Sari direct la conținut

Ce vor candidații la Cotroceni să modifice în Constituție: propuneri pentru dreptul la avort, dreptul la cash, clarificarea atribuțiilor președintelui și republică prezidențială

HotNews.ro
Ce vor candidații la Cotroceni să modifice în Constituție: propuneri pentru dreptul la avort, dreptul la cash, clarificarea atribuțiilor președintelui și republică prezidențială
Dezbaterea electorala organizata de postul Antena 3 CNN inaintea turului 1 al alegerilor prezidentiale, in Bucuresti, pe 30 aprilie 2025 / FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidații la alegerile prezidențiale au răspuns, miercuri seară, în cadrul dezbaterii organizate la Parlament de Antena 3 CNN, ce articole ar propune spre modificare în cazul unei revizuiri a Constituției. Printre propuneri: clarificarea rolului președintelui, introducerea dreptului la avort sau transformarea României într-o republică prezidențială.

Miercuri seară, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, candidații la alegerile prezidențiale au fost întrebați ce articole din constituție ar modifica, dacă ar ajunge la Cotroceni. Răspunsurile au reflectat diferențe clare de viziune: de la propuneri privind întărirea atribuțiilor președintelui și clarificarea rolului Guvernului, până la inițiative legate de drepturile fundamentale, cum ar fi cel la avort sau la utilizarea numerarului.

Elena Lasconi: dreptul femeii la avort, „Fără penali” și Punctul 8 de la Timișoara

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat că nu ar modifica actuala Constituție, ci ar adăuga noi prevederi, printre care dreptul femeii la avort, clauza „Fără penali în funcții publice” și Punctul 8 de la Timișoara.

„Eu nu aș modifica, aș adăuga. În timpul mandatului meu vreau să fac un referendum pentru dreptul femeii la avort, pentru că a fost câștigat cu greu acest drept și îmi doresc, la fel cum s-a întâmplat și în Franța, să adăugăm asta în Constituția României. De asemenea, aș vrea să adăugăm ‘Fără penali în funcții publice’. Și cred că este foarte important Punctul 8 de la Timișoara, dacă vă aduceți aminte, poate că unii nu își mai aduc aminte de el. În rest, mi se pare că avem o Constituție bună.”

Crin Antonescu: clarificarea atribuțiilor președinte – premier și dizolvarea Parlamentului

Candidatul coaliției, Crin Antonescu, a declarat că nu are în program inițierea unei modificări a Constituției, dar că, în cazul unei revizuiri, ar susține clarificarea atribuțiilor dintre președinte și premier, precum și o procedură mai eficientă pentru dizolvarea Parlamentului.

„Eu nu am în program modificarea, inițierea unui proces de modificare a Constituției, dar sigur că el poate să apară. […] Aș susține toate articolele care să limpezească toate ambiguitățile în ceea ce înseamnă puterea executivă a președintelui și puterea executivă a prim-ministrului […], și mai ales dizolvarea Parlamentului. Aș dori, atunci când se va modifica această Constituție, să avem proceduri mai logice și mai rapide de deblocare a unei crize prin dizolvarea Parlamentului.”

Nicușor Dan: Modificarea Constituției nu e o prioritate. Judecătorii CCR ar trebui să fie magistrați de profesie

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a afirmat că modificarea Constituției nu este o prioritate pentru el, dar susține ca judecătorii Curții Constituționale să provină din rândul magistraților, iar propunerile să vină din sistemul judiciar. „Avem cadru constituțional bine înțeles de sistemul administrativ.”

John-Ion Banu-Muscel susține un guvern minoritar

Candidatul independent John-Ion Banu-Muscel a declarat că primul articol pe care l-ar modifica în Constituție este legat de rolul referendumului, care ar trebui să aibă efecte directe. „Constituția trebuie să servească interesele națiunii, ale cetățenilor. De aceea, primul lucru pe care l-aș modifica în Constituție este a da o voce poporului, prin aceea de a face ca referendumul popular să aibă putere executivă.”

Banu-Muscel a adăugat că susține un model de guvern minoritar, sprijinit de votul direct: „Aș face ca guvernul nostru să fie un guvern minoritar, nicidecum un guvern majoritar, un guvern care cu 33%, prin votul direct al cetățenilor, să fie suficient și în felul acesta noi să dăm voce și de fapt autoritate parlamentului nostru.”

Cristian Terheș: definirea căsătoriei, dreptul la numerar, supremația Constituției

Cristian Terheș a declarat că ar susține modificări constituționale privind definirea căsătoriei, garantarea dreptului la numerar și reafirmarea supremației Constituției. „Definirea căsătoriei trebuie să fie: uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”, a declarat Terheș.„E neclar astăzi ce este un bărbat, ce este o femeie”, a continuat el.

Terheș a mai propus introducerea unei prevederi explicite potrivit căreia „Constituția este legea supremă în stat”, precum și garantarea „dreptului românilor de a avea și folosi cash”.

Lavinia Șandru propune transformarea României în republică prezidențială după model american

Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale, a declarat că ar propune modificarea Constituției pentru ca România să devină o republică prezidențială, după modelul american, în care președintele ar deține și atribuții executive.

„Aș veni cu o propunere, după o dezbatere națională prealabilă, de a modifica Constituția în așa fel încât România să fie o republică prezidențială după model american (…). În momentul în care președintele ar fi premier, altfel ar merge lucrurile în România.”

Ea a mai spus că președintele ar trebui să aibă obiective clare și să fie tras la răspundere în mod regulat de către Parlament: „Președintele trebuie să prezinte rezultatele la fiecare trei luni și, sigur, dacă Parlamentul consideră că trebuie suspendat sau demis, să poată să o facă în cadrul unui statut cât se poate de clar.”

Daniel Funeriu propune referendum obligatoriu și întărirea controlului asupra suspendării președintelui

Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că ar susține întărirea rolului referendumului în Constituție, astfel încât acesta să devină obligatoriu, și a propus mai multă rigoare în gestionarea finanțelor publice: „De acord cu întărirea puterii referendumului. Referendumul trebuie să fie obligatoriu.”

El a adăugat că suspendarea președintelui ar trebui să se poată face doar cu avizul conform al Curții Constituționale:„Suspendarea președintelui – da, să fie făcută, dar cu avizul conform al Curții Constituționale.”

Funeriu a mai menționat articolul 138 alin. 5 din Constituție, privind finanțele publice, care ar trebui întărit pentru „a avea mult mai multă rigoare”. Totodată, a propus o dezbatere privind introducerea în Constituție a moștenirii creștine a poporului român: „Aș convoca la Cotroceni o discuție societală dacă sau nu să introducem în Constituție moștenirea creștină a poporului român. Nu știu dacă aș supune acest lucru referendumului.”

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro