Sari direct la conținut

„Cea mai importantă alianță nedeclarată din lume”. Mizele apropiatei vizite a lui Vladimir Putin în China

HotNews.ro
Vladimir Putin si Xi Jinping alaturi de delegatiile celor doua tari, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Vladimir Putin si Xi Jinping alaturi de delegatiile celor doua tari, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu Xi Jinping în China, în cadrul Forumului „Belt and Road”. Este prima călătorie a lui Putin în afara spațiului fostei Uniuni Sovietice de când Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestarepe numele lui, în martie. Rusia vrea încheierea unui acord pentru a vinde mai mult gaz Chinei, însă nu este clar încă dacă acest lucru se va întâmpla, scrie Reuters.

Putin va participa la Forumul Belt and Road care are loc în perioada 17-18 octombrie la Beijing, în încercarea lui de a încheia un parteneriat cu China.

Ultima vizită a președintelui rus la Beijing a avut loc chiar cu câteva zile înainte ca Rusia să atace Ucraina, iar atunci Vladimir Putin și Xi Jinping au declarat că au un parteneriat „fără limite”.

Întâlnirea dintre cei doi lideri vine și în contextul în care Statele Unite ale Americii (SUA) consideră China cel mai mare competitor al său, iar Rusia este considerată drept o amenințare.

„În ultimul deceniu, Xi a construit cu Rusia lui Putin cea mai importantă alianță nedeclarată din lume”, a declarat pentru Reuters Graham Allison, profesor la Universitatea Harvard și fost secretar adjunct al apărării sub conducerea lui Bill Clinton.

Președintele SUA, Joe Biden l-a numit pe Xi Jinping ca fiind un „dictator” și despre Vladimir Putin a spus că este un „ucigaș”.

„SUA va trebui să se confrunte cu faptul incomod că un rival sistemic în ascensiune rapidă și o superputere unidimensională revanșistă, cu cel mai mare arsenal nuclear din lume, sunt strâns aliniate pentru a se opune SUA”, explică Graham Allison.

Atât Putin, cât și Xi consideră că Occidentul este într-un declin și ambii lideri contestă supremația SUA. În ceea ce privește războiul din Ucraina, SUA a avertizat China să nu-i furnizeze arme lui Putin, în timp ce Rusia, o economie de 2 trilioane de dolari, se luptă cu forțele ucrainene susținute de SUA și Uniunea Europeană.

Putin, oaspetele „de onoare” al lui Xi Jinping

Directorul Centrului Carnegie Russia Eurasia, Alexander Gabuev spune că, având în vedere războiul din Ucraina, este puțin probabil ca toate înțelegerile dintre Xi Jinping și Vladimir Putin să fie făcute publice.

„Putin este cu siguranță oaspete de onoare”, a spus Gabuev, adăugând că cei doi lideri vor discuta despre cooperarea militară și nucleară.

„În același timp, cred că China nu este interesată să semneze acorduri suplimentare, cel puțin în public, pentru că orice poate fi descris ca oferind bani lui Putin pentru a susține războiul, iar mașinăria de război a lui Putin nu este bună în acest moment”, consideră Alexander Gabuev.

În legătură cu posibilitatea cooperării militare, este de precizat că ministrul Apărării din China, Li Shangfu, nu a mai fost văzut în public de peste șase săptămâni, deci soarta acestuia este incertă în acest moment.

La Beijing vor fi prezenți, alături de Putin, și șefii Gazprom și Rosneft (cel mai mare producător de petrol din Rusia), Alexei Miller și Igor Sechin, conform surselor Reuters.

Rusia vrea să încheie un acord pentru a vinde mai mult gaz natural Chinei și intenționează să construiască conducta Power of Siberia-2, care ar traversa Mongolia și ar avea o capacitate anuală de 50 de miliarde de metri cubi, mai scrie sursa citată anterior.

Totuși, nu este încă clar dacă planurile lui Putin se vor concretiza în vreun fel și dacă Rusia și China vor semna un nou acord.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro