Cea mai valoroasă companie din Europa produce „lopețile și târnăcoapele” revoluției AI
Investitorii în ASML, cea mai valoroasă companie europeană listată pe bursă, pariază că producătorul de echipamente pentru cipuri își poate majora prognozele financiare atunci când va publica miercuri rezultatele din primul trimestru, în contextul în care cererea pentru cipuri destinate inteligenței artificiale menține comenzile pentru echipamentele sale la niveluri maxime, relatează Reuters.
Prețul acțiunilor companiei cu sediul în Olanda au crescut cu peste 40% de la începutul acestui an, susținute de construcția accelerată de centre de date și de cererea în plină expansiune pentru cipuri de ultimă generație din partea unor clienți precum Nvidia, care se bazează pe tehnologia ASML.
ASML furnizează echipamente de litografie producătorilor de cipuri, inclusiv pentru TSMC din Taiwan, care produce procesoare pentru Nvidia și Apple. TSMC este cel mai mare producător de cipuri din lume.
ASML, în schimb, eCompania este singurul producător de sisteme de litografie cu ultraviolete extreme (EUV), esențiale pentru fabricarea celor mai avansate cipuri de inteligență artificială.
„Investim în lopețile și târnăcoapele revoluției AI”, a declarat directorul de investiții în acțiuni Richard Carlyle de la Capital Group, ale cărui fonduri dețin puțin peste 3% din acțiunile ASML. El a spus că firma urmărește îndeaproape volumele de livrări de echipamente EUV.
Cea mai valoroasă companie din Europa așteaptă un nou trimestru puternic
Analiștii se așteaptă la un trimestru puternic și văd posibilitatea ca ASML să își majoreze estimările de vânzări pentru 2026, pe măsură ce producătorii de cipuri de memorie își extind capacitatea pentru a răspunde cererii generate de inteligența artificială.
Principalele întrebări sunt dacă ASML poate ține pasul cu cererea pentru echipamentele sale de fabricație a cipurilor – care pot necesita mai mult de un an pentru a fi construite – și dacă eventuale noi restricții privind exporturile către China ar putea limita creșterea.
ASML a estimat vânzări de 8,2 până la 8,9 miliarde de euro pentru primul trimestru, în creștere față de 7,7 miliarde de euro în urmă cu un an, și venituri anuale de 34 până la 39 de miliarde de euro, comparativ cu 32,7 miliarde de euro în 2024.
Analiștii consultați de LSEG estimează venituri de 8,5 miliarde de euro în primul trimestru și 37,6 miliarde de euro pentru întregul an 2026.
În prezent, valoarea pe bursă a ASML este de aproximativ 500 de miliarde de euro.
Mai mulți analiști au declarat pentru Reuters că se așteaptă ca ASML să se situeze aproape de limita superioară a acestor intervale, pe măsură ce clienții se grăbesc să instaleze echipamentele comandate anterior sau să le modernizeze pe cele existente.
„Nu este niciun secret că trimestrul va fi unul puternic”, a declarat pentru Reuters Javier Correonero, un analist de la compania americană de servicii financiare Morningstar.
ASML a renunțat să mai raporteze noile comenzi după trimestrul trecut, afirmând că acestea provocau o volatilitate inutilă a prețului acțiunilor în zilele în care erau publicate rezultatele financiare.