Sari direct la conținut

Cea mai îndelungată infecție cu Covid depistată până acum a durat 10 luni: „Soția a început de 5 ori să-mi organizeze înmormântarea”

HotNews.ro
Cea mai îndelungată infecție cu Covid depistată până acum a durat 10 luni: „Soția a început de 5 ori să-mi organizeze înmormântarea”

Un britanic în vârstă de 72 de ani a fost diagnosticat cu COVID-19 timp de peste 10 luni, caz considerat de specialişti cea mai îndelungată infecţie persistentă cu noul coronavirus, relatează The Guardian și Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au descris modul în care bărbatul, un fost instructor auto din Bristol pe nume Dave Smith, a fost testat pozitiv timp de 305 zile.

Smith, care prezenta afecţiuni ce i-au fragilizat sistemul imunitar, este în prezent sănătos şi are rezultate negative la testul pentru coronavirus.

„Ori de câte ori mi-a fost rău, m-am simţit (…) la un pas de moarte. Soţia mea a început de cinci ori să-mi organizeze înmormântarea”, a relatat bărbatul pentru The Guardian.

„Mi-am chemat toţi membrii familiei să fac pace cu ei. Acum mi-aş fi dorit să-mi ţin gura”, a adăugat britanicul glumind.

Cazul său urmează să fie prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID) din luna iulie.

Un rezumat al lucrării ştiinţifice dedicate acestui caz, care urmează să fie prezentat la congres, notează că Smith a avut „cea mai îndelungată infecţie cu COVID-19 consemnată în literatura” de specialitate.

Simptome cu 6 săptămâni înainte de primul test

Experţi de la Universitatea din Bristol, North Bristol NHS Trust şi Public Health England au declarat că Smith a fost internat în spital în luna mai a anului 2020 după ce a prezentat tuse şi febră. Un test PCR a confirmat că avea COVID-19.

El a fost externat după opt zile, însă a prezentat dificultăţi „considerabile” de respiraţie şi deteriorări acute ale stării de sănătate, asociate cu febră, care au necesitat reinternarea în august, septembrie, octombrie şi decembrie.

Specialiştii au notat că, în decembrie 2020, administrarea zilnică a terapiei cu remdesivir a fost întreruptă după 17 zile, neavând niciun efect.

Ulterior, el a primit tratament cu anticorpi monoclonali casirivimab şi imdevimab. Smith a fost tratat cu succes cu anticorpi produşi în laborator, a precizat Universitatea din Bristol.

Instituţia a adăugat că starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit semnificativ, iar virusul nu a mai fost detectat în testele PCR la 45 de zile după ce a primit tratamentul combinat.

Combinaţia de anticorpi, creată de firma farmaceutică Regeneron, s-a dovedit de atunci salvatoare pentru unii dintre pacienţii cu cele mai grave forme de COVID-19 în cadrul unui studiu clinic, însă regimul de tratament nu a fost încă aprobat pentru utilizare în Marea Britanie.

Experţii au precizatcă bărbatul a prezentat simptome de infectare cu şase săptămâni înainte de primul test, ei suspectând astfel că infecţia a fost de fapt mai lungă – ceea ce înseamnă că el ar fi putut fi pozitiv timp de aproape un an.

Smith a fost diagnosticat anterior cu o afecţiune numită pneumonită de hipersensibilitate, ceea ce însemna că suferea de o boală pulmonară care cauzează inflamarea ţesutului pulmonar, dar şi cu leucemie limfocitară cronică – un tip de cancer care afectează celulele albe din sânge şi avansează lent de-a lungul multor ani.

Informaţii despre acest caz au fost de asemenea publicate pe pagina de specialitate medRxiv.org.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro