un gest ipocrit. Sau punk…”, completează Suzana.
Ea mai spune că a rămas în mintea ei întrebarea celor două activiste: „Sunteți mai preocupați de protejarea unei picturi, decât de protejarea planetei și a oamenilor?” Ca răspuns, ea folosește tot un citat din Westwood: „În acele vremuri nu am avut niciodată o strategie, de aia nici n-am ajuns nicăieri. E ridicol de ușor. Mai bine haide să râdem cu toții și să rămânem în viață.”
„Cu alte cuvinte oricât de mult am dori să protestăm împotriva a orice, marele și unicul avantaj pe care acești mari factori decizionali împotriva cărora direcționăm acțiunile noastre îl vor avea întotdeauna va fi existența unei strategii pe termen lung. Pe care ei o au. Noi nu”, completează Suzana.
În încheiere, ea îmi mărturisește că nu ar deranja-o dacă un astfel de protest ar avea în mijloc una dintre operele sale, dimpotrivă, s-ar bucura. „Cum ziceam artă = viață. Și viceversa.”
Anca Mureșan: „Pictura mea a fost cel puțin în două rânduri vandalizată intenționat”
Anca Mureșan este artistă vizuală și pictoriţă germană de origine română. Ea mărturisește că protestul activistelor de la Just Stop Oil îi pare un gest exhibiționist lipsit de logică.
„Pictatul în sine nu poluează. Colecționatul, de asemenea, nu face rău, ci mai degrabă bine, iar expunerea publică a capodoperelor este o binefacere, nu o instigare la protest”, susține ea.
La întrebarea ce valorează mai mult, arta sau viața, ea spune că pictura face parte din viață. „Deci, este o formă de viață, care poate fi ucisă, distrusă, ca orice altă formă de viață, datorită unui act criminal.”
Dintre toți artiștii chestionați până acum, Anca Mureșan a avut parte de vandalizări ale picturilor sale. „Pictura mea a fost cel puțin în două rânduri vandalizată intenționat: o dată a fost ruptă şi furată o bucată semnificativă dintr-un desen mare. A doua oară suprafața pictată a fost străpunsă repetat cu un obiect ascuțit, cu o şurubelniță sau briceag sau creion.
Ambele cazuri s-au întâmplat în cadrul unor expoziții publice, în care paza nu a fost vigilentă, iar făptaşii anonimi egomani și în niciun caz interesați de binele planetei sau al omenirii.”
Anca Mureșan încheie spunând că Van Gogh merită pe deplin respectul iubitorilor de bine.
INTERVIURILE HotNews.ro