Sari direct la conținut

Cele două avarii care au lăsat duminică mii de blocuri din Sectoarele 2 și 3 din București fără apă caldă și căldură au fost remediate / Termoenergetica a reluat furnizarea agentului termic

HotNews.ro
Calorifer rece, Foto: Hotnews
Calorifer rece, Foto: Hotnews

Cele două avarii care au lăsat duminică mii de blocuri din Sectoarele 2 și 3 din București fără apă caldă și căldură au fost remediate, anunță Termoenergetica, iar furnizarea agentului termic a fost reluată. Lucrările pentru remedierea avariilor au fost finalizate în cursul serii de duminică, sistemul a fost încărcat în cursul nopții.

În prezent, echipele de lucru ale companiei sunt în teren pentru verificarea punctelor termice și execuția ultimelor manevre de echilibrare a sistemului, a precizat Termoenergetica.

Peste 2000 de blocuri din Sectoarele 2 și 3 din București au rămas duminică fără apă caldă și căldură sau agentul termic era furnizat sub parametri din cauza a două avarii produse la rețeaua primară de furnizare a agentului termic aflată în administrarea Primăriei Capitalei. Blocurile din Sectorul 2 au fost în această situație din cauza unei avarii la Magistrala I – CET SUD, produse sâmbătă, iar cele din Sectorul 3 din cauza unei avarii produse duminică dimineață la rețeaua termică primară DN 1000 din B.dul Nicolae Grigorescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro