Cele două bănci pe care ministrul Educației vrea să le adauge în fiecare sală de clasă pentru a salva astfel țara de la dezastrul economic

Sunt profesoară de mai bine de 25 de ani. Am spus mereu că am cea mai frumoasă meserie. Lucrez cu copii de gimnaziu și fiecare zi la clasă este pentru mine o bucurie și, deopotrivă, o provocare profesională, intelectuală și umană. Înțeleg că situația economică în care ne aflăm impune măsuri de austeritate. Unele sunt pe deplin justificate (echilibrarea sistemului de burse școlare, plata cu ora), altele forțate și inaplicabile în acest moment (mărirea normei didactice), Înțeleg și urgența. Ce nu pot însă pricepe este lipsa discernământului și a viziunii în a doza aceste măsuri, scrie profesoara de limba română Cristina Cioaba, într-o opinie publicată astăzi de Hotnews.

Cum să reduci totul doar la un calcul care pe termen scurt te scoate puțin din necaz, dar pe termen lung te îngroapă cu totul? Cum să mai pretinzi calitate în educație, când, scăzând și adunând, reduci omul la un număr. Și asta după ce ai afirmat că educația e „o problemă de securitate națională“.

De câteva zile nu reușesc să-mi scot din minte cele două bănci pe care ministrul Educației vrea să le adauge în fiecare sală de clasă pentru a salva astfel țara de la dezastrul economic. Iată declarația sa: …practic, nu cred că este o problemă majoră să avem cu 1 – 2 bănci mai mult în unele clase, considerând dificultățile existente.

Dar să primim puțin cifrele! În 2020, România avea o medie de 20,3 elevi la un învățător, comparativ cu media UE de 13,6. Eram, în această privință, pe primul loc la înghesuiala în clase. De aceea, una dintre prevederile noii legi a învățământului din 2023 a adus corecții necesare în această privință, reducând numărul de elevi la clasă, care variază acum astfel: la primar între 10-22, la gimnaziu între 10-26, la liceu între 15-26. Rămânem, așadar, în continuare peste media europeană.

Dar, dincolo de statistică, ceea ce m-a șocat în declarația ministrului a fost exprimarea eufemistică. Nu elevi, nu copii, nu ființe umane sunt adăugate într-o clasă, ci niște inofensive obiecte de mobilier. Niște bănci. Cu alte cuvinte totul se reduce la o mică ajustare de spațiu, la o mică schimbare de decor. Această jonglerie lingvistică scoate la lumină însă un mod de gândire foarte periculos care transformă ființa umană cea mai fragilă în obiect. Și, desigur, în număr. Este o gândire tipică de contabil. Șocant este că un psiholog poate gândi astfel. Oare nu știe domnul ministru cât de important este ca un profesor să poată lucra cu toți copiii care ocupă băncile dintr-o clasă? Oare nu știe ce înseamnă să lucrezi diferențiat cu elevii, în funcție de profilul fiecăruia? Oare nu știe că în clasele unde sunt integrați elevi cu CES (cerințe educaționale speciale) trebuie obligatoriu să lucreze individualizat? Oare nu știe ce presupune asta, ca timp și energie, pentru un profesor? Bineînțeles că știe. Măcar teoretic. Și atunci, mă întreb, cum poate să adauge cele două bănci cu atâta lejeritate?

Să fie vorba doar de disperare? De o soluție de urgență? Sau de nepăsare și de oarece cinism?

M-aș fi așteptat ca domnul ministru, care a fost rector într-o universitate de prestigiu și cunoaște atât de bine mediul universitar, să fi început cu măsuri severe și la acest nivel. O fi greu de calculat ce economie s-ar putea face la buget, dacă s-ar reduce numărul deșănțat de universități de stat? Sunt peste 50 de astfel de universități, de la Suceava până la Târgu-Jiu, dintre care nici despre jumătate nu se poate spune că se ridică la standardele minime de exigență academică. Celelalte sunt zone gri, surse, nu de mediocritate, ci de nulitate și impostură. Nu cunoaște oare domnul ministru problema școlilor doctorale în care s-au rafinat tehnicile plagiatului și nu cele ale cercetării?

Oare câte scaune comode, în care s-au instalat rinocerii de ieri și de azi, ar putea fi scoase din aceste clădiri care au uzurpat nu doar numele de universități, ci și demnitatea academică pe care o merită doar cele câteva unde, cum se spunea pe vremuri, chiar „se face carte“, domnule ministru? Nu cumva pe acelea le salvați, adăugând cele două bănci în clasele din preuniversitar?

 Dar poate fi și acesta un calcul, nu-i așa?

*Text apărut inițial pe Contributors.