Cele 10 persoane găsite ca urmare a naufragiului unei ambarcațiuni în Japonia, au fost confirmate ca fiind decedate
Cele 10 persoane găsite până acum ca urmare a nauvragiului unei ambarcațiuni japoneze dispărută în largul coastei de nord a țării au fost confirmate ca fiind decedate, au declarat duminică reprezentanți ai pazei de coastă, scrie Reuters.
Barca, cu 26 de persoane la bord, a dispărut sâmbătă, în timpul unei croaziere în largul insulei principale din nordul Hokkaido.
Alte 4 persoane au fost găsite în zorii zilei de duminică, după ce barca turistică s-a scufundat sâmbătă în nordul Japoniei, dar starea lor era încă necunoscută, iar alte 22 fuseseră date dispărute.
Cele patru persoane localizate după ora locală 05.00, (sâmbătă, 20.00 GMT) „au fost transportate pentru a li se acorda îngrijiri medicale”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă, fără a putea oferi deocamdată mai multe detalii, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Trei dintre ele au fost recuperate de pe mare, iar a patra a fost găsită într-o zonă stâncoasă de pe coastă, potrivit postului public de televiziune japonez NHK. Toate erau în stare de inconştienţă, potrivit sursei.
În ciuda prognozei vremii nefavorabile, Kazu 1 a plecat pe mare sâmbătă dimineaţă pentru a naviga de-a lungul unei părţi a peninsulei Shiretoko, o zonă naturală conservată din nord-estul insulei Hokkaido, în nordul Japoniei.
Echipajul a trimis un apel de urgenţă la ora locală 13.13 (04.13 GMT), raportând că barca era pe punctul de a se scufunda, cu prova înclinată la 30 de grade.
Paza de coastă a sosit la faţa locului abia după trei ore şi de atunci se desfăşoară căutări intense.
Poliţia, Forţele japoneze de autoapărare (SDF, armata) şi pescarii locali participă, de asemenea, la operaţiuni, atât maritime, cât şi aeriene.
Kazu 1 transporta doi membri ai echipajului şi 24 de pasageri, printre care doi copii.
Vasul naviga în ape îngheţate şi agitate. Temperatura apei în cursul zilei în zonă era de doar două, trei grade Celsius.
Bărcile de pescuit din zonă s-au întors în port sâmbătă la prânz din cauza valurilor înalte şi a vântului puternic, potrivit unei cooperative locale de pescuit citată de agenţia de presă japoneză Kyodo.
Kazu 1 a suferit deja avarii în timpul unei excursii în iunie anul trecut, lovind zone de mică adâncime în apropierea portului său de origine, potrivit presei japoneze.
Acest incident nu a făcut răniţi, dar a condus la o anchetă a poliţiei, vizându-l pe căpitanul ambarcaţiunii pentru neglijenţă.
Peninsula Shiretoko este o atracţie turistică importantă în Hokkaido. Aria naturală a fost inclusă din 2005 în Patrimoniul Mondial al UNESCO pentru ecosistemele sale terestre şi marine remarcabile.